Declaraţia unui important număr de ONG-uri privind revizuirea Constituţiei

Catre Senatul Romaniei

In atentia domnului Presedinte Crin Antonescu

Catre Camera Deputatilor a Romaniei

In atentia domnului Presedinte Valeriu Zgonea

Catre Comisia juridica, de numiri, disciplina, imunitati si validari a Senatului

In atentia domnului Presedinte Tudor Chiuariu

Catre Comisia juridica, de disciplina si imunitati a Camerei Deputatilor

In atentia domnului Presedinte Liviu Bogdan Ciuca

Catre Forumul Constitutional

In atentia domnului Profesor Cristian Pirvulescu

STIMATI DOMNI,

Noi, asociatiile, fundatiile, coalitiile civice, platformele civice si grupurile civice informale initiatoare si contributoare la dezbaterea „Procesul de revizuire a Constitutiei Romaniei: inceput, desfasurare, viitor”, care a avut lor miercuri, 26 iunie 2013, in Sala Constantin Stere din incinta Palatului Parlamentului, cu participarea a putin peste 1% din efectivul total al parlamentarilor Romaniei si a domnului Todor Arpad, membru al echipei coordonatoare a Forumului Constitutional si reprezentant al acestuia in cadrul Comisiei parlamentare comune de modificare a Constitutiei, in prezenta TVR, a DC News si a Agerpres, va supunem atentiei, in ideea ca veti da curs cererilor continute, urmatoarea

DECLARATIE COMUNA

Subscrisele organizatii civice semnatare ale prezentului document am luat act de modul defectuos in care s-a desfasurat pana in prezent procesul de reforma constitutionala. Organizarea Forumului Constitutional a fost lipsita de transparenta, s-a incercat si in parte s-a reusit prin metode diverse impiedicarea participarii unei importante parti a societatii civile la lucrarile acestui organism de consultare. Cand spunem metode diverse, ne referim la netransmiterea unora dintre informatiile esentiale, la afirmatii eronate privind numarul prea mare de participanti si spatiul prea mic, la trimiterea selectiva a invitatiilor la dezbateri, la blocarea accesului la unele din cele mai importante discutii, cum au fost cele cu participarea Comisiei de la Venetia etc.

La randul sau, Raportul Forumului Constitutional a omis o parte din propunerile facute, a prezentat eronat lista participantilor si pozitiile exprimate la unele sesiuni, a tratat in mod inegal propunerile primite in functie de afinitatile ideologice si personale ale membrilor echipei coordonatoare cu o anumita parte a societatii civile, a prelucrat in mod subtil prezentarea opiniilor receptionate astfel incat sa cada intr-o lumina mai favorabila acele idei care corespund filosofiei practicate de coordonatorii Forumului.

Nu in ultimul rand, principalii coordonatori ai Forumului Constitutional s-au autodesemnat ca reprezentanti ai acestuia in cadrul Comisiei parlamentare comune pentru modificarea Constitutiei, desi ar fi trebuit, asa cum se si anuntase, sa aiba loc o runda de alegeri in acest sens.

Suntem in curs de a compila numeroasele propuneri ale societatii civile dezavantajate de felul in care s-au desfasurat lucrurile in Forumul Constitutional si vom pune in circulatie un material cat mai cuprinzator.

Nici activitatea ulterioara a Comisiei parlamentare comune de modificare a Constitutiei nu o putem aprecia ca fiind perfecta. Membrii acesteia au ignorat sau au respins majoritatea propunerilor primite in mod direct din partea societatii civile. Comisia a lucrat intr-o foarte mare graba, urmarind cu prioritate o agenda a oamenilor politici, care nu este neaparat si agenda societatii romanesti.

Apreciem o parte dintre propunerile Comisiei ca avand un potential pozitiv, dar recunoastem in altele suprareglementari sau chiar prevederi neclare, ce ar putea constitui noi surse de conflict institutional si in societate (de exemplu, se instituie organe de executie ale minoritatilor nationale, dar nu se specifica care sunt acestea si in ce consta competenta lor). Pe alocuri, se creaza discrimnari nejustificate, cum este recunoasterea dreptului la identitate etnica, culturala si religioasa numai pentru membrii minoritatilor nationale, nu pentru toti cetatenii Romaniei, ceea ce duce la perpetuarea si agravarea starilor de lucruri negative din anumite localitati unde etnicii romani, majoritari la nivel de tara, sunt minoritari. In fine, nu putem considera o practica serioasa adoptarea anumitor amendamente si revenirea asupra lor la scurt timp in urma unor presiuni politice.

