Mihai Răzvan Ungureanu, agent al unui serviciu secret străin?

O simplă răsfoire a arhivei cu știri despre Mihai Răzvan Ungureanu, premierul desemnat de Traian Băsescu, scoate la iveală semne de întrebare referitoare la posibilele legături ale înlocuitorului lui Boc cu serviciile secrete străine și românești, înainte ca acesta să fie numit în funcția de șef al SIE.

De pildă, site-ul de știri politice inpolitics.ro publica în 18.11.2009 ( nota bene! în plină campanie electorală pentru alegerile prezidențiale) un articol despre o înrolare neureușită a lui Ungureanu în structurile SRI și despre o posibilă apartenență a acestuia la un serviciu secret străin. În materialul publicat de inpolitics.ro se vorbește și despre implicarea activă a lui Mihai Răzvan Ungureanu în cazul Omar Hayssam.

Cotidianul.ro redă integral acest articol publicat de inpolitics.ro în toamna lui 2009:

” Directorul numit de Traian Băsescu la cîrma SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, se vede confruntat cu o acuzație de cea mai mare gravitate, formulată de fostul purtător de cuvînt al SRI, lt.col.Nicolae Ulieru, anume că ar fi agent al unei puteri străine. Acuzație apare, interesant, exact cînd se vehiculează tot mai tare informația că Ungureanu ar urma să fie premier al unui guvern PDL-PNL, în cazul unei noi victorii a lui Traian Băsescu.

Racolarea lui Ungureanu de către SRI, blocată din afara țării

Nicolae Ulieru, cel care a avut cel mai lung mandat de purtător de cuvînt al SRI, după revoluție, afirmă că actualul director al SIE, Mihai Răzvan Ungureanu, este agent străin – practic, o acuzație de trădare națională – și spune că e gata să ofere probe în acest sens, dacă va fi audiat de comisiile parlamentare de resort, de control al SRI și SIE. Prezent la Realitatea TV, lt.col. Ulieru a declarat că șeful SIE „a avut o ascensiune fulminantă pentru condiţia lui de tânăr istoric anonim de la Iaşi. A fost adus de Pleşu secretar de stat în Ministerul de Externe, a rămas secretar de stat şi în Guvernul Năstase, apoi a fost numit ministru de externe de către liberalul Călin Popescu Tăriceanu, recuzat de acesta pentru că nu i-a dat nişte documente, şi după ce a fost recuzat de premier, preşedintele l-a numit şeful SIE. Eu, când am auzit numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la SIE, am avut o tresărire. Am spus „oare preşedintele chiar nu ştie cine e omul ăsta, sau SRI nu l-a informat?” ” a spus fostul aghiotant al lui Virgil Măgureanu. El a adăugat: „înainte de a fi secretar de stat, Mihai Răzvan Ungureanu a avut, ca istoric la Iaşi, o poveste, un scandal care l-a scos din anonimat. El a făcut o conferinţă de presă în care a denunţat faptul că un ofiţer de la secţia judeţeană al SRI a încercat să îl racoleze. Şi ca urmare a acestei conferinţe de presă s-a constituit o celulă de criză în careul SRI, care a hotărât să îl demită pe ofiţerul respectiv, iar purtătorul de cuvânt din vremea aia, Nicolae Ulieru, să dea un comunicat care să condamne practicile nelegale ale acelui ofiţer. Relevanţa e următoarea, că acel ofiţer nu a fost un ageamiu. El a încercat recrutarea lui Mihai Răzvan Ungureanu pe nişte motive foarte întemeiate. Iar sacrificarea acelui ofiţer a fost făcut la dorinţa expresă a unui serviciu străin şi stat străin”.

Șeful SIE a tras sfori în cazul Hayssam

Ulieru a explicat, metaforic, mecanismul respectiv, prin care s-a blocat racolarea lui Ungureanu: „Dacă eu, cetăţeanul Popescu, cad cu tronc unui serviciu străin pentru că sunt simpatic şi mă descurc bine în lume, când eu păţesc un asemenea necaz e normal ca acel serviciu să intervină şi la serviciul similar din România, respectiv la SRI”. Ulieru a mai spus că e gata să furnizeze date concrete comisiilor parlamentare de resort: „Dacă Comisia parlamentară de control a SRI sau SIE vrea să mă asculte, aş putea spune lucruri interesante”. El a mai dezvăluit că același Mihai Răzvan Ungureanu a făcut intervenții pentru ca un avocat, exponent al unui grup israelian de lobby, să aibă acces de trei ori la Omar Hayssam în celulă fără ca procurorul de caz să îi dea aprobare, lucru care, în opinia lui Ulieru, nu face decît să confirme apartenența lui Ungureanu la un serviciu străin.

Ipoteză: SRI încearcă să blocheze numirea lui Ungureanu la șefia Guvernului

Acuzațiile lui Ulieru, un om care vine din sistemul serviciilor secrete și știe care este riscul declarațiilor tiribombistice în domeniu, sunt de o maximă gravitate, în condițiile în care Răzvan Ungureanu a fost ministru de Externe în trecut, iar acum conduce al doilea mare serviciu secret al țării. Care ar putea fi substratul acestui nou scandal? Foarte probabil, un nou episod al luptei între servicii care a marcat pe de-a-ntregul acest an. Despre Mihai Răzvan Ungureanu se vehiculează tot mai intens, în ultimele zile, că va fi premierul desemnat de Traian Băsescu în cazul unei victorii în alegeri și al constituirii unei alianțe PNL-PDL, în legătură cu care șeful statului a început, deja, să dea anumite semne de deschidere. Ungureanu ar avea avantajul că este un apropiat al lui Băsescu, dar, în același timp, provine din PNL, ceea ce ar avea ca rezultat o coagulare mai solidă a grupării de dreapta pe cale să renască la guvernare, în două-trei săptămîni. Pe de altă parte, s-ar putea ca SRI să nu îi convină ca marele rival, SIE, să obțină, peste noapte, o „pilă” atît de puternică în conducerea statului, adică un premier, în pixul căruia stau atît bugetele serviciilor cît și alte posibilități. Oricum ar fi, declarațiile lui Ulieru nu pot și nu trebuie să rămînă fără urmări, dată fiind gravitatea lor excepțională. ” .

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.