Magie cu „Cirque du Soleil”
Nouă show-uri cu „Saltimbamco”. Între 8 şi 12 februarie, vestita trupă canadiană „Cirque du Soleil” va susţine 9 reprezentaţii în Pavilionul Central de la Romexpo, cu spectacolul „Saltimbanco”, adevărată sărbătoare caleidoscopică şi captivantă care a încântat iubitorii acestui gen din Europa, America de Nord, America de Sud, Australia, Japonia, Noua Zeelandă. Spectacolele sunt sold out, în pofida preţului nu tocmai modest al biletelor.
Fondată în 1984, de doi artişti ai spectacolelor de stradă, Guy Laliberté și Daniel Gauthier, compania se distinge printr-o viziune artistică diferită de circul tradiţional, bazându-şi spectacolele în primul rând pe acrobaţie. Ea foloseşte peste 14.000 de persoane din întreaga lume, dintre care peste 1.000 sunt vechi sportivi profesionişti.
Repertoriul include nouă spectacole în turneu, 10 spectacole fixe, la Las Vegas, Orlando, Tokyo şi Macao, şi un spectacol sezonier la New York. Are de asemenea numeroase alte proiecte.
Unul dintre spectacolele de turneu, „Saltimbanco”, pus în scenă de Franco Dragone, a avut premiera la Montreal în aprilie 1992. Este cea mai veche producţie aflată încă pe afiş, care a permis trupei cucerirea renumelui internaţional, fiind prezentată peste tot în lume, în faţa a peste 11,5 milioane de spectatori, întotdeauna cu casa închisă. Actuala versiune se desfăşoară în regia artistică a lui Carmen Ruest.
„Saltimbanco” explorează lumea urbană cosmopolită, folosind un vocabular baroc în crearea unei lumi imaginare, purtând un mesaj de fraternitate. Cei 50 de artişti din 20 de ţări diferite realizează incredibile momente de acrobaţie, de forţă, de echilibru, piruete uluitoare, atât în solo-uri, cât şi în coregrafiile de grup.
Ca oricare dintre spectacolele acestui circ, şi acesta este bazat pe un schelet acrobatic pe care sunt grefate celelalte elemente: muzică, decor, costume, joc actoricesc… care îl transformă într-o operă poetică.
Culoare, umor, fantezie în Saltimbanco
Unele numere au fost întotdeauna în spectacol, cum ar fi cele de jonglerie, care fac deliciul publicului, „leagănul rusesc”, „prăjinile chinezeşti”, duetul la trapez, „bungee”, ce sfidează gravitaţia.
Altele au fost adăugate de-a lungul timpului: „Trio Adagio”, „Boleadoras” sau numărul de ciclism artistic. Printre personaje, publicul îl descoperă pe „Adormit”, ale cărui vise populează spectacolul. „Cântăreaţa” reprezintă sufletul, vocea spectacolului împreună cu „Baronul”, care serveşte de ghid în acest univers fantastatic. „Maestrul” pistei vrea să fie vedetă, „Moartea” aminteşte destinul final şi invită la bucuria de a trăi. Există „Viermii citadini” şi „Viermii multicolori”, plini de viaţă şi, mai ales, există „Copilul” în inocenta căutare a unei identităţi. Banda sonoră a spectacolului explorează diferitele faţete ale vieţii urbane şi vocea umană. Mergând de la muzica clasică la cea modernă, de la ritmuri tribale la cele cosmopolite, compozitorul René Dupéré a reuşit un ansamblu muzical nominalizat, în primul an al spectacolului, la mai multe premii canadiene.
Virtuozităţii tehnice şi scenografiei extravagante i se adaugă jocuri de lumini, costume spectaculoase, umor şi magie.
Îngeri în America, sexualitate şi sentiment pur, iubire şi ură
Scenă din Îngeri în America
O nouă gramatică a libertăţii. Teatrul „Metropolis” prezintă pentru prima oară integral, în România, „Îngeri în America”, de Tony Kushner, în regia lui Victor Ioan Frunză, cu decorul şi costumele concepute de Adriana Grand, într-un diptic jucat consecutiv în două seri: Partea I – „Sfârşitul lumii e aproape” în 9 februarie, ora 19.00, şi Partea a II-a – „Perestroika”, în 10 februarie, ora 19.00.
O feerie cu îngeri despre vinovăţie, iertare şi nevinovăţie. Cum să îţi trăieşti vinovăţia? Cum să joci cap sau pajură fără să-ţi pierzi viaţa? Cum poţi vedea îngerii?!
