Deputatul Mircia Muntean, trimis în judecată

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție l-au trimis în judecată pe deputatul PSD Mircia Muntean, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, la data de 30 octombrie 2014, organele de poliție din cadrul municipiului Deva au fost sesizate cu privire la faptul că, în zona aflată în intersecția semaforizată dintre str. Zarandului și str. Mihai Viteazu, pe banda 1 de circulație a sensului de mers Sibiu — Arad, s-a produs un eveniment rutier în care au fost implicate mai multe autoturisme, dintre care unul era condus de Mircia Muntean, fost primar al municipiului Deva.

Din probele administrate în cauză, a reieșit că Mircia Muntean, aflat în stare de ebrietate, a intrat în coliziune cu vehiculele aflate în staționare la culoarea roșie a semaforului, venind din spatele acestora și nereușind să oprească la timp autoturismul la volanul căruia se afla, ulterior îndepărtându-se de zona accidentului.

Mircia Muntean a fost descoperit, după aproximativ 20 minute, încercând să escaladeze un gard împrejmuitor din apropiere și dus la locul accidentului de către un polițist.

În buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie emis de Serviciul Județean de Medicină Legală Hunedoara, se atestă faptul că Mircia Muntean avea o alcoolemie de 1,30 gr la mie la prima probă de sânge recoltată, respectiv 1,10 gr la mie la cea de-a doua probă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.