În aceste zile, Opera pariziană împlineşte 300 de ani de la naşterea primei Şcoli de Dans, creată de Ludovic al XIV-lea. Numeroase reviste franţuzeşti de specialitate, cum ar fi “Le Figaro Magazine”, consemnează prepararea acestui fabulos eveniment, sub semnătura lui François Deletraz. Pentru a sărbători tricentenarul, o Gală excepţională va reuni dansatorii Etoile, prim balerinii, corpul de balet al Operei şi elevii Şcoalii de Dans.
După un defileu al Corpului de Balet, un spectacol urmărind tradiţia franceză şi evoluţia ei, va cuprinde piese emblematice, de la “Faust” de Léo Staats, divertisment din secolul al XIX-lea, la “Aunis” de Jacques Garnier, care subliniază influenţa folclorului în dansul clasic. În program figurează coregrafii de Pierre Lacotte, de Beatrice Massin şi Nicolas Paul, care conjugă dansul contemporan cu vocabularul baroc, “Păcatele tinereţii”, coregrafiat de Jean-Guillaume Bart, care combină vocabularul academic cu cel neoclasic.
Baletul Operei din Paris celebrează tricentenarul
De la crearea sa, în 1713, Şcoala de Dans a perpetuat această tradiţie, un savoir-faire francez. A fost prima formă de artă care a contribuit la nobleţea Franţei. Fiecare nobil avea trupa sa şi aceasta îi învăţa pe copii figurile şi tehnica împreună cu profesori specializaţi. Dansul era considerat ca unul dintre cele trei exerciţii ale nobleţei. Deja sub Henric al IV-lea, baletul era arta favorită a regelui şi suveranul participa la creaţie împreună cu curtenii. Ludovic al XIII-lea, inspirat de favoritele sale Luynes şi Nemours, a fost pasionat la rândul său de balet. El inventa paşi şi îşi spunea părerea despre costumele baletului de la Merlaison. Sub domnia sa, baletul simboliza spiritul francez, rafinamentul culturii. Ludovic al XIII-lea veghea ca Delfinul să înveţe tehnicile acestei arte încă din primii ani. Ludovic al XIV-lea a învăţat să danseze şi să cânte la chitară.
În culisele dansului. De două ori pe an, elevii fac o demonstraţie
Dar Regele Soare a sesizat foarte repede interesul politic al baletului. El considera dansul ca unul dintre exerciţiile cele mai avantajoase şi mai utile ale nobleţei şi credea că arta de la Curte era necesară pentru a menţine autoritatea regelui. Pe urmele lui Richelieu, care a impus dominaţia monarhiei în regatul literelor, Ludovic al XIV-lea codifica toate manifestările spiritului pentru a desăvârşi unitatea franceză. Pretextul a fost acela de a instaura o Şcoală Regală de Dans. “Vedem la Curtea noastră oameni de calitate, capabili şi dispuşi să intre în balet”, decreta Ludovic al XIV-lea.
Aşa a debutat regatul profesionalismului în acest domeniu. “Ludovic al XIV-lea nu putea să considere un domeniu al spiritului fără să-şi pună amprenta şi să-l codifice, cu o viziune foarte largă şi de viitor. Pentru divertismentul regal el recruta dansatori şi dansatoare din trupele de saltimbanci”, comentează Martine Kahane, directoarea “Centrului Naţional de Costume de scenă şi de Scenografie”.
O şcoală a exigenţelor
Şi pentru ca aceşti artişti să beneficieze de o formaţie omogenă, regele a creat, în 1669, o “Academie Regală de Muzică”, la care s-au aliat dansatori, iar în 1713, acum 300 de ani, a format “Conservatorul Dansului”. Rolul lui era acela de a perfecţiona artişti ai Academiei Regale de Muzică şi de a-i forma în acelaşi spirit şi în aceeaşi tehnică. Şcoala era deschisă atât băieţilor, cât şi fetelor. De multe ori însă, rolurile feminine erau interpretate de bărbaţi, într-o perioadă în care femeia nu putea fi decât soţia soţului său, fiica tatălui sau mama fiului… Odată cu aceasta, creaţia Conservatorului s-a diversificat. Toate producţiile au devenit o creaţie a Operei şi Baletului şi ele nu erau circumscrise unui repertoriu. Rameau, Lully, Marin Marais au continuat de a compune librete, spectacole de circumstanţă în cea mai mare parte pentru diferite evenimente festive, precum căsătoria sau naşterile regale. Această situaţie a durat până la Carol al X-lea, ultimul rege care a fost încoronat.
