August 21, 2014
Acum vreo lună, dacă nu mă înşel, constatam că, oficial, nu avem niciun candidat la preşedinţie, deşi alegerile sunt aproape. Iată că istoria s-a îmbrăcat în trening de fâş şi se mişcă repede, aşa că azi avem candidaţi pe săturate. Ce ne dă nouă, copii, vaca? Lapte, brânză, lână, ouă! Dar politica ce ne dă? Candidaaaaţi!
Să o luăm uşurel cu prospătura. În autenticul spirit al democraţiei de frapieră, aşa cum se întâmplă în orice republică ereditară (cu transmitere sexuală, carevasăzică), la hogeac, la Cotroceni, s-a întâlnit Miţa Baston cu Bibicu să vază cum e cu dreapta. De ce o mai fi chemat el femeia dacă tot în dreapta are nădejdea? După discuţii ample (casetele alea nu le difuzezi, Sandokane?) s-a stabilit că candidată ca Udrea nu se mai există şi e musai să ne-o mişte popular. Vivat!
Ulterior şezătorii, pâmâpiştii au primit poruncă să dea veste naţiei că a avut loc “o predare de ştafetă de la actualul preşedinte la viitorul preşedinte”! Deci acum aşa se cheamă ce fac ei doi? Predare de ştafetă? Parcă tot mai nostimă era versiunea cu barza. În fine, deci predare de tirbuşon să fie, important e că acum ne-am mai pricopsit cu o candidatură.
Suprinzător, cei mai opăriţi după toată isprava asta se dau buzaţii pupători de cur băsist. Demonstrând, o dată în plus, de parcă mai era nevoie, că înţeleg ce pot şi ei din democraţie. Pentru că ceea ce-i deranjează nu e că Bibicu a transformat Cotroceniul în cârciumă de partid, nici că tratează chestiunile de stat ca pe cafeaua băută la bordelul “Trei pisoi”, ci că a ales s-o sprijine tocmai pe Miţa Baston, pe care ei, vajnici pupători de cur prezidenţial n-o vor candidată. Madam Udrea are dreptul de a candida, aşa cum îl au, de principiu, toţi cetăţenii români, în condiţiile legii, nu aia e problema, dar cui să-i explici asta?
În opinia mea, madam Udrea nu poate visa la mai mult de 3-4%. Rostul candidaturii ei e acela de a exista, în campanie, o pâlnie prin care Băsescu să poată vărsa dosare.
Alt candidat e Cristian Diaconescu, personaj unduindu-se suav între tragic şi ridicol. Fost vicepreşedinte al PSD, a votat pentru demiterea lui Băsescu, pentru ca apoi să-i devină acestuia consilier. A candidat într-o duminică la preşedinţia PSD pentru ca în lunea care a urmat să demisioneze din partid. A răcnit ca un apucat despre valorile stângii, pentru a sfârşi ca trist lăutar al dreptei. A locuit în cabinetul de ministru de la Ministerul de Externe, dar s-a simţit la fel de bine şi în garaj cu Băsescu. E clar că omul e lipsit de humor şi de simţul ridicolului. Are şanse reale (dacă va strânge semnăturile) să atingă 1%.
Monica Macovei candidează tot “pe dreapta”. (De minune i-a ieşit lui Băsescu unificarea “dreptei”). Încă un personaj lipsit de humor ieşit din frapiera lui Băsescu. Şi de simţul ridicolului. Oarecum surprinzător, a fost nevoia ca Macovei să se compare cu Nelson Mandela pentru ca restul consumatorilor să constate că duduia are probleme cu căpuţul. 1-2%.
MRU e cel de-al patrulea candidat plecat din ferma lui Băsescu. Dincolo de grozava sa pasiune pentru unsori de tot felul, omul e asemeni celorlalţi candidaţi veniţi din ograda băsexului, adica lipsit de humor, lipsit de simţul ridicolului, dar teribil de îndrăgostit de sine. Suspectat ( pe nedrept aş zice) de prisos de inteligenţă, personagiul e doar un gargaragiu cu straşnică dorinţă de parvenire. Lipsurile despre care vorbeam (humor, simţul ridicolului) îl împiedică să vadă ce diferenţă uriaşă există între ce crede el despre sine şi ceea ce e de fapt. Dacă ar depăşi acest teribil obstacol, ar avea şanse să devină ceea ce au devenit şi alţii: un politician mediocru, dar de succes! ( ăsta nu e un paradox! nu în România!) Nu ştiu dacă mai candidează sau nu. Nici el nu ştie.
Klaus Iohannis. Candidatul “dreptei unite”. Pentru că ăilalţi patru dinainte sunt ai dreptei dezbinate. Dacă liberalii nu au nicio problemă să constate ce li s-a întâmplat atât de iute încât încă nu s-au dezmeticit, nici eu n-am nicio problemă. S-au trezit cu un preşedinte fabricat dintr-un personaj despre care ei ştiu doar că e primar al Sibiului. Atât. Paraşutat în partid cu mai puţin de un an înainte, le-a devenit preşedinte, candidat la prezidenţiale, s-au trezit din ALDE în PPE, aliaţi cu Anastase şi compania, dar vajnicii liberali par a nu avea nicio problemă cu asta. Şi atunci e totul în regulă.
