„Plecat fără adresă”

Începând cu 1990, tineretul emigrează în masă, şi mai ales cel profesionalizat. Natalitatea a coborât sub mortalitate, proces cauzat şi de strategiile fiscale care nu vin în sprijinul familiilor cu mulţi copii. Apoi, cheltuielile statului întrec încasările de impozite şi de aici împrumuturi externe sau de pe piaţa internă de capital. Se privatizează serviciile publice, ceea ce este o dezarmare a statului, deci complot antistatal oficial şi legal. În consecinţă, nu mai există nici speranţă şi nici certitudine pentru a se construi aici în România. Corupţia, prostia, slugărnicia şi nepăsarea duc la concluzia că nu există posibilitate de îndreptare.

România de azi este asemănătoare realităţii descrise cândva de Octavian Goga: „De multe ori privind sufletul tău ţi se pare că stai în faţa unei case cu obloanele trase şi uşile încuiate. Pe o hârtie în colţ de poartă o mână nevăzută a scris: «Plecat fără adresă»”.

Desigur, statul este prost administrat, căci sărăcia este întâmplător întâlnită într-o ţară bine guvernată. Suntem un popor tânăr – o afirmă mulţi -, certat însă cu munca şi iubitor de şmechereală şi lene. Potenţialii „bejenari” de ieri trăiesc astăzi într-o tensiune continuă a zilei de mâine şi a soluţiilor de supravieţuire onorabilă, care lipsesc. Ei au fost redenumiţi în funcţie de varietatea destinaţiilor: “ciupercari”, “căpşunari” etc. Interesant că aceşti oameni se pot adapta unui mod de viaţă structurat diferit şi unui ritm de lucru aflat pe o altă grilă temporală. De fapt, aceste repere nu le întâlnesc în ţara lor deoarece aceasta încă se află ancorată într-un neant istoric şi social, unde stăpânii pot păcăli uşor prostimea cu şcoală puţină şi indiferentă faţă de ziua de mâine. Similar cu secolul al XIX-lea sau cu secolul al XVIII-lea. Ce s-ar face un baron feudal cu două-trei sate cu oameni care şi-ar proiecta viaţa altfel decât o vede stăpânul, care-şi cer drepturile şi ştiu a le construi, oameni care vor şi altceva? Astfel, baronului îi este pusă sub semnul întrebării chiar propria-i stăpânire. Deocamdată împlinirile se întâlnesc pe alte meleaguri, care au renunţat de sute de ani la baroni de tip feudal. Nu de alta, dar alte revoluţii s-au lăsat şi cu ghilotinări! În timp ce sărăcia locurilor noastre respiră prin aroganţa şi indiferenţa înalţilor funcţionari.

În perioada interbelică, în anii crizei economice, specialiştii au încercat să ofere soluţii de regenerare fiscală. După opiniilor lor, „fiscul trebuie să intervină pentru sprjinirea tuturor celor nevoiaşi, din toate straturile populare. Este nevoie de sprijinit elita, oriunde ar fi ea. La noi nu se face nimic pentru menajarea elitelor cu copii din ce în ce mai puţini. Şi prilejuri au fost destule.

1. Împroprietărirea
2. Legea circulaţiei bunurilor rurale care urmărea crearea unei pături rezistente de agricultori prin selecţionarea calităţilor.
3. Colonizările. Statul şi-ar putea arenda perpetuu terenurile, cu chirie mică, cu condiţia unuia – ca arendaşul să aibă un număr de copii. În aceste trei cazuri, spune profesorul Rainer, criteriul s-ar fi cuvenit să fie numărul copiilor. El a fost neglijat.
4. Birurile pe moşteniri. Un copil nu ar trebui să moştenească decât o treime. Această măsură ar încuraja o garanţie de trei copii.
5. Scutiri de biruri în raport cu numărul copiilor. Pretutindeni legile fiscale avantajează familiile cu mulţi membri. Pentru familiile cu mulţi membri în Italia venitul minimum impozabil este fixat la 100.000 lire deci 900.000 lei. În Germania salariaţii cu un venit anual de 1.200 mărci aur (48.000 lei) nu plătesc nici un fel de impozit. Până la 9.200 mărci (370.000 lei) se plătesc numai birurile elementare; şi numai de la această cifră încep impozitele pe venit. În Germania, o familie cu patru copii nu dă nici un bir. Până la acest număr familia are un scăzământ de 20% de fiecare membru al său”.

Soluţii pot fi şi azi privind ameliorarea fiscală pentru cei care au nevoie de ea. Ameliorarea fiscală este oferită însă acelora care au prioritate cu persoana sa şi camarila subordonată.

Oare pasivitatea noastră faţă de abuzurile celor puternici, ale şefilor faţă de subalterni, nu reprezintă o achiesare de vinovată complicitate?

Cum putem începe îndreptarea prin propriile forţe? Întrucât în societate negativul întrece pozitivul şi distructivitatea, învăţământul experienţei şi consiliul înţelepciunii spun ca în viaţă toate să le începi cu „da” şi niciodată să nu-ţi spui „nu”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.