Cum se construieşte o manipulare

Propaganda PSD+PC a lansat în aceste zile o temă incitantă: „Mai mulţi liberali au votat guvernul Ponta III”. De fapt, tonul la „cântec” l-a dat chiar premierul Victor Ponta pe 4 martie. „Matematic am avut în jur de 25-30 de voturi în plus faţă de partidele care fac parte din coaliţia de guvernare. Nu au votat de la PP-DD. Aceste voturi în mod sigur au venit de la colegii liberali care, până la urmă, cum puteau să voteze împotriva programului lor? (…) Strict logic şi pe baza a ceea ce am mai discutat şi noi cu colegi liberali, aceste voturi au venit de la parlamentari liberali care cred în ideea de USL şi le mulţumesc pentru asta”, a afirmat acum două zile Ponta într-o intervenţie telefonică la România TV.

Nimeni nu a observat de fapt că de fapt „logica” prim-ministrului este fracturată rău de tot. Dintr-un motiv foarte simplu: nu a făcut nicio referire la parlamentarii PDL şi PMP. Chiar dacă, prin absurd, PPDD ar fi votat împotriva guvernului – după cum se ştie, oamenii lui Dan Diaconescu au anunţat oficial că votează cabinetul Ponta III –, de unde ştie premierul că doar la liberali s-a defectat? Şi după declaraţia premierului au început şi alte voci care au preluat această temă.

Un site care oferă ştiri numai pe „surse” chiar a făcut joi calcule – după ce a apărut pe site-ul Camerei Deputaţilor stenograma şedinţei în care s-a votat „Ponta III” – şi spune că 33 de parlamentari din afara zonei Puterii au votat pentru guvernul Ponta III dintre care „minim 15 liberali”, dar lăsa să se înţeleagă că de fapt ar fi mai mulţi liberal. Nici Ponta şi nici site-ul respectiv nu ne spun cum au votat cei câţiva parlamentari independenţi (neafiliaţi) – oare de ce?, şi evident site-ul amintit, ca şi premierul, nu „vede” pe la PDL şi PMP „suporteri” ai guvernului şi evident se îndoieşte că oamenii lui Diaconescu ar fi votat cu Ponta III. Totul, şi la Victor Ponta, şi la site-ul respectiv, este construit ca la manual.

Varianta reală

Pentru a afla cum au stat lucrurile apelăm la datele oficiale ale celor două Camere ale Parlamentului şi la datele oferite de stenograma şedinţei.

Componenţa zonei Puterii şi prezenţa la vot

PSD (63 senatori + 151 deputaţi = 214) – prezenţi la vot: 62 + 151 = 213 parlamentari

PC (7 senatori + 18 deputaţi = 25) – prezenţi la vot: 7 + 17 = 24 parlamentari

UDMR (8 senatori + 18 deputaţi = 26) – prezenţi la vot: 7 + 18 = 25 parlamentari

UNPR (14 senatori + 23 deputaţi = 37) – prezenţi la vot: 15 + 22 = 36 parlamentari

Minorităţi (17 deputaţi) – prezenţi la vot: = 17 parlamentari

Total Putere: (319 parlamentari) – total prezenţi la vot = 315 parlamentari

>> Pentru guvernul Ponta III au existat 346 voturi favorabile, deci se poate trage concluzia că 31 de voturi sunt venite din altă parte.

Componenţa Opoziţiei declarate şi prezenţa la vot

PNL (49 senatori + 97 deputaţi = 146) – prezenţi la vot: 40 + 91 = 131 parlamentari

PDL (21 senatori + 37 deputaţi = 58) – prezenţi la vot: 16 + 32 = 48 parlamentari

PMP (2 senatori + 15 = 17) – prezenţi la vot 2 + 15 = 17 parlamentari

Total: (221) – prezenti: 196 parlamentari

Componenţa zonei incerte/neutre şi prezenţa la vot

PPDD (0 senatori + 22 deputaţi = 22) – prezenţii la vot : 0 + 17 = 17 parlamentari

Neafiliaţi (7 senatori + 6 deputaţi = 13) – prezenţi la vot: 7 + 4 = 11 parlamentari

C.P. Tăriceanu, Sorin Ilieşiu, Iovescu Ioan, Mihai Neagu, Teiu Păunescu, Corneliu Popescu, Valer Marian

Viorel Blăjuţ (abs.), Ovidiu Dumitru (abs.), Remus Cernea, Mihai Aurelian, Mihai Tararache, Adriana Tuşa.

>>Împotriva guvernului Ponta III s-au înregistrat 191, care teoretic vin din „bazinul” Opoziţie + zona incertă, care a avut în sală 224 de parlamentari. S-a constatat că 2 parlamentari din acest „bazin” nu au votat, deci au votat efectiv în total 222 de parlamentari din zona Opoziţie/incerţi. Apare aici calupul de 31 de voturi în favoarea Guvernului. Dar mai avem unele certitudini. Independenţii C.P. Tăriceanu şi Sorin Ilieşiu au votat sigur pentru guvern. Rămân de „găsit” 29 de voturi care nu aparţin zonei Puterii. Mai avem ceva ce se ştie clar: deputaţii PNL, Radu Stroe şi Cătălin Potor au anunţat public că au votat în favoarea guvernului. După ce i-am scăzut din cei 222 pe cei 2 independenţi şi pe cei 2 liberali, rezultă că rămân de „găsit” 27 de voturi care puteau veni de la oricare din cei 216 parlamentari din afara zonei Puterii. (Indiferent cum o luăm, datele sunt clare şi nu bat nici cu cei „30” ai lui Ponta şi nici cei „33” de defectori de pe site-ul care dă ştiri pe „surse”.)

O ipoteză interesantă şi demnă de luat în seamă

Plecăm de la trei componente:

  1. cu o zi înainte de vot, PPDD, cu surle şi trâmbiţe, prin vocea preşedintei partidului şi a unui lider al deputaţilor, a anunţat că va vota favorabil guvernul Ponta.
  2. numărul de parlamentari ai Opoziţiei declarate (PNL, PDL şi PMP) prezente la şedinţa de vot: 196.
  3. numărul de voturi împotriva guvernului Ponta III a fost de 191.

Se poate interpreta şi că numai cele trei partide au votat contra, observând „apropierea” dintre numărul lor de parlamentari şi numărul de voturi contra. Dacă scădem voturile celor 2 liberali (Stroe şi Potor), care au votat „pentru” şi scădem din cele 191 de voturi contra pe cel al senatorului independent Valer Marian, rezultă că din zona opoziţiei declarate ar mai fi existat doar 4 parlamentari care au votat guvernul Ponta III.

Suntem într-o „logică” mult mai apropiată de rezultatul votării.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.