Ministrul de Externe al Cehiei a adormit chiar în timp ce preşedintele îl critica

Un scandal politic s-a iscat în Cehia după ce ministrul de externe, prinţul Karel Schwarzenberg a adormit (VIDEO) chiar în timpul discursului rostit de preşedintele Milos Zeman(foto) în parlament, transmite joi Radio Prague, citat de AGERPRES.

În momentul în care şeful diplomaţiei aţipise, preşedintele ceh tocmai vorbea despre scopurile şi obiectivele politicii externe ale Cehiei. Prin urmare, Karel Schwarzenberg (75 de ani) a ratat criticile formulate la adresa sa în legătură cu numirea noilor ambasadori.

Poate că incidentul ar fi trecut neobservat dacă şeful statului nu s-ar fi întors după aceasta către ministrul său de externe, care dormea liniştit, în spatele său, iar în sală au izbucnit râsete. Preşedintele (68 de ani) i-a reproşat ministrului lipsa de atenţie şi de politeţe, iar reprezentanţii partidului lui Schwarzenberg /de opoziţie/ au părăsit sala în semn de protest.

Ministrul i-a întors favoarea preşedintelui, declarând ulterior jurnaliştilor că aţipise din cauza discursului plictisitor al şefului statului, care de altfel este cunoscut pentru limbajul său colorat. În ianuarie 2013, Milos Zeman, un veteran de stânga, a câştigat scrutinul prezidenţial cu 55,16% din totalul voturilor, devansându-l pe reprezentantul dreptei, Karel Schwarzenberg, care a obţinut 44,84% din voturi.

Disputa asupra nominalizării noilor ambasadori nu încetează între foştii rivali în cursa prezidenţială deja de două luni. Schwarzenberg refuză să aprobe candidaturile propuse de preşedintele Milos Zeman.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.