Constitutia este documentul fundamental al societatii si al statului. In aceasta calitate, textul constitutional nu poate fi conceput in mare graba si in principal pentru a servi un interes de moment, asa cum este mult invocata accesare a fondurilor europene in urmatorul exercitiu financiar al Uniunii Europene. Constitutiile se scriu avand in vedere perioade lungi de timp, iar o Constitutie care la fiecare zece ani are nevoie de o revizuire nu este o Constitutie de bun simt.

Prin urmare,

CEREM

  1. Constituirea Camerelor Parlamentului ca Adunare Constituanta si declansarea procesului de elaborare si adoptare a unei noi Constitutii, care sa raspunda cu adevarat nevoilor societatii romanesti sub toate aspectele, sa garanteze in justul sens al acestui cuvant drepturile omului si sa asigure un optim echilibru statal.
  2. Sa se reia de la zero consultarea societatii civile si a populatiei in general prin intermediul unui nou Forum Constitutional, coordonat de aceasta data de persoane din aparatul tehnic al celor doua Camere ale Parlamentului, fara delegarea catre un ONG cu agenda si simpatii proprii.
  3. Desemnarea reprezentantilor societatii civile in Comisia parlamentara comuna de redactare a noii Constitutii sa se faca pe baza unui proces electoral cu participarea organismelor societatii civile active in cadrul noului Forum Constitutional.
  4. Timpul alocat fiecarei etape in redactarea si adoptarea noii Constitutii- consultarea societatii civile si a cetatenilor in cadrul Forumului Constitutional, lucrarile Comisiei parlamentare comune de redactate a noii Constitutii, dezbaterea proiectului in cadrul Comisiilor juridice ale celor doua Camere, discutarea proiectului de Constitutie in plenul Adunarii Constituante etc.- sa nu fie limitat decat de mentinerea unui ritm rezonabil de lucru, astfel incat sa se realizeze o opera profunda si temeinica, pe termen lung, fara introducerea unor factori de presiune care nu au nicio legatura cu procesul de constructie constitutionala.

SEMNEAZA:

Asociatia de Informare pentru Regatul României

Alianţa Naţională pentru Restaurarea Monarhiei

Asociaţia România Vie

Alianţa CIVICĂ

Fundaţia Iuliu MANIU-Ion MIHALACHE

Forumul Civic pentru Responsabilitate Politică

Asociatia Internationala pentru Drepturile Omului

Asociatia Femeilor din Romania

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA

ASOCIATIA PRO VITA- FILIALA BUCURESTI

Asociatia Dati-mi Romania inapoi!

Asociatia Promemoria

Asociatia Romania Fara Ei

(sustine numai punctele 2-4)

Asociaţia Clubul Monarhiştilor Clujeni

ASOCIATIA VOCEA SCHIMBARII

(sustine numai punctele 2-4)

Fundatia ISBASOIU

Asociatia Falticeni Cultural

Asociaţia Generala a Românilor uniţi, Greco-Catolici (AGRU)

Asociatia ROST

Fundatia Corneliu COPOSU

Grupul pentru Salvarea Rosiei Montane din cadrul ACADEMIEI DE STudii ECONOMICE

Centrul pentru Cultură, Istorie şi Educaţie

Asociatia 21 Decembrie

Institutul Fratii Golescu pentru Relatiile cu Romanii de Pretutindeni

Platforma Civică ACTIUNEA 2012

Asociatia pentru Proprietatea Privata

Fundaţia Naţională pentru Românii de Pretutindeni

Asociaţia Onoare şi Patrie

Asociatia Traditia Militara

Asociaţia Pro Iniţiativa

GRUPUL DE DIALOG SOCIAL SI CIVIC DIN ROMANIA

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.