Fostul șef al ANAF, Gelu Diaconu: Dosarul meu a fost înaintat instanței

Fostul șef al ANAF Gelu Diaconu s-a prezentat marți dimineață la Direcția Națională Anticorupție.

Acesta a fost citat în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu.

Update: Diaconu a declarat la ieșirea de la DNA că dosarul său a fost înaintat instanței și că nu știe ce conține pentru că nu a avut avocat.

„Dosarul a fost înaintat instanței. Mi-a fost adus la cunoștință lucrul acesta. Am dat o declarație scurtă în care am reiterat susținerile din memoriul pe care l-am depus. Dosarul va deveni public odată ce va fi în instanță. Eu nu am avut acces la el, pentru că nu am avut avocat. Nu am solicitat și nu am dorit să am avocat în această fază. E o chestiune, în opinia mea, care ține strict de profesia fiscală, chiar dacă am avut calitatea de suspect și acum m-am trezit în instanță și pentru precizările de natură pur administrativ fiscală nu era necesară asistența unui avocat”, a spus Diaconu.

DNA a dispus în februarie urmărirea penale față de mai multe persoane, printre care președintele și vicepreședintele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Gelu Ștefan Diaconu și Mihai Gogancea-Vătășoiu, în dosarul în care sunt anchetați deputații Mădălin Voicu și Nicolae Păun.

Cei doi sunt cercetați pentru favorizarea făptuitorului și abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.