DNA ar putea cere aviz pentru extinderea urmăririi penale în cazul lui Blaga

DNA ar putea cere Senatului aviz pentru extinderea urmăririi penale pe numele lui Vasile Blaga, potrivit b1.ro, care citează EVZ.

Informaţiile apar în contextul în care, scrie sursa citată, urmărirea penală a început pentru o faptă din 2011-2012, dar în comunicatul DNA se face referire la posibile infracțiuni comise între anii 2009 şi 2012.

”La nivelul anului 2009, în cadrul formațiunii politice aflate la guvernare a existat o înțelegere vădită între persoane cu funcții de conducere și anume secretarul general Blaga Vasile și vicepreședintele Ștefan Gheorghe, în sensul obținerii de bani pentru partid.

Potrivit înțelegerii, acest lucru urma să fie realizat prin numirea, cu ajutorul miniștrilor desemnați politic, a unor persoane agreate la conducerea companiilor naționale și instituțiilor publice din subordinea acestor ministere, prin intermediul cărora să se procedeze la atribuirea unor contracte de achiziție publică către firme dispuse să ,,cotizeze” pentru formațiunea politică din care cei doi făceau parte”, se arată în comunicatul DNA prin care se anunță punerea sub învinuire a lui Vasile Blaga și Gheorghe Ștefan.

Surse cancan.ro afirmă că procurorii DNA investighează, în paralel cu dosarul de trafic de influenţă al lui Vasile Blaga şi sursa banilor cu ajutorul cărora Agathe Blaga, fiica politicianului, şi-a construit o vilă impresionantă în Buftea, cu pe malul lacului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.