Judecătorii CAB: MTS a încălcat legea

Asociația Clubul Sportiv “AGON” a câştigat la Curtea de Apel Bucureşti (CAB) procesul prin care Ministerul Tineretului şi Sportului (MTS) a refuzat să recunoască Mixet Martial Arts (MMA) ca ramură sportivă în România. Decizia din 23 mai 2017 a judecătorilor CAB poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Potrivit sentinţei (facsimil), MTS este obligat să plătească clubului daune morale de 40.000 de lei şi alte 650 de lei cheltuieli de judecată. “După un lung șir de procese, judecătorii au decis că MMA-ul poate să devină un sport oficial și în România, deoarece respectă criteriile specificate în Legea Sportului și în regulamentele de aplicare ale acesteia (…) Clubul nostru va continua demersurile legale pentru a clarifica motivele acestei atitudini abuzive cu care ne-am confruntat din partea unora dintre funcționarii MTS, care ,în același timp, au compromis imaginea instituției”, a declarat public George Stanciu, președinte ACS AGON.

Chiar şi fără recunoaştere naţională, sportivii MMA au câştigat în ultimii 4 ani, 7 medalii internaţionale, 5 la Campionatul Mondial de la Las Vegas şi 2 medalii la Campionatele Europene de MMA. “Sportivii noştri au participat pe cont propriu la aceste campionate. Trebuie să aveţi în vedere că numai transportul la Las Vegas costă circa 1.000 de dolari, iar taxa de participare este de 700 de dolari, iar cei 4 sportivi ai noştri, care au cucerit 7 medalii, şi-au plătit singuri participarea în numele României. Chiar şi la campionatele europene, taxele de participare sunt de sute de euro. Decizia CAB este o mare victorie pentru noi, pentru sportivi, dar şi pentru România. MMA este un sport în plină ascensiune, care atrage multă audienţă”, a declarat pentru Cotidianul George Stanciu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Gabriela Dinescu 208 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.