Mitică Dragomir, condamnat la 7 ani de închisoare

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir a fost condamnat joi de Tribunalul Bucureşti la 7 ani de închisoare într-un dosar legat de drepturile de televizare a meciurilor.

Totodată Dumitru Dragomir este obligat să plătească în solidar cu alte două părţi din dosar, despăgubiri de 1.300.320 de lei iar împreuna cu aceleaşi două părţi dar şi cu LPF 12.102.648 de lei.

Sentinţa nu este însă definitivă, poate fi atacată.

Fostul şef al LPF a fost trimis în judecată, alături de peste 40 de persoane, pentru evaziune, delapidare şi spălare de bani, cu un prejudiciu de circa 5,4 milioane de euro, fiind acuzat şi de nereguli în legătură cu vânzarea drepturilor TV pentru meciuri de fotbal, reamintește Mediafax.

Procurorii susțin că reţeaua evazionistă vizată în acest dosar a funcţionat timp de cinci ani, între 2009 şi 2014, fiind folosite 17 societăţi comerciale de tip „fantomă”. Anchetatorii descriu, în actul de sesizare a instanţei, modul în care a funcţionat această reţea şi spun că mecanismul infracţional a fost unul împărţit în cinci etape.

Astfel, o parte dintre inculpaţii din dosar, în calitate de administratori ai mai multor societăţi comerciale, au înregistrat, în documentele contabile ale acestor firme, operaţiuni fictive constând în achiziţii nereale de bunuri şi servicii.

Pentru a se ascunde provenienţa ilicită a sumelor rezultate din evaziune, acestea au fost transferate, în mod succesiv, în conturile bancare ale celor 17 firme „fantomă”, sumele înscrise în facturile fictive emise de către acestea din urmă. Banii au fost retraşi, uterior, în numerar cu ajutorul altor persoane implicate în dosar şi au fost restituite „la sacoşă” inculpaţilor care au dispus anterior plata acestora, după perceperea, în prealabil, de către alte două persoane a unui comision cuprins între 6% şi 8%.

Implicarea lui Dumitru Dragomir în acest dosar a apărut în iunie 2011, când acesta, în calitate de preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), i-ar fi determinat pe membrii Adunării Generale a LPF să aprobe încheierea unui contract de mandat cu SC Capital Properties SRL. Contractul se referea la vânzarea drepturilor de televiziune aferente pachetelor de meciuri 3, 4, 5, 6, 7 şi 9, pentru sezoanele competiţionale 2011/2012, 2012/2013, 2013/2014. Dragomir, susţin procurorii, a făcut acest lucru „cunoscând faptul că prestaţiile înscrise în contractul de mandat respectiv nu aveau să fie executate în fapt (aceste prestaţii nemaiputând fi, de altfel, executate, întrucât oferta SC RCS RDS SA fusese deja depusă)”.

„În urma încheierii, în aceste condiţii, a contractului de mandat nr. 2963/27.06.2011, în perioada 2011 – 2013, inculpatul Dragomir Dumitru a plătit, în mod succesiv, în numele LPF, în contul SC Capital Properties SRL (reprezentată de inculpatul CORBU MIHAI) un comision în sumă totală de 12.102.648 lei, în trei tranşe eşalonate pe trei ani, respectiv 2011, 2012 şi 2013”, mai spun procurorii.

Banii au fost daţi pentru servicii de intermediere care nu ar fi fost prestate niciodată, potrivit anchetatorilor.

În urma faptelor lui Dragomir, patrimoniul LPF a fost diminuat cu 2,8 milioane de euro, mai susţin procurorii.

„Sumele sus-menţionate transferate de LPF în contul SC Capital Properties SRL au fost virate ulterior de inculpaţii Corbu Mihai şi Radu-Arhire Alexandru-Mădălin, mai întâi, în conturile unor societăţi comerciale de ‘tranzit’, iar din acestea în conturile unor societăţi comerciale cu comportament de tip ‘fantomă’ – controlate de inculpaţii Negoescu Tiberiu-Constantin şi Păun Cristian-Nicolae, de unde au fost retrase în numerar şi restituite ‘la sacoşă’ dispunătorilor plăţilor”, mai arată Parchetul de pe lângă Tribunalul Capitalei.

Totodată, în 2013, Dumitru Dragomir, tot în calitate de preşedinte al Ligii, ar fi înregistrat în documentele contabile ale LPF, precum şi în celelalte documente legale operaţiuni fictive, ce constau în achiziţii nereale de servicii în valoare de 3.250.800 lei de la SC Capital Properties SRL, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi cauzând un prejudiciu estimat bugetului de stat în cuantum total de 1.300.320 lei, din care 780.192 lei reprezentând TVA, iar 520.128 lei, impozit pe profit.

Dragomir a mai fost condamnat recent la trei ani de închisoare cu suspendare în dosarul dezafilierii Universităţii Craiova.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.