A ajuns la spital după ce a fost atacat de un urs

Un bărbat a ajuns la spital, duminică, cu multiple leziuni, după ce a fost atacat de un urs într-o zonă împădurită din afara comunei Vârşag.

Şeful Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Peter Szilard, a declarat luni, pentru Agerpres, că bărbatul a fost transportat în stare stabilă la Spitalul Municipal din Odorheiu Secuiesc.

„Un bărbat de 38 ani a fost atacat de urs şi a fost transportat de către colegii noştri la spital cu multiple răni muşcate şi escoriate la nivelul capului, membrelor superioare, spate şi abdomen şi suspect de fractură antebraţ stâng. A fost transportat în stare stabilă, la spitalul din Odorheiu Secuiesc”, a spus dr. Peter Szilard.

La rândul său, primarul comunei Vârşag, Tamas Erno, a precizat pentru sursa citată că atacul a avut loc „în pădure, în munţi, în afara localităţii’, unde bărbatul în cauză se afla într-o drumeţie, împreună cu mai multe persoane.

„Oamenii s-au dus la o plimbare, pentru că e aproape primăvară, erau mai mulţi, iar cel pe care l-a atacat a rămas singur, ceilalţi au plecat înainte. A avut noroc că a putut să-i sune pe ei, nu erau departe, la câteva sute de metri. Ei s-au întors şi au chemat salvarea Nu s-a întâmplat în localitate, de la centru cam opt kilometri şi de la capătul comunei cam trei kilometri. E o păşune împădurită şi nu ştiu cum s-a întâmplat, dar s-a întâmplat rău. Bine că a scăpat cu viaţă”, a declarat primarul comunei Vârşag.

Acesta a mai arătat că astfel de atacuri nu sunt frecvente în zonă, dar urşii se apropie şi, uneori, chiar intră în comună, în timpul nopţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

6 Comentarii

  1. Importurile masive de orice, care ucid la sigur! Plan de guvernare în România! Și, care e procentul pe decimare bipezi îndeplinit de Romania?

  2. continuati cu despaduririle toashi! animalele sunt din ce in ce mai infometate si disperate. ursul te anunta cand ii incalci teritoriul de la cel putin 1 km (toate creaturile au un teriotiru, da. sarpele are de obicei un teritoriu de 2 m in cerc in locul in care sta). comunitatile de cimpanzei se sfasie intre ele daca isi incalca teritoriul (aceeasi specie, da? asemenatori oamenilor, nu credeti?). ursul te maraie. te anunta ca ai intrat PE TERITORIUL LUI! asistam la idiotizarea omenirii. pasiv.

  3. Bine ca nu a batut ursul ca-l amenda Greta si cu umflatul ala de la UDMR care a fost la mediu !

  4. Mai aveați vreun dubiu că „marele urs” este un patruped ? la cât îi bubuie cotidian mintea e de suprimat

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.