Cutremur în India

Un cutremur cu magnitudinea 6,7 grade s-a produs în noaptea de duminică spre luni în nord-estul Indiei, în apropiere de granița cu Bangladesh și Myanmar. Seismul a avut loc la o adâncime de 57 de kilometri.

UPDATE Cel puțin cinci persoane au murit în India, iar una în Bangladesh, în urma cutremurului care a avut loc în nord-estul Indiei şi care a avariat clădiri şi infrastructura, transmite agenția DPA.

Seismul s-a produs la 29 kilometri nord-vest de orașul Imphal, capitala statului indian Manipur, potrivit Institutului american de geologie (USGS), care a revizuit în scădere magnitudinea cutremurului, de la 6,8 la 6,7 grade. Două clădiri aflate în construcție s-au prăbușit, fără să se înregistreze victime, potrivit primelor informații.

„Cinci decese au fost raportate la Imphal şi în zona oraşului, din cauza căderii molozului. Din fericire, doar patru răniţi au fost raportaţi în zona epicentrului”, a anunţat J Suresh Babu, un oficial de rang înalt de la nivelul statului.

În total 43 de persoane au fost rănite şi spitalizate.

Seismul a fost resimţit în întreaga regiune, inclusiv în ţările vecine Myanmar, Bangladesh şi Bhutan.

În Bangladesh o persoană a fost ucisă într-o busculadă, în timp ce locatarii unui bloc se grăbeau să iasă afară, speriaţi de cutremur, a anunţat poliţia.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Constantin Dutu 1806 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.