Posibila intrare în Guvern a lui Klaus Johannis, cunoscutul primar al Sibiului, înseninează puţin politica românească. Nu că dl. Johannis ar fi un mare politician, un strateg în ale democraţiei fără egal. Klaus Johannis este neamţ, are cei şapte ani de acasă în limba lui Goethe şi nu este un balcanic. Pe deasupra, este un exersat guvernator citadin. Calmul său, comentat de unii drept minus, este mai mult o imensă nedumerire faţă de ceea ce se întâmplă în lumea românească. O spun faptele sale. Cu mica grupare politică Forumul Democrat German, a reuşit să câştige încrederea sibienilor, o comunitate printre cele mai civilizate din România. Nu de azi de ieri, Sibiul reprezintă un fel de timus intelectual. Asta spune totul, fiind chiar un model de asumare a responsabilităţii publice, într-un loc special în toate sensurile. Poziţionarea sa pare a conveni tuturor, fără a fi un om de paie.
Crizele politice care l-au vrut pe Klaus Johannis în fruntea unor mai vechi eboşe guvernamentale au eşuat, degenerând într-un fel de circ pe care, indiscutabil, nu-l merita. Probabil unii români aveau nevoie de un consum total al drojdiei care profeţea bunăstarea actuală . Mai puţin interesat de imaginea sa publică, însă având o conduită greu de regăsit la colegii săi liberali, scurtcircuitaţi în proporţie de masă de curentul corupţiei endemice, Johannis poate avea drept atu principal o justiţie a faptelor, şi nu una propagandistică. Structural este total diferit, şi asta nu doar pe afişele electorale. Şi acolo se detaşează! Poziţiile cheie ale statului au nevoie de asemenea persoane. Această inflexibilitate în faţa dezordinii şi a degradării pe care Bucureştiul a spulberat-o neîntrerupt zeci de ani, dacă nu cumva secole, ar putea fi pusă în rescrierea legislaţiei, în raportarea corectă faţă de Bruxelles. Simbolul Înaltei Porţi ar putea fi degajat cu toate cohortele sale de profitori. Omul acesta poate fi un real pericol, chiar într-o fotografie oficială, pentru cei care îşi imaginează o putere nelimitată.
România nu mai poate funcţiona aşa cum a procedat până acum. Schimbări revoluţionare sunt imposibile, şi ar fi o eroare agravantă să se întâmple. Trebuie să vină cineva care să spună că unu plus unu fac doi şi că rezultatul nu depinde de cine face acest calcul. Apoi, va trebui să vină acel cineva să spună că nivelul de viaţă din Germania nu se poate obţine prin furt sau decoraţii oferite între ei de uzurpatori. Această banalitate a fost în felurite moduri falsificată de acordeoanele media, încât acum revenirea la firesc a ajuns aproape utopică. Klaus Johannis este una dintre personalităţile politice care prin simplul fapt de-a rămâne el însuşi ar fi un model de urmat de generaţiile cu adevărat active. Investiţiile Germaniei în România, în zona Sibiului, în special, i se datorează. Fără încredere nu se mai poate clădi nimic în societate. Nu problema modelelor, de care se vorbeşte atât de mult, este punctul esenţial, ci implicarea acestora în schimbarea societăţii. Pentru aceasta este nevoie de adevăr. Până acum, un număr imens de „modele” au lăsat în urma lor un dezastru greu de imaginat. Viitoarele alegeri parlamentare şi europene nu anunţă decât aceeaşi rotaţie a corupţiei. Spargerea Zidului este mai mult decât necesară, însoţită de calm, fără a mai pierde timp cu răfuieli inutile care, de fapt, sunt masca unor noi dezastre. Captivitatea care l-ar putea bloca politic pe Klaus Johannis nu va rezista unui pragmatism european pe care a reuşit deja să-l slujeacă. Cei care s-au dedicat cu seriozitate compatrioţilor în acelaşi mod, în orice poziţie sunt acum, se vor solidariza. Proiectul naţional indus de o limită inimaginabilă la care s-a ajuns va ieşi la rampă, cum necum. România este, în acest moment, o ţară dezimplicată, în care responsabilii direcţi, plătiţi prin contract şi sporuri de stres, acuză victimele pe care le fac pe bandă rulantă. Faptele, în sine, deşi rezolvate în justiţie, grevează prin mentalitatea ciocoiască a întregului aparat public. De la administratorul de bloc la funcţionarul de la ghişeul primăriei s-a instalat o aroganţă care face parte din recuzita inspiratoare a răului, într-o lejeritate de coşmar. Există incompetenţă susţinută legal, când o persoană ocupă o întreagă schemă de personal. Zilele trecute mi-a dat telefon un academician să-mi spună că un oarecare coleg, celebru cândva, acum cu semipareză, nu poate fi îndepărtat din sala de operaţii, insistând să fie acolo drept mâna principală. Asta după ce loveşte asistentele cu ce are la îndemână, când nu-i convine ceva. E o somitate, nimeni, absolut nimeni, nu-l poate obliga să meargă acasă. Asta pentru că fostul mare specialist are sub condeiul său o expertiză pe care o oferă de parcă ar fi Dumnezeu, iar lumea ştiinţifică s-ar termina cu bietul octogenar. Nu-l menţine acolo valoarea, se înţelege, ci sistemul care îl are drept paravan.
Bolile României vin din faptul că fosta dictatură nu a dispărut, ci s-a spart în mii de fragmente. Acest vârtej menţine societatea într-o ameţeală care între timp suportă fenomenul sevrajului. Klaus Johannis poate să facă din Partidul Liberal altceva decât un partid de nişă, cum este acum, iar actualii liberali să treacă de partea democraţiei. Klaus Johannis are o viziune mai temperată asupra istoriei, însă nu imorală. Oricum se vor derula lucrurile, Klaus Johannis mi se pare unul dintre cei egali cu ei înşişi de care România are nevoie.
El este Omul!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.