Dezvoltat în mod deosebit după 1990, braconajul de vestigii antice este o activitate infracțională cu mult mai gravă decât banalul braconaj vânătoresc, care devastează doar fondul cinegetic. Iar asta, pentru că braconajul arheologic distruge unele dintre cele mai prețioase vestigii ale istoriei noastre. Este vorba despre relicve prețioase care, scoase ilegal din țară, ajung pe piața neagră de antichități din toate colțurile Europei. Și, tranzacționate pe alte meleaguri, rareori mai revin acolo unde le este locul: în patrimoniul cultural național.
În ultimul deceniu, braconierii de relicve antice și-au făcut de cap prin cele mai diverse zone ale țării, uneori chiar și în siturile arheologice consacrate, unde s-au dedat la tot soiul de „haiducii“. „Haiducii“ în urma cărora multe obiecte de mare valoare, care aparțin patrimoniului cultural național, au fost furate și scoase ilegal din țară. Este drept că o parte dintre acei „braconieri“ au fost prinși, judecați și condamnați la ani grei de pușcărie. Dar, în ciuda acestui fapt, o serie de tezaure antice, care totalizează câteva zeci de kilograme de aur, nu au fost recuperate nici până în ziua de azi. Problema este cu atât mai complicată, cu cât de mai mulți ani încoace, braconierii de vestigii arheologice beneficiază de un ajutor extrem de eficient: detectoarele de metal. Înainte de 1990, acestea făceau parte mai ales din dotarea Armatei. Iar pe atunci, foarte rari erau electroniștii amatori îndeajuns de iscusiți încât să-și poată construi acasă un asemenea aparat. Astăzi, situația s-a schimbat radical: oricine dorește poate cumpăra un detector. Iar oferta este pentru toate buzunarele: de la aparate mai simple, care costă 250-300 de euro, până la cele mai sofisticate, care ajung până la câteva mii. Astfel se face că, în ultimul deceniu, „detectoristica“ a devenit un hobby ușor accesibil. Ușor accesibil pentru pasionați. Dar și mai ușor pentru braconierii cu state vechi, care au agonisit deja banii pentru un detector performant.
Hobbyiștii, față în față cu infractorii
Căutările cu detectorul de metale sunt, pentru majoritatea celor care le practică, un hobby, un mijloc plăcut de a-și petrece timpul liber. Și, atunci când norocul le surâde, aduc la lumină vestigii care îi bucură la fel de mult ca niște trofee sportive. Dar cu o condiție: să respecte legislația în vigoare. Iar asta, pentru că orice pas făcut dincolo de granița legii îi preschimbă în braconieri de vestigii arheologice.
Pe Internet există zeci de grupuri de „detectoriști“ pasionați, care fac schimb de experiență și își prezintă „trofeele“ găsite pe teren. Uneori este vorba doar despre fleacuri, obiecte metalice banale, pierdute nu se știe când, de nu se știe cine. Iar atunci când „detectoristul“ are norocul să ajungă pe locul vreunei bătălii din Primul sau cel de-al Doilea Război Mondial, trofeul cu care se mândrește poate fi o baionetă ori o cască militară de luptă. Sau poate doar un banal nasture metalic de la o veche uniformă cazonă. De fapt, pentru acești pasionați, nu contează valoarea relicvei descoperite, ci doar semnificația ei. Situația se schimbă atunci când cineva cere informații și anunță că dorește să-și cumpere un detector performant, capabil să detecteze aurul. În asemenea cazuri, chiar și colegii de grup îl ocolesc și refuză să comunice cu el. Iar asta, pentru că o asemenea solicitare are șanse mari de a veni din partea unuia care vrea să se apuce de braconaj arheologic. Iar cu asta nu este de joacă: legile în vigoare sunt pe cât de clare, pe atât de aspre.
