Dacă e luni, e Teatru TV: „Şarpele”

Şarpele este ecranizarea nuvelei fantastice cu acelaşi titlu a lui Mircea Eliade, în regia lui Viorel Sergovici. La graniţa dintre vis şi realitate, dintre descoperire şi pasiune stau actorii Ilinca Goia, Cătălina Mustaţă, Victoria Cociaş, Mircea Rusu, Gheorghe Dinică, Mitică Popescu, Alexandru Jitea, Tomi Cristin şi călăuza lor, jumătate călugăr, jumătate corupător – Claudiu Bleonţ.

Claudiu Bleonţ

În Şarpele, un grup de vilegiaturişti ia parte la o petrecere organizată într-un conac boieresc, undeva laţară. Grupul se deplasează la o mânăstire din apropiere pentru a continua petrecerea. Întâlnirea cu Andronic (Cladudiu Bleonţ) va schimba cursul firesc al lucrurilor, el implicându-i pe eroii povestirii într-o practică magică şi profund erotică.

Aceasta nu este prima oară când Viorel Sergovici abordează proza fantastică a lui Mircea Eliade. A mai făcut-o şi în 1992 cu Domnişoara Cristina, adaptare care i-a adus premiul APTR. Cu Şarpele, a obţinut premiul UNITER pentru TeatruTV în 1996.

Ilinca Goia

Mircea Eliade este unul dintre scriitorii români ale căror nuvele împletesc narativul cu fantasticul, realul cu transcedentalul. Putem vorbi aici despre o naraţiune a devenirii erotice, în care şarpele poate căpăta oricare dintre semnificaţiile atribuite lui de-a lungul timpurilor. El poate fi un „semn al renaşterii, al infinitului şi al dedublării. Aşezat la originea oricărei cosmogonii, şarpele este considerat un animal lunar, fertilizator şi regenerator. Fiind epifanie a lunii, şarpele controlează ritmul vieţii şi devenirea feminină. Spirit al adâncurilor, reprezentând forţele necontrolate ale naturii, el este cunoscător al secretelor, izvor de înţelepciune. Legătura magico-religioasă cu apele îl asociază ploii fertilizatoare (Şarpele cu pene este un simbol al norilor şi al curcubeului). Şarpele care-şi înghite coada sugerează veşnica prefacere a morţii în viaţă şi a vieţii în moarte, infinitul. Prototip al roţii zodiacale, emblema transformării continue a materiei, simbol al lumii limitate, prin evocarea imaginii cercului el este, de asemenea, obstacolul de care se loveşte omul în căutarea absolutului”.

Gheorghe Dinică

Această multitudine de sensuri se concretizează în substanţa magică a imaginii lui Viorel Sergovici Jr, care dezvăluie o lume a umbrelor şi a impalpabilului, în care nimic nu este ceea ce pare, iar dorinţa şi imaginaţia se contopesc fără sforţare. Atmosfera mistică este întregită de muzica lui Adrian Enescu, compusă special pentru film.

Filmul este propus spre difuzare în cadrul programului UNITER 25, prin care Casa de producţie TVR omagiază împlinirea a 25 de ani de la înfiinţarea UNITER. Şarpele a primit premiul Galei UNITER pentru Teatru TV ediţia 1995/1996, asemeni Mesagerului, o altă ecranizare după Mircea Eliade, în regia Constantin Dicu, difuzat cu câteva săptămâni în urmă (premiul UNITER pentru Teatru TV 1993/1994). Peste o lună, în 31 august, sunteţi invitaţi să vizionaţi o altă adaptare premiată: Aerisirea, scenariul Iosif Naghiu şi Silviu Jicman, regia artistică: Silviu Jicman (premiul UNITER pentru Teatru TV 1996/1997).

Cătălina Mustaţă

Totodată, chiar pe 27 iulie, se împlinesc trei ani de la dispariţia regizorului şi operatorului Viorel Sergovici, despre care George Banu scria în august 2012, în articolul IN MEMORIAM. Viorel Sergovici, operatorul discret: „Părea indisociabil de profesiunea/arta sa, ajungând să constituie, parcă, un fel de fiinţă hibridă: omul şi aparatul. Atent fără a fi maniac, precis fără a fi preţios, el căuta imaginea justă. O imagine care să-l satisfacă fără ca el să se vadă, căci, tandru, aproape de viaţă şi de oameni, el voia să le înregistreze discret trecerea prin lume”.

Scenografia: Dumitru Georgescu. Imaginea: Viorel Sergovici jr. Redactor: Doina Teodoru.

Piesa poate fi vizionată la TVR 2 astăzi, la ora 20.10, şi în reluare vineri, 31 iulie, ora 00.35.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.