Lecţia de balet de Degas, datată 1872
La Moscova sau la New York a continuat acest “grand plié” sau “ronde de jambes”.
“Academia de Dans” a fost instalată la început într-o clădire din spatele Operei, aproape de Palatul Regal, între Galeria Luvru şi Saint Honoré. Apoi, şcoala a fost transferată la “Menus-Plaisir” şi, sub Napoleon al III-lea, la “Palatul Garnier”, unde a rămas mai mult de un secol înainte de a fi deplasată, în 1987, în noile clădiri de la Nanterre. În ajunul Revoluţiei, au început să apară balete precum “La Fille mal gardée”, cu titlul original “Ballet de la Paille” sau “Il n’y a qu’un pas du mal au bien”.
Academia Regală va supravieţui revoluţiei din 1789 sub titlul de “Théâtre des Arts” şi, plecând de la această dată, tuturor mişcărilor istoriei. “Încă din 1699, data creării Operei de către Ludovic al XIV-lea, într-o sală obscură, până astăzi, un dansator învaţă mereu un alt dansator secretele profesiei”, subliniază Elisabeth Platel, directoarea Şcolii de Dans a Operei din Paris.
“Un incredibil lanţ uman a supravieţuit”, gândeşe Brigitte Lefèvre, actuala directoare a Operei. În timpul Imperiului, Academia şi-a definitivat stilul, zicând adio Barocului şi mitologiei. Evoluţia a mers foarte repede, ea transformându-se treptat într-o pepinieră de dansatori. Napoleon a întărit regula coeziunii în Academie. Totul este codificat, până la lungimea rochiilor dansatoarelor.
Moment de relaxare a tinerelor dansatoare înaintea spectacolului
A urmat timpul Romantismului şi al marilor schimbări artistice. Libretul baletului a câştigat mult în intensitate inspirându-se din Théophile Gautier sau Heinrich Heine. “La Sylphide” a fost un triumf. Romantismul a însemnat debutul poantelor şi apariţia unei mari profesoare, Marie Taglioni. Din colaborarea sa cu corpul de balet au luat naştere “Giselle” şi “Coppelia”.
Era epoca concurenţei pentru că supremaţia franceză începea să slăbească în faţa rivalităţii Italiei şi Londrei, deşi “Baletul Regal” a fost creat abia în 1931. Dansul francez începe să fie exportat şi să facă emuli în toată Europa: Petipa la Sankt Petersburg sau danezul August Bournoville, care a studiat la Paris.
Elevii Şcolii de Balet a Operei vor transforma dansul într-o sărbătoare la Versailles
În 1875, elevii Academiei evoluează în noile localuri ale “Palatului Garnier”. Picturile lui Degas furnizează o mărturie unică despre această perioadă şi relevă importanţa Operei şi dansului în viaţa artistică a capitalei, unde niciun parizian din înalta societate nu putea lipsi de la nicio reprezentaţie dacă voia să-şi păstreze rangul. În acea Belle Epoque, “proprietarii” Operei erau abonaţii care nu au uitat să-i recomande arhitectului Charles Garnier să nu uite foaierul şi confortul lojilor.
“Palais Garnier” este considerat ca una dintre construcţiile de valoare arhitecturală deosebită ale vremii sale. Construit în stilul neo-baroc, este al treisprezecelea teatru care găzduieşte Opera din Paris, de la fondarea sa de către Ludovic al XIV-lea.
A fost construit la ordinul lui Napoleon al III-lea, ca parte a planului de mare anvergură de modernizare urbanistică, conceput de Baronul Haussmann.
Dansatoare în rochii roz, semnat Degas
Competiţia pentru Palatul Operei a fost câştigată, în 30 mai 1861, de Charles Garnier (1825-1898), un arhitect de 35 ani, pe atunci necunoscut, care avea să construiască apoi şi Opera “Garnier” din Monte Carlo.