De curând, Poliţia Română a anunțat că, în primele șase luni ale acestui an, a depistat peste 323 de infracţiuni privitoare la tezaurul cultural național. Concret, poliţiştii de la investigaţii criminale au recuperat 7.446 de bunuri culturale mobile, dintre care 3.963 – aproximativ 53% – bunuri arheologice sustrase din siturile arheologice. În plus, în urma acțiunilor Poliției, s-au confiscat 103 detectoare de metale, dintre care 49 de la persoane juridice. Din cele peste trei sute de infracțiuni descoperite, majoritatea sunt furturi ale unor obiecte de patrimoniu ori de cult, sustrase din situri arheologice, din biserici, mănăstiri şi schituri. Dar, uneori, chiar din muzee sau colecţii publice. Alteori au existat și furturi din locuinţe şi colecţii particulare, caz în care, aproape sigur, a fost vorba despre furturi ,,la comandă”. Încă de la începutul anchetelor, polițiștii Direcției de Investigații Criminale, coordonați de Parchetul Curții de Apel Alba Iulia, au derulat o anchetă complexă, în cursul căreia au colaborat cu diverse instituții judiciare internaționale. În urma acestei acțiuni extinse la scară europeană, polițiștii români au recuperat de la un negustor din Olanda o monedă Lysimach din aur, pe care au depus-o în custodia Muzeului Național de Istorie a României. După alte percheziții efectuate aici, acasă, au fost confiscate și trimise pentru expertizare mai multe loturi de relicve arheologice: trei monede tip Koson din aur, 1.050 de monede antice din argint – denari romani și tetradrahme –, 102 artefacte din metal (o sabie dacică tip sica și câteva depozite de unelte, precum și 12 statuete şi vase ceramice, inclusiv unele aparţinând culturii Cucuteni).
Ulterior, și aceste obiecte arheologice cu valoare de patrimoniu au ajuns în custodia Muzeului Naţional de Istorie a României. Dar aceste câteva vestigii care au fost recuperate constituie doar o mică parte a comorilor furate din patrimoniul cultural național. În continuare, Poliția încearcă să dea de urma unui număr deosebit de mare de relicve antice. Este vorba despre un tezaur format din monede de aur tip Lysimach, de circa 30 de kilograme, din care s-au recuperat doar 37 de piese. Dar și câteva tezaure mai mici, care totalizează totuși circa 25 kg de aur. Este vorba despre tezaure compuse din monede de tip Koson, din care nu s-au recuperat decât o mică parte, mai exact, 1.038 de piese. Din acest „inventar“ păgubos mai face parte un tezaur de monede tip Koson confecționate din argint, din care s-au recuperat doar circa 280 de bucăți. Acestor comori antice li se adaugă alte câteva obiecte de mare interes arheologic, despre care nu se știe mare lucru, în afară de faptul că au fost furate din situri arheologice și au ajuns pe piața neagră din Occident. Este vorba despre cinci scuturi regale confecționate din fier, brățări spiralice din aur, precum și câteva tezaure mai mici, care conțin imitații dacice ale unor denari romani din argint. Poliția a stabilit că, în total, între 1998 și 2015, mai multe grupări infracționale, compuse din 34 de braconieri de vestigii istorice, dintre care 12 au fost condamnaţi definitiv, au sustras şi exportat ilegal alte câteva tezaure monetare, compuse din monede tip Koson și Lysimach, plus brăţări spiralate din aur şi multe alte obiecte antice, furate din cetățile dacice din Munţii Orăştie, provocând astfel un prejudiciu de circa 2.500.000 euro.
