Astra Film Festival, sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României

Preşedintele Klaus Werner Iohannis a acordat Înaltul Patronaj celei de-a XXII-a ediţii a festivalului internaţional de cinema documentar de la Sibiu, Astra Film Festival. În opinia domniei sale, „pentru a ne dezvolta ca societate, cultura trebuie să facă parte din viaţa noastră”.

Preşedintele Iohannis i-a înmânat regizorului sibian Dumitru Budrala, fondatorul Astra Film Festival, însemnele Înaltului Patronaj al Preşedintelui României, în cadrul unei ceremonii care a avut loc astăzi, la ora 12.30, în Salonul Ambasadorilor, la Palatul Cotroceni. „Am convingerea că, pentru a ne dezvolta ca societate, cultura trebuie să facă parte din viaţa noastră. Moştenirile culturale ne-au făcut cunoscuţi şi peste hotare, iar noi astăzi ne bucurăm de această bogăţie pe care o avem. În semn de apreciere pentru contribuţia pe care o au în promovarea culturii româneşti, am acordat astăzi Înaltul Patronaj al Preşedintelui României organizatorilor Festivalului Internaţional de Muzică de Cameră SoNoRo – ediţia a X-a, Festivalului Internaţional George Enescu – ediţia a XXII-a, Festivalului de Film ASTRA Sibiu – ediţia a XXII-a şi Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, ediţia a XXII-a”, a subliniat şeful statului.

Cea de-a XXII-a ediţie Astra Film Festival va avea loc la Sibiu, între 5 şi 11 octombrie 2015.

Intrat în cel de-al treilea deceniu de existenţă, festivalul internaţional de cinema documentar de la Sibiu a devenit o platformă artistică vie, care pulsează la unison cu actualitatea cinematografiei mondiale. Este un brand de succes, recunoscut pe plan internaţional, unul dintre produsele culturale de marcă ale României.

Eveniment-pilon în 2007, festivalul aplică principiul fundamental al filozofiei programului „Capitală Culturală Europeană” cu privire la relaţia intrinsecă dintre evenimentul cultural şi comunitate. Astra Film este acel tip de festival care influenţează societatea şi a cărui prezenţă este resimţită în comunitate în mod continuu, dincolo de momentul culminant al întâlnirii dintre filme, creatori şi public. Dimensiunea globală a festivalului este reflectată în conţinutul şi calitatea programelor, relaţionarea cu celelalte festivaluri internaţionale, capacitatea de a oferi oportunităţi şi o largă circulaţie cinematografiei documentare naţionale şi iniţiativele în domeniul educaţiei prin film. Astra Film Festival a ajuns la o libertate a genurilor care asigură Sibiului statutul de punct de întâlnire între oameni şi cultură, iar acest fapt plasează oraşul pe linia marilor capitale europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.