Cioloș: Au început pregătirile pentru găzduirea brigăzii multinaționale

Premierul Dacian Cioloș a anunțat sâmbătă, după întrevederea avută cu primul-ministru polonez Beata Szydlo , la Gura Humorului, că au început pregătirile pentru găzduirea brigăzii multinaționale care va fi înființată pe teritoriul României.

„Suntem în continuare în contact strâns cu Polonia pentru a duce la îndeplinire deciziile care au fost luate acolo ( la Summitul NATO de la Varșovia – nr.). (…) Deja am stabilit în Guvern ca Ministerul de Externe și Ministerul Apărării să urmărească un plan de măsuri și un calendar de măsuri în perioada următoare, până la sfârșitul anului, în așa fel încât acele decizii să fie materializate. Acest subiect a fost discutat și în Consiliul Suprem de Apărare a Țării. (…) Și au început pregătirile, atât din punct de vedere al infrastructurii necesare, pentru găzduirea acestei brigăzi multinaționale. Avem deja confirmări, inclusiv Polonia a confirmat menținerea angajamentului pe care l-a luat pentru această prezență. Am evocat și acest subiect cu doamna prim-ministru”, a spus Cioloș, într-o declarație de presă comună cu omologul polonez.

Conform premierului, subiectul se află permanent pe agenda miniștrilor Apărării și de Externe din Polonia și din România.

„Miniștrii de Externe au organizat împreună o vizită în Turcia și pentru a discuta urmările deciziei Summitului NATO de la Varșovia și pentru a discuta alte aspecte de interes regional. (…) Din punctul acesta de vedere, (…) relațiile noastre de colaborare, și pe partea externă, și pe partea de apărare, militare, sunt chiar excelente între România și Polonia. E un subiect care a fost și pe agenda președinților Poloniei și României”, a mai spus Cioloș.

Brigada multinaţională, decisă la summitul NATO de la Varşovia, va fi constituită în martie-aprilie 2017, potrivit planurilor României, cel puţin şase aliaţi arătându-se interesaţi de participare, conform președintelui Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.