Klaus Iohannis ar sta într-un apartament de lux care ar face 1,5 milioane de euro

Campania de demolare a lui Klaus Iohannis a continuat şi în seara premergătoare anunţului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Toată echipa de militanţi ai postului Antena 3, reunită în faţa unei reproduceri a mesei prezidenţiale de la Palatul Cotroceni în faţa căreia, cu o seară înainte, tocmai fusese proiectată o Românie la mintea lui Dan Diaconescu, a comentat campania electorală. Evoluţia este spectaculoasă. România, de la mintea lui Mircea Badea şi Victor Ciutacu (plecat între timp la tomberonul rival), a trecut încet-încet la mintea lui Dan Diaconescu. Tot tărăboiul emisiunii de miercuri seara a avut însă la bază câteva fotografii-bombă. Investigatoarea Oana Stancu şi moralista Dana Grecu ne-au prezentat apartamentul din Bucureşti al lui Klaus Iohannis, un apartament din cartierul Primăverii unde a locuit şi Nicolae Ceauşescu şi care costă nici mai mult, nici mai puţin decât 1,5 milioane de euro, ziceau ele, mari cunoscătoare în preţuri de periferie. Evident, cu tact, pricepere şi bun-gust, cele două voci proletare ale postului au comentat locuinţa candidatului. Şi dă-i şi acuză, cu dispreţul faţă de cei mulţi, cu lipsa bunului-simţ, cu îmbuibarea primarului candidat ş.a.m.d. Numai că propagandiştii Antenei 3 (unii şi aceiaşi care fac din Adrian Năstase şi Dan Voiculescu marii nevinovaţi ai naţiei) ne-au arătat fotografii dintr-un apartament duplex care nu era duplex de nici un fel. Dacă ar fi bătut la uşa blocului sau ar fi căutat un administrator ar fi aflat că respectivul apartament se află la etajul 1 şi nu este pe două niveluri şi este cu mult mai mic decât cel locuit mulţi ani de Dan Voiculescu pe o chirie de nimic de la RA-APPS. Apartamentul din Strada Primăverii nr. 33 (sector 1) nu este nici duplex şi nici propriteatea lui Klaus Iohannis. Se află la etajul 1 al unui bloc construit în 2004, are 240 de metri (cam mult pentru spiritul proletar de la Antena 3) şi este deţinut de familia Schmidt, cea care îl avea liber şi l-a şi închiriat pentru 5 luni Partidului Naţional Liberal. Şi pentru că noi am şi întrebat, am aflat şi chiria. PNL plăteşte pentru apartamentul închiriat de la familia Schmidt suma de 500 de euro pe lună. Nu e prea mult, dar în raport cu cât plăteşte Antena 3 pentru cinematograful Excelsior din Bulevardul Ion Mihalache (în care postul îşi desfăşoară mega-celebrele emisiuni) este chiar enorm.

Cronica imobiliară de la Antena 3 s-a bucurat şi de contribuţia gânditorului Mugur Ciuvică, a umoristului Mircea Badea şi s-a desfăşurat sub bagheta înţeleaptă a pastorului Mihai Gâdea, devenit cel mai lătrău adversar al primarului Klaus Iohannis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Vlad Dumitraș 281 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.