Dramele din țara bogată în petrol, dar plină de cozi ale sărăciei

Oamenii stăteau de ore bune în fața farmaciei în plină căldură și năuciți de plictiseală atunci când au apărut câțiva indivizi înarmați. Aceștia au cerut un telefon mobil de la un tânăr de 25 de ani. În loc să se conformeze, Junior Perez, tânărul, fuge către farmacie. Opt focuri s-au auzit, iar băiatul a fost zărit cu fața în jos. În acest timp, cei de la coadă au rămas la locurile lor, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.

La fel și când au apărut polițiștii, care au împrejmuit locul cu panglici. În minutele când corpul lui Perez neînsuflețit și într-o băltoacă de sânge, fiind analizat de criminaliști, pentru unii a venit rândul să cumpere cele două paste de dinți raționalizate. “În aceste zile, trebuie să pui statul la coadă mai presus de orice. Asigură-te de ce ai nevoie și nu vei simți nicio grijă pentru alții”, a declarat farmacistul Mendoza Haide, citat de AP. Suntem în Venezuela, o țară bogată în petrol dar unde oamenii se confruntă cu lipsuri enorme. Țara a devenit în doar câteva luni una dintre cele mai periculoase din lume, iar scena din fața farmaciei este grăitoare. Mai mult de două duzini de oameni au fost uciși în ultimele 12 luni, inclusiv o fetiță de 4 ani, prinsă în mijlocul unui foc încrucișat declanșat de două bande. O femeie de 80 de ani au fost strivită la o coadă care s-a transformat brusc într-o mulțime de jefuitori. Gradul de colaps economic al țării din America de Sud poate fi măsurat prin lungimea cozilor pe care le vezi în fiecare cartier. În medie, cumpărătorul venezuelean petrece 35 de ore pe lună pentru a cumpăra doar alimente. Adică de trei ori mai mult decât în 2014, conform AP.

“Pe măsură ce economia o ia tot mai mult la vale, viața începe să se rezume doar la cozi. Mase de oameni stau pe străzi pentru câteva bunuri. Inevitabil se ajunge la conflicte, lupte, furturi”, susține Luis Vicente Leon, președintele firmei de sondare a opiniei publice Datanalisis. Venezuela a trăit ani de zile de pe urma petrolului. Dar după o gestionare defectuoasă a guvernului socialist, producția de frunte a națiunii s-a împotmolit iar țara a devenit tot mai mult dependentă de importuri. Scăderea abruptă a cotațiilor internaționale a țițeiului au făcut ca Venezuela să nu-și mai poată plăti chiar și unele dintre necesitățile de bază. Disperarea alimentează violența.

Studenta la medicină Maria Sanchez privește timid și absentă ca oricare altcineva la o coadă la făină în capitala Caracas. Atunci când o femeie a încercat să treacă în fața ei și a mamei sale, a sărit la bătaie și nu s-a lăsat până nu a scos-o pe intrusă din grămadă. Apoi a trecut din nou la coadă așteptând la fel de resemnată să îi vină rândul. “Trebuie să fii tot timpul cu bateriile încărcate pentru că unii oameni încearcă să profite. Nevoia te transformă într-un câine cu comportament violent”, spune Sanchez. În fiecare zi de miercuri, într-un cartier cu oameni bogați din Caracas, se formează o coadă la care fiecare așteaptă cu mai multe bidoane să vină camionul cu apă potabilă. Acum nu mai contează dacă ai bani sau nu, toți stau să vină apa adusă de peste munte, de la izvoare.

În zilele de vineri, cozile la bănci cresc brusc pentru că bancomatele au plafonate extragerile la 8 dolari pe zi, iar în zilele de week-end mașinile nu prea circulă. Venezuelenii evită în aceste zile utilizarea de numerar iar pe trotuar vezi ceva ce nu era credibil până acum ceva timp: vânzătorii de suc de portocale și-au luat aparate de citit carduri de credit. În zilele de luni și marți, cozile de la birourile de imigrație ajung până în stradă. Oamenii nu mai au puterea de a mai petrece încă un week-end plin de lipsuri și au decis să plece. În fiecare noapte vezi oameni care se îndreaptă către un depozit unde se vând baterii auto pentru că stocurile se termină întotdeauna până dimineața. Toți venezuelenii, inclusiv copiii, alocă două zile din săptămână statului la cozi, conform unor programări decise de autorități. Ei se aliniază în fața unui supermarket deschis și sunt ghidați de diverse zvonuri că “se bagă ceva”. Uneori e cu noroc. Unii folosesc acte de identitate false pentru a se înscrie la zile de cumpărături suplimentare.

