Expertiză tehnică auto în cazul Condrea

Parchetul General a anunţat că, după preluarea dosarului privind accidentul în urma căruia a murit patronul Hexi Pharma, Dan Condrea, se va dispune efectuarea unei „expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului”.

„În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări. Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Corbeanca către Buftea, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto.
În cursul zilei de astăzi se continuă cercetarea la faţa locului de către poliţişti şi experţi ai Institutului Naţional de Criminalistică din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea unui procuror”, se arată într-un comunicat transmis de Parchetul General.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.