Opt actori – Virginia Mirea, George Ivaşcu, George Costin, Sorin Miron, Alexandru Ion, Adrian Nicolae, Nicoleta Hâncu, Cristiana Răduţă Bobic – răspund la aceste întrebări şi te fac să râzi de lucruri despre care n-ai fi crezut vreodată că se poate râde. Politică, discriminare, iubire şi ură, sexualitate şi sentiment pur, adunate într-o radiografie a umanităţii euroatlantice. O pledoarie despre riscul de a şti. O nouă gramatică a Libertăţii!
Piesa lui Tony Kushner a fost premiată de două ori cu „Tony Award”.
„Îngeri în America” este un basm postindustrial despre diferenţe, despre tabu-uri, dar mai ales despre Îngerii coborâţi din mistica urbană a intoleranţei. Ei descind din revolta Stonewall şi se regăsesc în tinerii violenţi, dar, paradoxal, atât de fragili ai tendinţei Emo, ai mişcării Occupy sau New Age. Nişte băieţi şi nişte fete care nu pot plânge deşi trăiesc cu lacrima în gât.
George Ivașcu în spectacolul cu piesa lui Tony Kushner
Dimensiunea religioasă este aspectul cel mai surprinzător al acestui text. Îngerii lui Dumnezeu coboară pe pământ în căutarea unui nou Mesia. Îl găsesc acolo unde te aştepţi mai puţin. Alături de problematica socială a minorităţilor, a orientărilor sexuale, e o piesă în care cei care ar fi trebuit să creadă în îngeri nu-i văd, iar ex-comunicaţii sunt cei care cred în existenţa lor.
Reconcilierea religiei cu sexualitatea şi testul la care un cataclism de anvergură pandemică supune relaţiile interumane sunt cele două coloane pe care se sprijină această simfonie dramatică. Încap în ea, în acelaşi timp, teme politice, spirituale, personale şi estetice; SIDA, mormoni şi viaţa interioară a evreilor. Pune întrebări legate de tema răspunderii şi conştienţei vinovăţiei: suntem răspunzători de viaţa şi de faptele noastre şi dacă nu ne găsim locul, ne simţim vinovaţi.
Virginia Mirea în Îngeri în America
Drama lui Tony Kushner deplânge îndelung o Lume în care se termină brusc multe: liberalismul, istoria, mileniul şi poate şi viaţa. Este neîndurătoare, eclectică şi pătrunsă de conştiinţă istorică. Ea priveşte înapoi cu mânie şi foloseşte SIDA ca pe o metaforă a unei societăţi trecătoare, lipsită de regrete.Vorbeşte despre faptul că societatea nu a reuşit să-şi împlinească visele utopice, asemeni copiiilor „egoişti, trişti, neiubiţi şi orbi”.
„Sârşitul Lumii e aproape” a fost laureată cu 9 premii americane şi internaţionale: „Kennedy Centre Fund for New American Plays”, „Bay Area Drama Critics Award for Best Play”, „National Arts Club Joseph Kesselring Award”, „Evening Standard Award for Best Play”, „London Drama Critics Circle Award for Best New Play”, „Drama Desk Award for Best Play”, „New York Drama Critics’ Circle Award for Best Play”, „Pulitzer Prize for Drama”, „Tony Award for Best Play”.
„Perestroika” a fost distinsă cu „Kennedy Centre Fund for New American Plays”, „Los Angeles Drama Critics Circle Award for Best New Play, „Drama Desk Award for Outstanding Play”, „Tony Award for Best Play”.
Cele două texte au generat un celebru film regizat de Mike Nichols şi interpretat de doi monştri sacri ai ecranului, Al Pacino şi Merryl Streep. Opera omonimă, compusă de Peter Eotvos, ţine afişul la „Théâtre du Chatelet” din Paris din 23 noiembrie 2004. Există de asemeni o versiune muzicală germană (2005) şi una americană (2006). Spectacole cu versiunea integrală a dipticului a realizat Mark Taper Forum în Los Angeles, primul spectacol cu dipticul integral, care a durat şase ore, în 1998. Direcţia de scenă: Oskar Eustis & Tony Taccone. Decorul: John Conklin. Luminile: Pat Collins. Costumele: Gabriel Berry. Muzica: Mel Marvin.
„London Headlong Theatre” a montat un spectacol de şapte ore, în regia lui Daniel Kramer, în 2007, la Varşovia, piesa a fost pusă în scenă, în acelaşi an, de celebrul Krzysztof Warlikowski, iar la „Teatro Valle” din Roma, spectacolul regizat de Ferdinando Bruni & Elio De Capitani, în 2011, a durat 7 ore şi 45 de minute.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.