Femeile însărcinate și persoanele în vârstă stau la coada lor, dar ca și restul oamenilor, nu pot cumpăra mai mult de două unități din ceea ce se vinde (două kilograme de făină, două tuburi de pastă de dinți, doi litri de ulei etc.). Cele mai lungi și istovitoare cozi sunt la produsele alimentare. Nouă din zece oameni spun că nu pot cumpăra suficient pentru a mânca, conform unui studiu realizat de Universitatea Simon Bolivar. Deficitul de alimente, stocarea acestora de către guvern și piața neagră au săltat prețurile la niveluri greu de suportat. Venezuelenii se așează mereu la cozile unde, cred ei, că se dau bunuri subvenționate, fără însă să știe întotdeauna ce vor cumpăra. De cele mai multe ori află atunci când sosește marfa la magazin. Deschiderea ușilor camioanelor este un întreg spectacol iar cei de la coadă constată cu indignare că e vorba de mâncare pentru câini sau diverse obiecte “prețioase” pentru cămară. Uneori dezamăgirea este insuportabilă. Sute de oameni au luat cu asalt o piață din Caracas luna trecută după ce camionul care a petrecut ore în șir nedeschis a fost deviat. “Ne este foame”, au strigat oamenii aflați atunci în piață. Cozile de mii de oameni sunt ținte pentru tâlharii care dau târcoale pe la fiecare persoană. Adesea se pot observa soldați înarmați cu puști de asalt și cu gaze lacrimogene care stau de pază la supermarket-uri și la campioanele de aprovizionare pentru a menține ordinea.

Garda Națională chiar a ucis trei persoane și a arestat câteva sute în această vară în timp ce încerca să înăbușe o revoltă. La câteva blocuri distanță de locul unde Perez a murit la coada pentru pastă de dinți, cumpărătorii care așteptau au tăbărât pe un individ acuzat de hoție. Omul a fost bătut zdravăn și după ce salvarea l-a luat aproape mort, atacatorii s-au reașezat la coadă ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Cu toate că amenințarea violenței plutește în aer, coada a devenit un loc obișnuit al vieții venezuelenilor și nu de puține ori au avut loc evenimente extraordinare. Merlis Moreno a dat naștere unei fetițe în această primăvară în timp ce stătea să cumpere carne de pui în orașul El Tigre. La o coadă la hârtie igienică la Caracas, oamenii, străini unii de alții, au început să cânte și să aplaude în momentul în care un copil de un an a început să meargă. De asemenea, copiii își fac temele pe trotuar. Iar unii dintre bărbați mai tineri profită pentru a flirta cu femeile aflate în preajmă. De multe ori, coada este locul unde se nasc adevărate povești de dragoste. Pentru mulți cumpărători, statul în soare ore în șir poate avea consecințe nedorite. Irama Carrero era la o coadă pentru persoanele mai în vârstă într-un cartier de lux din Caracas. Dintr-o dată, privirea ei a devenit fixă, s-a înclinat și a căzut lovindu-se cu capul de beton. Nimeni nu a intervenit, cu excepția unui tânăr care s-a oferit voluntar să o ducă cu taxiul la spital. Carrero nu a mâncat cu o zi înainte.

“Nu așa trebuie să se întâmple la pensie”, a declarat aceasta în timp ce se sprijină cu greu. Foarte mulți oameni au renunțat la locurile de muncă tradiționale. Cu un salariu minim de până în 15 dolari pe lună și în condițiile unei inflații cu trei cifre, abia dacă mai merită să mergi la locul de muncă. În aceste condiții a înflorit barterul, fiecare dă la schimb ceva ce nu are nevoie și primește un bun de importanță vitală. Așa se face că vezi câmpuri lăsate în pârloagă iar fermierii stau zile întregi la coadă pentru a cumpăra bunuri importate. Cadrele didactice ies din sălile de clasă pentru a căuta alimente pe care le pot mânca sau revinde. Birourile guvernamentale se închid după-amiaza devreme pentru că oficialii au nevoie de asemenea să meargă la cumpărături. „Cei mai mulți dintre acești oameni fac bani în alte locuri decât la muncă”, a declarat David Smilde, un expert pe Venezuela de la Washington Office on Latin America. Unii au devenit întreprinzători peste noapte. Fosta casnică Maria Luz Marcano închiriază scaune din plastic și încarcă celulare la cozile improvizate. Într-o zi câștigă cât jumătate din salariul minim pe o jumătate de lună. “Fac toate acestea pentru bani. Îmi place să fiu femeie de afaceri independentă”, a spus ea rânjind în fața unor clienți foarte încruntați. Cozi mohorâte sunt și la morga din Caracas. În timp ce altele sunt formate din pricina lipsurilor, aici acestea provin dintr-un exces de moarte. Când trupul lui Perez a ajuns la morgă la mijlocul lunii aprilie, familia a stat câteva zile să-l ridice. În fiecare lună, la morgă sunt manipulate 400 de cadavre. Această cifră, devenită normală pentru capitala Venezuelei, este cu mult peste numărul anual de omucideri din New York sau Los Angeles. În timp ce orele trec cu greu pentru rudele celui depozitat la morgă, sistemul de răcire s-a defectat, substanțele chimice pentru îmbălsămat s-au terminat. Totul se mută la cimitirul orașului. Și acolo se așteaptă: Trei zile!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4606 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.