Funeriu şi-a dat acordul ca elevii din sectorul 2 să defileze la manifestarea lui Onţanu?

Un eveniment petrecut săptămâna trecută pe 1 Decembrie a trecut oarecum neobservat şi neanalizat. Exact ca în vremurile în care era un activist PCR de nădejde, primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a organizat de Ziua Naţională a României o defilare cu elevii liceelor din sectorul pe care îl păstoreşte. Nimeni însă nu s-a gândit că la defilarea pusă în scenă de Onţanu ar fi putut fi părtaşă şi conducerea Ministerului Educaţiei.

Deşi cu întârziere, Opoziţia a reacţionat totuşi la această manifestare de tip comunist pusă în scenă de uneperistul Onţanu. Astfel, liberalii din sectorul 2 îi cer ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să explice dacă şi-a dat acordul pentru ca elevii din liceele de pe raza sectorului să participe la defilarea electorală organizată de edilul Neculai Onţanu, pe 1 Decembrie.

„Nostalgic după perioada în care era activist PCR, domnul primar Neculai Onţanu a organizat şi o defilare a elevilor din liceele de pe raza sectorului. Îl anunţăm pe această cale că Şoimii Patriei, Pionierii şi UTC-ul nu mai există din decembrie 1989. Solicităm public ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu, să răspundă dacă a aprobat implicarea elevilor din sector la aceasta defilare”, cere conducerea PNL Sector 2.

Totodată, liberalii îi cer şi lui Neculai Onţanu să le spună cetăţenilor din sectorul 2 de unde a avut bani pentru a organiza evenimentele din 1 Decembrie, pe care le caracterizează drept „totalitare – dictatoriale”.

„Filiala PNL Sectorul 2 ia act de modelul totalitar dictatorial după care primarul Neculai Onţanu a organizat manifestarea cu ocazia Zilei Naţionale şi condamnă evenimentul, care a avut un caracter strict electoral. 1 Decembrie, sărbătoarea tuturor românilor, a fost confiscată şi transformată într-o manifestare de partid. S-au împărţit 16.000 de porţii de fasole cu cârnaţi, dar şi ţuică, imagine demnă de o ţară subdezvoltată din lumea a treia. PNL Sector 2 îi solicită domnului primar să informeze opinia publică cu privire la provenienţa fondurilor necesare organizării acestui eveniment”, se mai arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.