Cum încearcă Dacian Cioloș să-i convingă pe francezi să investească în România

Premierul Dacian Cioloș i-a îndemnat joi pe șefii mai multor companii franceze să investească în țara noastră, spunând că „România este probabil singura țară din Europa Centrală și de Est” unde nu vor găsi „în mediul politic partide extremiste, naționaliste care ar putea avea reacții imprevizibile în ceea ce privește deciziile politice sau în politicile economice”, și este o țară care a avut o creștere economică de la un an la altul.

„De ce să veniți să investiți în România? În primul rând pentru că suntem o țară stabilă, cu un mediu economic în evoluție. România este probabil singura țară din Europa Centrală și de Est unde nu veți găsi în mediul politic partide extremiste, naționaliste care ar putea avea reacții imprevizibile în ceea ce privește deciziile politice sau în politicile economice. Este o țară stabilă din punct de vedere politic, este o țară predictibilă în ceea privește politica bugetară și legislativă. Este o țară care, după reforme dificile imediat după instalarea crizei economice, în perioada 2009-2011, a avut o creștere economică de la un an la altul — 3,4 — 3,5% anul trecut — cu o previziune de creștere economică de 4% anul acesta”, le-a spus premierul celor 60 de șefi ai companiilor franceze.

Cioloș s-a întâlnit cu reprezentanții unor companii precum Carrefour, Credit Agricole, Auchan, BRD, Renault, Airbus, BNP Paris Bas, Groupama, Orange, Sanofi și Thales.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.