Cum va fi vremea luni și marți

Vremea se va menţine instabilă, luni, în vestul şi sud-vestul ţării, iar valorile termice vor fi mai coborâte decât în mod normal la această dată. Cerul va fi mai mult noros şi se vor semnala averse, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20-25 l/mp, în special în Oltenia şi sudul Banatului.

În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi doar izolat vor cădea ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu intensificări în zona montană, precum şi în sudul şi centrul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 grade în Banat şi 28 de grade în Muntenia şi sudul Moldovei şi minime între 8 şi 19 grade, mai scăzute în depresiuni spre 4 grade.

În Capitală, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 27 de grade, iar cea minimă va fi de 14-16 grade, mai scăzută în zona preorăşenească spre 12 grade.

Marți, vremea va fi în general închisă şi rece în sud-vestul ţării, unde pe arii extinse va ploua. În restul teritoriului valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice acestei date, cerul va fi temporar noros şi doar izolat se vor semnala ploi slabe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în regiunile sudice şi sud-estice şi pe crestele montane. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 18 şi 26 de grade, iar cele minime se vor încadra între 5 şi 15 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi mai ridicate pe litoral.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.