Goldman Sachs, dată în judecată pentru bonusurile exagerate

Un fond de pensii sindical din SUA a dat în judecată Goldman Sachs pentru a-i împiedica pe managerii băncii să-şi ofere bonusuri a căror valoare atinge 47% din profitul obţinut în 2009. Fondul de pensii susţine că bonusurile sunt “exagerate şi constituie o risipă”, cu atât mai mult cu cât Goldman Sachs a beneficiat de un ajutor imens din partea statului în 2008.Totodată, reclamanţii doresc să recupereze sumele investite de acţionari la Goldman Sachs. Avocaţii fondului de pensii mai susţin că echipa de conducere a băncii, nu acţionarii, ar trebui să contribuie financiar la acţiunile caritabile în care banca s-a implicat pentru a-şi îmbunătăţi imaginea deteriorată de criza financiară.

De cealaltă parte, oficialii Goldman Sachs susţin că acuzaţiile sunt nefondate. Practica acordării unor bonusuri care depăşesc o treime din profit are o tradiţie lungă la Goldman Sachs, iar acţionarii, printre care şi reclamanţii de mai sus, nu ar trebui să fie surprinşi, susţine unul dintre blogurile “Wall Street Journal”, adăugând că o contestare a deciziei conducerii unei bănci de a oferi bonusuri nu a avut, până acum, succes în justiţie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.