Zâzanie între specialiști
Penale sau nu, activitatea și mai ales descoperirile detectoriștilor au reușit să bage zâzania între specialiștii Muzeului Național de Istorie a României. În vara acestui an, dr. Eugen S. Teodor, arheolog în cadrul MNIR, a adresat Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, precum și Comisiei Naționale de Arheologie, un memoriu privitor la modul în care tratează conducerea acestui muzeu de importanță națională problema vestigiilor descoperite de către „detectoriști“. Conform acestui memoriu, totul a pornit de la modul în care a tratat această problemă Ernest Oberländer Târnoveanu, directorul general al MNIR. Totul a pornit de la un tezaur descoperit la începutul lunii septembrie 2013 de către Iulian Enache, un „detectorist“ pasionat care se prezintă drept „arheolog amator“. Este vorba despre un tezaur care cântărea circa 55 de kilograme, compus din 47.000 de „Accele“, monede turcești din argint, care au circulat în prima jumătate a sec. XIV, în vremea sultanului Murad al II-lea. Conform legilor în vigoare menționate mai sus, tezaurul ar fi trebuit să fie predat, în maximum 72 de ore, primarului localității pe teritoriul căruia a fost descoperit, urmând ca acesta să-l predea „instituției îndreptățite din Ministerul Culturii și Cultelor“. Ceea ce nu s-a întâmplat: „arheologul amator“ Iulian Enache a scurtat drumul și l-a predat direct Muzeului Naţional de Istorie a României. Gestul său a fost considerat un gest civic deosebit, fapt care l-a determinat chiar pe Victor Ponta să încalce o lege despre care probabil că nici nu avea habar. Pe 11 septembrie 2013, el i-a oferit lui Enache un premiu de 45.000 de lei, din fondul special aflat la dispoziția premierului. Ocazie cu care Ponta a și declarat: „Lucrurile normale încep să ni se pară uimitoare și trebuie totuși să le remarcăm“. Greșit: normal ar fi fost ca descoperitorul să acționeze conform legii și să predea acel tezaur primarului din localitatea în care l-a descoperit. Apoi să primească recompensa prevăzută de lege. Dar dacă fostul premier nu trebuie să se priceapă neapărat la problemele arheologice, acest lucru nu este valabil și în cazul directorului general al MNIR. Conform memoriului înaintat de arheologul dr. Eugen S. Teodor, directorul Târnoveanu a declarat într-un reportaj publicat în presa scrisă: „Domnul ăsta, Iulian Enache, este extraordinar, un exemplu de moralitate şi simţ civic“. Până aici afirmația este corectă. În schimb, dr. Teodor contestă vehement spusele directorului MNIR: „Arheologii ar trebui să învețe de la braconieri. Închistarea arheologilor în precepte depășite duce la pierderea de patrimoniu. Noi ar trebui să învățăm din această lecție și să fim cu un pas înaintea lor, nu cu 100 de pași în urma lor“. Iar asta, dintr-un motiv simplu, pe care-l cunoaște orice arheolog profesionist: „Pentru fiecare obiect mai important decât o şaibă de la tractor se fac sute de găuri în pământ, pentru fiecare fibulă – mii de găuri, iar pentru un tezaur de o anume importanţă – cu mult mai multe. Marele perdant aici nu este doar actuala generaţie de arheologi care, în ciuda doctoratelor, se văd inferiori unor aventurieri. Perdante sunt siturile istorice ale României, care sunt distruse sistematic, sub stimulul lăcomiei căutătorilor de comori sau al unor directori, aşa cum se poate proba cu descoperiri recente intrate în patrimoniul MNIR: mai multe fibule, de epoci diferite, care nu pot fi găsite decât într-un sit arheologic, nu pe un câmp oarecare. Deşi legea interzice săpăturile neautorizate în siturile înregistrate, în realitate, nimeni nu poate garanta nimic, lipsind mijloacele legale de probă. Golurile din activitatea de înregistrare a siturilor, dar şi incapacitatea poliţiei teritoriale de a cunoaşte limitele siturilor arheologice, fac ca prevederea legală să fie inoperantă“. Pe de altă parte, cumpărarea de către diverse muzee direct de