Klaus Iohannis, promisiune spectaculoasă

Klaus Iohannis, candidatul ACL la prezidențiale, a declarat joi, într-o conferință de presă susținută la Cluj, că primul lucru la care vrea să renunțe dacă ajunge la Cotroceni este imunitatea președintelui țării.

„Dacă vrem cu adevărat să refacem o societate pe care o percepem ca şi dreaptă trebuie să renunţăm la imunitate”, a declarat Klaus Iohannis.

„Avem în momentul de față multe discuții în jurul imunității și vă spun: primul lucru la care vreau să renunț este imunitatea președintelui României. Este nevoie, evident, pentru acest lucru, de discuții cu partidele politice, în special acum cu comisia care se ocupă de proiectul de modernizare a Constituției României. Voi avea aceste discuții și voi solicita ferm să se renunțe la alineatul care stabilește că președintele se bucura de imunitate”, a anunțat candidatul ACL.

El a spus ca, de asemenea, vrea sa se renunțe la imunitatea parlamentarilor.

„Iar a doua chestiune se referă la imunitatea parlamentarilor. Toată lumea este de acord că parlamentarii nu pot fi trași la răspundere penală pentru opțiunea lor politica. Dar, dincolo de asta, este inadmisibil ca prin procedura parlamentară să poată fi împiedicată justiția să-și facă treaba”, a apreciat Iohnnis.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.