Contele Walewski a fost cel care a pus piatra de temelie a clădirii, la 21 iulie 1862, iar în 1867, edificiul este aproape finisat, cu ocazia Expoziţiei Mondiale de la Paris. Lucrările au fost însă întrerupte în 1868. În timpul războiului franco-german, clădirea neterminată a fost transformată în magazie şi avariată. Un incendiu care distruge “Opera Le Peletier” în toamna anului 1873 determină noul guvern francez să reia construcţia Palatului Garnier.
Reprezentaţia inaugurală a avut loc în 5 ianuarie 1874.
Planul operei preia şi dezvoltă un tip al construcţiilor de acelaşi gen foarte răspândit în Franţa, întâlnit pentru prima oară la teatrul din Bordeaux (1773-1880), conceput de Victor Louis. Sala de spectacol ocupă doar o cincime din întregul ansamblu, o proporţie neobişnuit de mică. Spaţiul reprezentativ nu este limitat doar la porţiunea frontală a clădirii, ci cuprinde şi o sală circulară aflată sub sala de spectacol. Aceasta se deschide spre casa scării, ca şi cele două pavilioane laterale, dintre care unul era rezervat împăratului. În spatele casei scenei se afla un foaier destinat numai abonaţilor.
Marele Foaier al Operei Garnier
Exteriorul casei scenice reflectă structura ei interioară, concepută astfel încât să asigure reprezentarea operelor moderne la vremea aceea, ca “Hughenoţii” de Meyerbeer şi “Faust” de Gounod, care necesitau decoruri uriaşe şi schimbări frecvente de scenă. Dansul, Armonia, Muzica şi Opera erau figurile alegorice ce decorat edificiul. Celebru este grupul alegoric “Dansul” al post clasicistului Jean-Baptiste Carpeaux, care împodobeşte flancul stâng al portalului din dreapta şi o înfăţişează în figura centrală pe Helene Racoviţă (1845–1891).
Dansatoare la bară, de Degas
Somptuoasa sală a scării cuprinde întreaga înălţime a edificiului. Acest spaţiu este considerat a fi capodopera lui Garnier, cea mai îndrăzneaţă inovaţie în domeniu din secolul al XIX-lea, deoarece realizează integrarea unor niveluri de înălţimi diferite într-un ansamblu unitar. Pictura tavanului operei, realizată iniţial de Jules-Eugène Lenepveu, a fost adeseori criticată şi, în 1964, a fost înlocuită de picturile executate de Chagall, care au un efect oarecum straniu în contextul arhitecturii şi decorurilor concepute ca un tot, la finele secolului al XIX-lea.
Scara Operei Garnier, pictură de Louis Beroud
Numele artiştilor implicaţi în decorarea Palatului Garnier sunt multe şi de primă mărime în epocă. Au lucrat aici sculptorii Louis-Félix Chabaud, Paul Dubois, Ursin-Jules Vatinelle, Jean-Claude Petit, Louis-Ernest Barrias, Jean-Baptiste Jules Klagmann, Charles-Alphonse Gumery, Jouffroy, Eugène Guillaume, Aizelin, Chapu, Falguière, J.J. Perraud, Évrard, Gruyère, Henri Jacquemart, Mathurin Moreau, François Truphème, Pierre-Louis Rouillard, Hyacinthe-Philéas Sobre, Eugène Louis Lequesne, Aimé Millet.
Dintre pictori trebuie amintiţi Isidore Pils, Paul Baudry, Georges Clairin, Ulysse Butin, Eugène-Romain Thirion, Gustave-Clarence-Rodolphe Boulanger, Nicolas Escalier (tavanul originar al sălii), Marc Chagall (tavanul sălii din 1964).
Secvenţă din Simfonia a III-a de Mahler în coregrafia lui John Neumeier
Şcoala de Dans primea copii începând cu vârsta de 8 ani. Cei care urmau această vocaţie dansau dimineaţa şi studiau după-amiaza, cerându-li-se să demonstreze excelenţă. Datorită acestei formări, “Baletul Operei” a rămas pe primele locuri în lume. Şi el rămâne mândria lui Brigitte Lefèvre, care îi va preda ştafeta, anul viitor, noului director Benjamin Millepied.
Sărbătoarea continuă! În data de 15 aprilie, va avea loc o fastuoasă Gală la Operă care va fi retransmisă, pe 28 aprilie, pe Canalul ARTE. Apoi, spectacolele Şcolii de Balet, în 17 şi 18 aprilie, vor anima Castelul Versailles.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.