Învingătorul care se anunţă

Victor Ponta este un impostor, la fel cu mulţi alţii, însă mult mai nociv prin parvenitismul politic. Se vede acest lucru de cum deschide gura. Pentru el politica este o farsă, un joc imbecilizant, un aranjament derizoriu, aşa cum a văzut în practica partidului pe care l-a preluat. A învăţat numai latura minoră, de recuzită, însă predominantă. Are stofă de sforar mărunt, mult prea acaparat de obligaţiile care l-au propulsat. Prin comparaţie cu Adrian Năstase, el nici nu există. Nu se putea altfel, genul acesta de personaj trebuia obligatoriu să treacă prin filiera serviciilor secrete, a relaţiilor de familie etc. Este în schema societăţii româneşti. La fel s-a întâmplat cu mii de personje din comunism, reţeta fiind reactivată făţiş. Lăsarea reformei pe mâna lui Victor Ponta poate expune societatea la un rău mult mai mare decât cel din perioada preşedintelui încă în funcţie. Personajul nu are nicio scânteie sau calitate care să-l recomande pentru a fi om de stat într-un regim democratic. Se aseamănă mult politrucilor asiatici, prin opoziţia funciară pe care o manifestă faţă de statul de drept. Oricât ar fi dispusă UE la relativizări, Victor Ponta nu are niciun punct de întâlnire cu marile alianţe ale ţării.

Om al serviciilor, profitor ca mulţi alţii, contribuind şi el la decăderea României, Victor Ponta duce o luptă care slujeşte mafiei tocmai trasă pe dreapta, începând cu Adrian Năstase şi terminând cu Viorel Hrebenciuc. Posibila sa prezenţă în fruntea statului român va produce o aiureală teribilă, aidoma unui dirijor de spectacole de stadion nimerit în fruntea unei orchestre. Reformele, obligatorii pentru România, nu pot fi garantate de persoane lipsite de vocaţie pentru democraţie. Confundarea respectului faţă de societate cu populismul programatic face din Victor Ponta un urmaş de duzină al fostului lider Ion Iliescu. Cei care îl votează pentru nenumăratele promisiuni ar trebui să ştie că el nu poate oferi nimic. România are nevoie de revenirea la un drum pierdut cu foarte multe decenii în urmă când oameni ca Victor Ponta au operat de viu distrugerea ţării. Reţeaua mafiotă a PSD-ului ameninţă existenţa României, ea trebuie debarcată! Nu există altă alternativă, Victor Ponta reprezintă întoarcerea în trecut. Personaje ca el sunt în toate partidele, nu este unic, însă carierismul lui este ameninţător.

Tentativa de fraudare a primului tur al alegerilor, la care s-au pretat PSD-ul şi aliaţii, spune totul despre esenţa acestei brutale “forţe” politice. Alinierea europeană aduce mult disconfort României când subiectul este gestionat de inşi care nu au ce căuta în poziţiile-cheie ale momentului. Euroscepticii ar trebui să vadă ce se întâmplă în structurile României, în primul rând, şi apoi să invoce derapajele de la Bruxelles, care există. Tendinţa de izolare a României de Europa se vede în nesfârşitele ziduri umane formate în jurul reprezentanţelor diplomatice din străinătate. Blocarea dreptului de a vota, ca efect al fraudei implicite, este o dovadă implacabilă a dezastrului pe care îl reprezintă Victor Ponta, şi modul cum ar administra un posibil mandat prezidenţial. Primitivismul politic al PSD, plus degradarea structurilor guvernamentale, nu mai lasă loc niciunei speranţe. Ne aflăm în faţa unei situaţii fără ieşire, dacă această putere va avea continuitate.

PSD-ul este la originea păstrării României într-un infantilism politic ajuns la limita limitei. Partid fără nicio ofertă viabilă, confecţionat din lozinci, dominat de activiştii constituiţi în stilul mafiot-militarizat al fostului partid comunist, PSD-ul supravieţuieşte prin amintirea terifiantă a liderului fondator Ion Iliescu. Dacă Ion Iliescu a avut o anume activitate, inteligenţă, mod de apropiere de oameni care l-au recomandat totuşi a fi fost lider, nu acelaşi lucru se poate întâmpla cu pupilul scos din drojdia post-comunistă. Iluzia vânturată de Victor Ponta că România va fi salvată de alianţele cuChinaeste pură propagandă. Relaţiile României cuChinanu pot fi diferite, în plan economic, faţă de acelea cuAmerica, Germania etc. Nicio forţă politică din România nu se opune relaţiilor economice cuChina, cu statele dinAsia, încât partizanatul lui Victor Ponta este pură demagogie, sau poate ascunde o filiaţie cu risc antistatal, antieuropene. Relaţiile politice au nevoie de garanţii contractuale, de performanţă a climatului economic, pe care Victor Ponta nu le poate reprezenta.

Actualul guvern al României şi-a arătat incompetenţa, imoralitatea, dispreţul faţă de cetăţeni, fiind folosit explicit în acest sens. Mai mult nu se poate. Plecarea punctuală a lui Traian Băsescu din fruntea statului, şi a politicienilor gen Victor Ponta, constituie o fereastră spre altceva. O veritabilă speranţă a majorităţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.