Noile desfășurări de trupe, nave și avioane NATO vor avea loc în „termen de zile”

Secretarul general al NATO, Anders Fogh Rasmussen, a declarat miercuri că noile desfășurări de nave, avioane și trupe aliate în Europa de Est vor avea loc în „termen de zile”.

„Nu voi intra în detalii operaționale, dar pot să vă spun că vom desfășura suficient pentru a ne crește gradul de pregătire și suficient pentru a ne pregăti pentru mai mult dacă va fi nevoie”, a spus secretarul general al NATO după o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori.

Întrebat dacă în cadrul reuniunii s-a discutat despre instalarea de bate permanente în țările baltice, Rasmussen a răspuns că nu s-au luat decizii asupra unor asemenea facilități, ci asupra unor „măsuri care pot fi implementate imediat”.

„Când miniștrii de externe s-au întâlnit la începutul lunii au însărcinat autoritățile militare să analizeze cum poate fi consolidată pe mai departe apărarea colectivă și asta include și măsuri pe termen mediu și lung. Continuăm să explorăm căi pentru a crește și pe mai departe apărarea colectivă”, a spus secretarul general al NATO.

Întrebat dacă s-au luat decizii concrete privind întărirea prezenței Alianței în România, de exemplu prin desfășurarea de exerciții militare în Marea Neagră, Anders Fogh Rasmussen a spus că nu este vorba despre țări specifice, ci despre Alianța ca întreg. ‘Am menționat că suntem gata să actualizăm și să revizuim planurile noastre de apărare și să dezvoltăm altele noi, dar după cum știți, ca și chestiune de principiu, nu comentăm asupra unor planuri concrete de apărare”, a răspuns Rasmussen.

Oficialul NATO a dat asigurări că Alianța are capacitatea de a implementa măsurile recomandate de autoritățile militare ale NATO, menționând că unii dintre Aliați vor participa cu contribuții concrete, iar alții ar putea să urmeze.

Pe de altă parte, Rasmussen a spus că NATO a făcut „pașii militari necesari în acest moment pentru a asigura o apărare colectivă eficientă” și în scop de descurajare, întrebat fiind dacă Alianța nu a mers mai departe cu măsurile luate tocmai pentru a nu provoca Rusia înainte de începerea convorbirilor de la Geneva.

„Sperăm că convorbirile de la Geneva vor deschide calea pentru o soluție pașnică la criză”, a mai afirmat secretarul general al NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.