Ce legătură este între Laura Chiţoiu şi Traian Băsescu

DNA a început urmărirea penală împotriva numitei Chiţoiu Laura Elena. Ea este acuzată de procurorii DNA că ar fi facilitate/blătuit un concurs pentru ocuparea unui post la o filială a ASF. Ce ne spune DNA într-un comunicat: „Chiţoiu Laura Elena şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu, asigurându-i persoanei care a ocupat funcţia de conducere la societatea de asigurări pentru care s-a făcut intervenţia un folos nepatrimonial…”.

Accept (fără să fac verificările de rigoare) că DNA ar avea dreptate în această speţă.

Dar mai cunosc o speţă. Un telefon dat de preşedintele Traian Băsescu ministrului Finanţelor, Daniel Chiţoiu („întâmplător” numita Chiţoiu Laura Elena este soţia acestuia), prin care-i solicita să nu îl demită pe Radu Gheţea, şeful CEC Bank. (Pentru cei care au uitat sau nu ştiu, CEC Bank a acordat în 2013 un credit de peste 1 milion de euro unei singure persoane din România. Dnei Ioana Băsescu. „Întâmplător” fiica – cea mare – a preşedintelui Băsescu). În această speţă nu a mai fost nevoie să fac verificări. Pentru că a recunoscut Traian Băsescu. „Eu am vorbit cu ministrul Daniel Chiţoiu la 40 de zile după ce se acordase creditul. L-am rugat sa nu-l schimbe pe Ghetea, e un banchet de valoare, cu omul asta si cu BNR am pregatit celebrul Acord de la Viena…”.

Deci, ce avem noi aici? O doamnă face un „blat” pentru angajarea/promovarea unui domn într-o funcţie. Probabil pentru că ea, adică doamna, a considerat că respectivul domn este o valoare. Presupun asta pentru că procurorii nu spun că s-ar fi dat vreo şpagă sau altceva, ci folosesc sintagma „folos nepatrimonial”. Totuşi, DNA spune „halt!”, nu este în regulă ce a făcut doamna respectivă şi începe urmărirea penală.

Pe de altă parte avem un domn (întâmplător preşedintele României, Traian Băsescu) care face tot un fel de blat şi intervine ca un domn să nu fie dat afară/retrogradat din funcţie, pentru că domnul respectiv este o valoare. Numai că în acest caz DNA nu zice nici „halt”, de fapt nu zice nimic.

Acum ce să mai înţeleg? Mă refer la mine, evident. Nici nu mă gândesc ce poate înţelege badea Gheorghe din comuna Cocoţaţii din deal, care nu stă toată ziua pe televizor, pentru că trebuie să se îngrijească de oile de la stână, sau Maricica de la buticul dintre blocuri, care stă la tejghea „10 din 24” şi se uită mai mult la Măruţă sau Gherghe şi foarte rar la ştiri. Se poate înţelege că doar unele blaturi sunt sancţionate, nu toate, chiar dacă ele (blaturile) sunt pe acelaşi calapod. De ce? Pentru c’aşa-i în fotbal!

P.S.

Există oare vreo legătură începerea urmăririi penale împotriva Laurei Chiţoiu şi intenţiile lui Daniel Chiţoiu de a nu-i mai prelungi mandatul lui Radu Gheţea şi/sau pentru OK-ul dat de Chiţoiu premierului Ponta în ceea ce priveşte introducerea accizei de 0,07% pe carburant? Am întrebat, nu am dat cu toporul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.