Incident suspect între ”Medici fără Frontiere” și militari ai SUA în Afganistan

Un vehicul militar american a forțat, joi, intrarea în spitalul organizației Medici fără Frontiere din Kunduz, Afganistan, spital bombardat în urmă cu două săptămâni chiar de către americani. ONG-ul Medici fără Frontiere își exprimă îngrijorarea că în acest fel militarii americani ar putea distruge probele atacului aerian care a provocat moartea a 24 de persoane.

Vehicului blindat american a a intrat în forță în complexul spitalului, distrugând porțile. Se pare că militarii americani nu știau că în acel moment la fața locului se afla și personal de la Medici fără Frontiere, printre care și directorul pentru Afganistan, Guilhem Molinie. Prin urmare, americanii au început să negocieze cu reprezentanții ONG-ului, spunând că sunt autorizați să intre în complex atât timp cât este vorba de ancheta în cazul bombardamentului de pe 3 octombrie. După o oră de parlamentări, militarii americani au putut să intre, însă fără arme. Spitalul este distrus și nu mai este folosit în acest moment.

Un purtător de cuvânt a declarat că americanii au intrat cu forța, în ciuda unui acord care arată că Medici fără Frontiere trebuie sa fie informată în legatura cu fiecare etapa a anchetei afgano-americane care implică personalul sau bunurile acestui ONG.

Aceasta este versiunea celor de la Medici faqra Frontiere, publicata de L e Figaro.

De cealaltă parte, presa americană a început să publice informații venite de la Pentagon cum că spitalul din Kunduz era, printre altele, și un centru de comandă al talibanilor și un depozit de armament.

Barack Obama și-a exprimat, într-un gest mai puțin obișnuit pentru liderii de la Casa Albă, profundul regret în legătură cu operațiunea armatei SUA. Și comandantul trupelor SUA în Afganistan, generalul John Campbell, a declarat că raidul aerian a fost o mare greșeală, însă nu a oferit informații despre cum s-a comis această eroare și cine a ordonat atacul.

Associated Press susține că analiștii Armatei SUA știau că în spitalul Medici fără Frontiere se află un ofițer al serviciilor secrete pakistaneze care coordona operațiunile talibanilor de acolo. Pentagonul nu a oferit însă dovezi clare în acest sens. Sursele americane spun că ofițerul pakistanez a murit în timpul bombardamentului. Dacă aceste informații vor fi confirmate, suspectă nu ar fi apariția americanilor în complexul spitalului, ci refuzul Medici fără Frontiere de a le permitre accesul.

O altă informație care vine în sprijinul americanilor este că personalul spitalului nu ar fi respectat Convenția de la Geneva în momentul atacului și nu au arborat însemnele Crucii Rosii sau alte însemne recunoscute internațional pe acoperișul clădirii.

Cazul spitalului poate complica situatia militarilor SUA din Afganistan. În primul rând, atacul american a fost puternic folosit de propaganda rusă, în timp ce oficialii de la Moscova tatonează Kabulul și încearcă să citească reacția SUA în cazul unei intervenții ruse în Afganistan. Pe de altă parte, Washingtonul a anunțat că își va extinde prezența în Afganistan dincolo de termenul 2016, iar asemenea erori, în cazul în care așa se va stabili, vor irita la maximum Kabulul și mai ales populația, într-o țară in care talibanii zonele administrate de talibani demonstrează ca aceștia se pot decurca nu de puține ori mai bine decât autoritătile legitime.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.