Funar: Maghiarilor cărora nu le convine în România să plece!

Au apărut primele reacții după ce ambasadorul Statelor Unite la București, Hans Klemm, s-a fotografiat în cadrul unui eveniment alături de oficiali din Harghita și Covasna, dar și de steagul secuiesc.

”Este o sfidare din partea domnului ambasador, e o sfidare a poporului român, a Constituției, un gest nedemn pentru un ambasador, cu atât mai mult pentru un ambasador al Statelor Unite.

Este regretabil că încurajează acțiunile separatiste ale UDMR. Într-o altă țară ar fi fost expulzat și decretat persona nongrata și s-ar fi uitat de acasă la televizor la România. Nu are ce căuta în România!

Klemm a mai și declarat că democrația se bazează pe încurajarea drepturilor minorităților. Democrația se bazează pe voința majorității, nu a minorității care acționează pentru dezmembrarea țării! Cred că știe că în aceste județe sunt trupe pregătite să declanșeze un război civil după modelul Kosovo”, a declarat Gheorghe Funar pentru B1 TV.

Acesta a mai susținut că nu există nicio îndoială că ambasadorul Klemm știa cu ce anume se fotografiază: ”Bineînțeles că știa! Doar nu e la grădiniță… E un om matur. Și cei de la grădiniță știu și pe nepoțelul meu dacă îl întrebi îți spune că roșu, galben și albastru e steagul țării”.

”Avem o Constituție, care la art. 1, alin. 5 scrie că în România respectarea Constutuție și a legilor e obligatorie! Maghiarilor cărora nu le convine să trăiască în România, în grădina Maicii Domnului, să plece! Să aibă cale bătută!”, a mai spus Funar.

Bogdan Diaconu, liderul Partidului România Unită, a reacţionat şi el afirmând că situaţia este „îngrijorătoare și jignitoare”

”Eu aștept ca domnul ambasador Hans Klemm să ne spună fotografia e falsă, că a fost falsificată de gazdele acelui eveniment, că altfel situația e îngrijorătoare și jignitoare la adresa poporului român. Aceasta încalcă parteneriatul strategic și normele.

Domnul Cioloș și Ministrul de Externe ar trebui să ia legătura cu Ambasada și să primim explicații! Cu toată simpatia pentru parteneriatul strategic și pentru SUA, nu putem să nu ne întrebăm dacă e întâmplător acest șir de evenimente: declarația ambasadorului american de la Chișinău și ce face Klemm acum. E îngrijorător!

Țin să precizez că Basarabia e România, iar ținutul secuiesc nu există.

Antal Árpád e recunoscut pentru extremismul pe care-l promovează, pentru ideile separatiste și pentru încălcarea legilor. Marco Attila e cercetat penal, e un mandat de arestare preventivă pe numele său și văd că nicio autoritate nu pune un deget pentru a-l pune în aplicare. Domnul ambasador putea s-o sfătuiască pe doamna Kovesi să-l aducă pe Attila să fie judecat, așa cum sunt judecați politicienii români”, a declarat Bogdan Diaconu scrie sursa citată

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.