Iohannis are şanse reale de a intra în turul doi (exceptând o situaţie, despre care voi vorbi mai jos). Ajuns în turul doi, cu siguranţă poate câştiga votul din Ardeal, dar nu-l văd sărind de 30% în restul ţării ( poate doar în Bucureşti). În condiţii normale nu ar trebui să intereseze că e neamţ, nici că nu e ortodox, dar noi suntem foarte departe de normalitate. În România (e trist, dar aşa e!) asta contează! Aşa cum în Ardeal poate fi un avantaj faptul că e neamţ, în restul ţării asta poate ridica o problemă. Dar adevărata problemă, în cazul acestui candidat, e tocmai faptul că oamenii ştiu extrem de puţin despre el, deci orice poate fi spus, multe sunt de aflat şi multe pot veni împotriva lui. E căsătorit? Are copii? Ce învârte soţia? Ce a făcut până în ’89? etc. etc. etc.
Călin Popescu Tăriceanu ar fi putut fi un puternic candidat dacă reprezenta PNL. Probabil l-ar fi bătut pe Ponta. În noul format nu-l văd sărind de 3-4%.
Ioan Ghişe. Cum am mai spus, susţin candidatura sa. Şi repet: candidatura sa. Ghişe are dreptul de a candida, la fel ca oricare alt cetăţean român. Nu spun că va deveni preşedinte, nici că e modelul meu de preşedinte, doar susţin dreptul său de a candida. E un gest de curaj sau o nebunie, nu ştiu încă, dar vreau să aud ce are de spus. Dacă strânge semnăturile necesare, ar putea fi o candidatură interesantă.
Crin Antonescu. Rămân convins că Antonescu nu a abandonat intenţia de a candida la prezidenţiale. Nu ar avea dificultăţi în strângerea de semnături nici dacă ar opta pentru o candidatură independentă. Cu Antonescu prezent în cursa prezidenţială, şansele lui Iohannis de a mai ajunge în turul doi scad considerabil – asta dacă nu cumva se va produce rocada. Îmi e greu să îmi imaginez ce fel de preşedinte ar putea deveni Antonescu, în condiţiile în care am văzut ce fel şi-a gestionat propria biografie sau ce a făcut din partidul pe care l-a condus. Totuşi, Antonescu rămâne imprevizibil, capabil de surprize plăcute. Cred că e singurul candidat de la care te poţi aştepta la surprize plăcute ( şi în egală măsură la nefăcute!), aşa că e de urmărit. E singurul cu şanse reale de a-l învinge pe Ponta în turul doi.
Victor Ponta. Dacă “pe dreapta” e mare veselie, dincoace e simplu şi clar: Ponta. Dacă suntem zdraveni la cap, atunci nu mai vorbim despre stânga şi dreapta decât proptind serioase ghilimele. Să fim serioşi, Ponta e de stânga fix când sunt ăilalţi de dreapta. Şi nu, gargariseala nu se pune.
Toată aparenta “fărâmiţare a dreptei” lucrează de fapt împotriva lui Ponta. Sau aşa ar trebui. Socoteala e că pentru un electorat fărâmiţat e nevoie de cât mai multe ciori care să adune firimiturile şi să le verse apoi, în turul doi, în “sacul dreptei”. Dacă Ponta pare a avea un mesaj calibrat pe “lupta împotriva lui Băsescu” (ceea ce e categoric insuficient), ceilalţi au un mesaj limpede anti-Ponta şi anti-PSD. Fireşte, o nouă campanie anti, chitită pe vot negativ, care e surpriza?
Beneficiind de un anume suport mediatic, dar mai ales de un partid puternic şi bine organizat în teritoriu, Ponta e cert favorit. Susţinerea de care se bucură în partid nu e, totuşi, atât de fermă pe cât ar dori să pară. Liderii de prin teritoriu au tot felul de aşteptări, iar Ponta întârzie să le satisfacă. Echipa de “loiali” pe care şi-a adus-o atât în Guvern, cât şi la conducerea partidului, probabil, îi oferă un anume confort, dar cu certitudine nu e capabilă să-l mute la Cotroceni. Pentru asta are nevoie de sprijinul organizaţiilor din teritoriu, iar la capitolul ăsta sunt probleme.
De câteva săptămâni Ponta e extrem de puţin prezent ( o fi în concediu?), iar asta pare să lucreze în favoarea lui. Cred că asta ar trebui să facă şi pe mai departe. Să tacă. Ceea ce se întâmplă “pe dreapta” lucrează în favoarea lui.
Piesa-i gata, trag oblonul/ Ei, ce ploaie e afară…
Mulţi candidaţi! (N-am mai pus la socoteală coloraţii candidaţi de serviciu!) Şi nicio speranţă.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.