Fotbal sută la sută

Dacă în primele partide care au deschis, vineri, noul sezon, fotbalul a cam lipsit, următoarele două meciuri, cu precădere derby-ul Astra – Dinamo, s-au ridicat la cote neaşteptat de îmbucurătoare.

Îmbucurătoare pentru dinamovişti şi îngrijorătoare pentru astrali.

Un meci pe muchie de cuţit

În primul meci, Gaz Metan Mediaş – ASA Tg. Mureş, se preconiza o victorie la scor a gazdelor, dată fiind prezenţa a doar şase titulari în echipa antrenată de Dario Bonetti. N-a fost să fie nici pe departe aşa, elevii lui Cristi Pustai deschizând scorul abia în min.32, printr-un penalty cam îndoielnic dictat de arbitrul Al. Tudor. Llullaku a executat lovitura de la 11 metri, Edi Stăncioiu respinge, dar totul Llullaku este cel care reia şi trimite balonul în plasă. Spre finalul reprizei, Candrea îşi răscumpără presupusa greşeală de la penalty şi egalează cu un şut imparabil trimis sub bară. Repriza a doua a însemnat o dominare aproape totală a gazdelor, dar golul izbăvitor vine abia în min. 62, când Eric centrează, Axente reia cu capul, Stăncioiu, cu un reflex de zile mari, respinge, dar Susnjar, aflat pe fază, înscrie şi închide meciul. Şi totuşi, oaspeţii puteau pleca cu un punct dacă, în prelungiri, şutul lui Zicu n-ar fi nimerit bara, ci cadrul porţii. A fost un meci palpitant, jucat pe muchie de cuţit.

Gaz Metan: Pleşca – V. Creţu, Trtovac (Eric), R. Zaharia –Susnjar, I Cristea, M. Munteanu ( Al. Zaharia) Buzean – Axente, Gavra (Danci).

ASA Tg. Mureş: Stăncioiu – G. Matei, A. Cardoş Dobrosavlevici, G. Bucur (Kaku) – Candrea (Hamed) – Zicu, Ursu (Feketics), E. Dică, Borza – F. Andre.

Gnohere în prim-plan

După derby-ul oltean, a venit şi primul derby real, cel dintre Astra Giurgiu, campioana en titre, şi Dinamo, partidă pentru care a fost delegat la centru Ovidiu Haţegan, cel mai în formă cavaler al fluierului. Cu o singură excepţie, când putea dicta şi cel de-al patrulea penalty, Ov. Haţegan a condus cu mână de fier şi certă obiectivitate.

Se aştepta şi s-a confirmat un meci de zile mari. Mai decişi, mai bine organizaţi la mijlocul terenului şi mai explozivi în atac, elevii lui Andone au pus stăpânire pe joc şi au deschis scorul printr-un penalty obţinut de Palici şi transformat de Gnohere. Cade imediat şi al doilea gol, înscris de V. Lazăr, care a şutat dintr-o bucată pasa primită de la Gnohere. În pofida dominării aproape totale a dinamoviştilor, astralii reduc scorul în urma celui de-al doilea penalty dictat de Ov. Haţegan la un fault asupra lui Niculae. Execută Boldrin, scorul devine 2-1 şi se spera ca Astra să-şi revină din asediul dinamovist. Şi a fost cât pe-aci, dacă Haţegan ar mai fi indicat o dată punctul cu var la un fault asupra aceluiaşi Niculae. O va face cât de curând, când Palici obţine un al doilea penalty pentru Dinamo. Execută Gnohere, urcă scorul la 3-1 şi tot el, la o excelentă pasă a lui Hanca, se trezeşte singur-singurel cu Silviu Lung în faţă. Îl execută cu sânge rece şi duce scorul la un neverosimil 4-1. Îmbucurător pentru Dinamo, unde se văd mâna şi priceperea lui Andone, şi îngrijorător pentru Astra în perspectiva apropiată a meciului cu SC Copenhaga în preliminariile pentru Champions League.

Astra Giurgiu: S. Lung – Vangjeli (Al. Stana), Geraldo, Oros, J. Morais – Teixeira (Niculae) Takayuki, Boldrin, Al. Ioniţă, D. Florea (Boudjema), De Amorim.

Dinamo: Brănescu – Romera, Nedelcearu, Mevlja, St. Filip – Busuladzid, P. Anton (I. Şerban), Palici – D. Rotariu, Gnohere (P. Petre), V. Lazăr (Hanca).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Victor Nita 183 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.