Dîncu: Avem ultima civilizație rurală din Europa; trebuie s-o protejăm

În cadrul unei dezbateri despre dezvoltarea integrată a mediului rural în România, organizată de Reprezentanța Comisiei Europene în România, Vasile Dîncu, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, a declarat că civilizația rurală din România este ultima din Europa şi că ea trebuie protejată.

„Avem ultima civilizație rurală din Europa și această civilizație rurală ar trebui s-o protejăm. Europa simte asta și încearcă să facă asta cu noi, dar noi nu vrem să acceptăm asta, parcă nu auzim. (…) În România vin mai degrabă străinii să ne atenționeze asupra faptului că ne moare satul, că moare o civilizație. (…) E o chestiune de cultură care ne lipsește, dimensiunea culturii care ne lipsește nouă — aceea de a ne putea autoorganiza și de a ne dezvolta singuri. (…) Cred că în primul rând trebuie să ne pese nouă înșine de țara noastră. Acesta este cel mai important lucru și nu e un slogan”, a afirmat vicepremierul.

Sarcina de a salva civilizația rurală din România aparține în primul rând românilor, a mai susținu Dîncu.

„(…) Dacă suntem ultima civilizație rurală, atunci este clar că nu există model european pentru asta. (…) Și programele europene din acest an și din exercițiul următor financiar se bazează în general pe captarea comunității în a-și gândi dezvoltarea și asta e un lucru foarte bun pe care Europa ni-l pune la dispoziție și pe care nu știm să-l folosim”, a adăugat Vasile Dîncu.

În legătură cu efectele aderării României la UE , Dîncu a susținut că aceasta „a dat o lovitură mortală țăranului român” , complexul industrial-agrar din Europa venind peste noi „ca tancurile sovietice”.

„Cei care ne întoarcem acasă de sărbători (…) știm asta foarte bine. La noi s-au dat legi legate de produsele românești din obligația de a avea produse autohtone în supermarketuri, dar nu se respectă această lege, avem organisme minunate de control, dar nimeni nu respectă acest lucru”, a precizat demnitarul.

„Trebuie să-i ajutăm pe oameni. Ei nu știu nici bruxelleză, nici limba tehnocraticească pe care putem să o avem noi la Guvern(…)este nevoie de o strategie de a salva această civilizație”, a conchis Vasile Dîncu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.