Cine sunt cei mai puternici oameni ai lumii în 2011

Preşedintele american, Barack Obama, se află în 2011 pe primul loc în clasamentul cu cele mai puternice personalităţi ale lumii întocmit de revista Forbes şi publicat miercuri, relatează AFP, citată de Agerpres.

Obama îl detronează în clasament pe preşedintele chinez, Hu Jintao, care-i „furase” locul preşedintelui SUA anul trecut.

Premierul rus, Vladimir Putin, se situează pe locul al doilea al clasamentului anual, urmat de preşedintele chinez, apoi, pe locul al patrulea, de cancelarul german, Angela Merkel, prima femeie din acest clasament.

Pe locul al cincilea se află cofondatorul Microsoft, Bill Gates.

Franţuzoaica Christine Lagarde, directorul general al Fondului Monetar Internaţional îşi face apariţia în clasament pe locul al 39-lea.

Printre cei care ies din clasament figurează şi Dominique Strauss-Kahn, fostul director al FMI.

Patru factori au fost luaţi în calcul pentru selecţionarea celor 70 de personalităţi, a precizat Forbes: numărul de persoane asupra cărora îşi exercită puterea, resursele financiare pe care le controlează, dacă au influenţă în mai mult de un domeniu şi modul în care-şi exercită puterea pentru a schimba lumea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.