Fotografia de familie de la ultima reuniune a Consiliului Europei, cu președintele Iohannis izolat și părînd că-și caută, fără succes, rostul prezenței sale acolo, ne arată că nu ne-am desprins din condiția de penibili figuranți și băgători în seamă întru nimic cu care ne-a obișnuit prestația și nivelul de reprezentare a țării din vremea regimului Băsescu.
Cu singura deosebire că figura de ghiocel la masa tratativelor, dar tupeist mitocan în pauze și pe holuri, gata, la o adică, să dea un cap în gură interlocutorului sastisit de insistențe și hăhăieli, a fost înlocuită cu aceea a lui Iohannis, pe chipul căruia se citește stînjeneala și năuceala că cineva i-a croit și l-a îmbrăcat cu haine, e drept, nemțești, însă neadecvate, prea largi, prea mari cu cel puțin o măsură, după care l-a trimis să asculte refrenul: ”Pe cine cauți dumneata?!”
Fotografia cu singurătatea președintelui rătăcit în peisajul post Brexit, e mai grăitoare decît orice discurs despre starea națiunii și explică de ce nu sîntem în stare să articulăm nici măcar un bruion de proiect imediat ca plan B, nicio propunere de schimbare reală și structurală, mulțumindu-ne să ne raliem opiniei generale, recunoscînd în termeni declarativi că, da, ceva profund, ținînd de resorturile unei schimbări radicale, trebuie să se întîmple pentru a salva, nu doar principial, un proiect aflat în mare cumpănă.
Era imposibil să fi auzit ceva coerent și pragmatic din gura politicienilor noștri, cîtă vreme au rămas adepții reacțiilor după cum bate vîntul, de obicei, vîntul slugărniciei și oportunismului, în timp ce țările Grupului de la Vișegrad își armonizează răspunsurile în fața noilor realități și provocări, își reafirmă voința ieșirii din vasalitate și refuzul de a accepta orice formă de hegemonie în interiorul construcției europene, dacă și cît va mai supraviețui, iar informații de ultimă oră vorbesc despre atitudinea și mai tranșantă a Cehiei, care propune, prin vocea președintelui Zeman, organizarea unui referendum consultativ, ca barometru al voinței cetățenilor cehi de a rămîne ori nu în UE, dar și în NATO!
Lipsa de reacție și inițiativă de la vîrful politicii românești are o motivație și un istoric: decurge din poziția defavorabilă în care ne imortalizează fotografia tristei realități a momentului, sub toate aspectele, politice, economice și sociale. Este imaginea întregii noastre societăți, echivalentă cu năuceala și stînjeneala președintelui, datorate incertitudinilor mai mari decît capacitatea de previzionare, în spatele cărora stau handicapuri greu surmontabile, jocuri la două capete, indecizii și perspective nebuloase pe care, în bună parte, singuri ni le-am creat. Și nu le-am creat oricum, ci cu o îndărătnicie, cu o lipsă de viziune și o indiferență pentru destinul național întrecute doar de entuziasmul fără măsură și orb de la momentul aderării pentru care am plătit un preț mult prea mare și în urma căruia nu ne rămîne, azi, decît să-i observăm și să-i deplîngem consecințele.
Erorile se răzbună și nu sînt puține: am pus pe butuci capacitățile industriale ori le-am înstrăinat pe nimic, pentru că o vanitate prostească și interese oculte ne-au oprit să ne uităm la planul Balcerowicz, de pildă, cel care a salvat industria poloneză la începutul anilor 90; am masacrat pădurile și ne-am vîndut pămînturile agricole; am dat pe mîini străine bogățiile solului și subsolului; am negociat rău și cu spinarea încovoiată accesul la fondurile europene, probabil, cu gîndul că și așa le vom atrage pe sponci și cu jenă; am încredințat tribunalelor și pușcăriilor firavul, dar promițătorul segment al capitalului românesc odată ce Circul de Stat s-a mutat sub cupola DNA care continuă să creadă că povestea de succes a capitalismului e ruptă din ”Omiliile” lui Origen, din Învățăturile Sfîntului Augustin ori din mari exemple de etică și moralitate; am rămas simpli consumatori ai bunurilor altora și prestatori de servicii, fluierînd a pagubă între avansul și lichidarea celor mai mici salarii din Europa! Toate acestea pe fondul unui continuu război intern, cu mize mici pentru acapararea puterii în termeni absoluți, cu atacuri fățișe la sistemul parlamentar și la democrația reprezentativă, cu puteri instituționale nefuncționale care se controlează numai la glezne, cu partide și partidulețe gata să iasă din jobenul intereselor străine și cu gustul amar al sictirului generalizat cu care e privit cetățeanul, drepturile, nevoile și interesele lui, inclusiv votul.
În fața unei asemenea fotografii, aflați la răscruce de drum și sub povara eșecului datorat cîtorva generații de politruci autohtoni și europeni, mai, mai că nici nu-ți mai vine să-ntrebi dacă ”căruța, prost cîrmită și besmetic mînată, la nivel de țară, în primul rînd, mai poate fi sau nu întoarsă din drum și repusă pe osii, dacă mai e posibilă refacerea încrederii și reanimarea sentimentului național și al valorilor sale, odată cu dobîndirea unui nou statut și-a unei demnități aproape pierdută, fără consistență, rămasă fără glas în gîlceava concertului european. Ceva, ceva indicibil, de consistența norilor și de persistența speranței care nu moare, ne-ar spune că ”da, e posibil!”, pentru ca, imediat, o voce interioară aflată deopotrivă în pragul disperării și la granița resemnării să întrebe obstinat: Cu cine? Cu cine?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.