la „detectoriști“ a unor vestigii descoperite de aceștia încalcă și legislația europeană. Este vorba despre Art. 10 al Convenţiei de la Valleta, care decide: „Ţările semnatare se obligă să ia măsurile necesare pentru a se asigura că muzeele aflate sub controlul statului (…) nu vor achiziţiona piese de patrimoniu suspectate a proveni din descoperiri realizate în condiţii neprecizate, din săpături ilegale sau deturnate din săpături legale“. Așadar, simpla suspiciune că modul și condiţiile de descoperire nu sunt corect documentate duce la interzicerea unor astfel de achiziţii de la bugetul statului. În condițiile în care marea majoritate a descoperirilor realizate de „detectorişti“ presupun efectuarea de săpături neautorizate. Iar concluzia arheologului Eugen S. Teodor este de-a dreptul dramatică: „Dincolo de aspectul strict legal, care poate face deliciul dezbaterii juriştilor, cum rămâne? Plătim jefuitorii, oameni care fac prăpăd în patrimoniul naţional, mobil şi imobil? Detectoriştii pot săpa oriunde, dacă nu se află într-un sit marcat, eventual şi păzit? În ce bază legală? Atunci, de ce arheologii trebuie să ceară autorizaţie de folosire a detectoarelor de metal, pentru fiecare situaţie în parte, chiar dacă acţionează în afara siturilor arheologice înregistrate? Facem concurenţă neloială «detectoriştilor»?“.
Detectoarele, sub rigoarea legii
Deținerea și utilizarea detectoarelor de metale de către persoane fizice sau juridice este strict reglementată prin Ordinul nr. 251/409/2275/M 115, din 31 mai 2004, privitor la aprobarea Normelor tehnice privind deținerea și comercializarea detectoarelor de metale, Ordonanța de Guvern nr. 43/2000 privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, Legea 182/2000, republicată în 2008, privind protejarea patrimoniului cultural național mobil, și Legea 422/2001, republicată în 2006, privind protejarea monumentelor istorice. Conform legislației în vigoare, utilizarea detectoarelor de metal este permisă doar după obținerea autorizației de deținere. Iar obținerea acesteia nu este cu nimic mai simplă decât obținerea unui permis de port-armă.
Dar asta nu este totul. Legile reglementează și descoperirile întâmplătoare ce pot surveni fie în urma unor fenomene naturale – eroziune sau alunecări de teren –, fie ca rezultat al acțiunii omului, categorie în care pot fi incluse și căutările cu detectorul de metale.
În plus, legile îi mai obligă pe norocoșii descoperitori să predea obiectele de patrimoniu găsite cu detectorul de metale în maximum 72 de ore de la momentul descoperirii. Concret, „găselnițele“, cum le zic ei în glumă, trebuie predate primarului localității pe teritoriul căruia au fost descoperite, pentru ca acesta să le predea instituției îndreptățite din cadrul Ministerului Culturii și Cultelor. Insistăm asupra acestui aspect întrucât, la un moment dat, această prevedere a fost încălcată cu ocazia descoperirii unui tezaur monetar deosebit de spectaculos.
În plus, Legea 182/2000, republicată în 2008, prevede în Art. 49 că autorii descoperirilor întâmplătoare, care au predat bunurile descoperite, au dreptul la o recompensă bănească de 30%din valoarea bunului, calculată în momentul acordării recompensei. Iar în cazul unor descoperiri arheologice de valoare excepțională, se poate acorda și o bonificație suplimentară de până la 15% din valoarea bunului respectiv.
În plus, legile în vigoare prevăd și zonele în care „detectoriștii“ au permisiunea să caute. Astfel, sunt interzise „accesul cu detectoare de metal și utilizarea lor în situri arheologice. În zonele de interes arheologic prioritar și în toate zonele cu patrimoniu arheologic reperat sunt permise numai pe baza autorizării prealabile emise de Ministerul Culturii și Cultelor“. Iar enumerarea acestor zone restrânge foarte mult lista locurilor în care „detectoriștii“ se pot mișca în voie.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.