Ponta dă replica PDL: Să facem şi alegeri prezidenţiale la anul!

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat miercuri că parlamentarii Uniunii Social-Liberale vor vota pentru alegeri parlamentare anticipate dacă se va dori comasarea scrutinelor. Ponta spune că, dacă tot se vorbeşte de organizarea alegerilor într-o singură zi şi economisirea unor bani, atunci să se facă şi alegerile prezidenţialele tot la anul.

„Nu avem ce negocia cu PDL, dar noi vom vota pentru alegeri anticipate la Parlament. Parlamentarii noştri vor vota, nu ştim dacă îi conving pe ai lor şi mai ales pe traseiştii politici care, practic, îşi pierd locul. Iar, dacă tot se vorbeşte de toate alegerile odată şi de economisirea unor bani, cred că cel mai bine ar fi să facem şi alegeri prezidenţiale la anul, odată cu locale şi parlamentare. O să avem şi un nou preşedinte, şi un nou Guvern, alegeri locale şi pornim practic cu toţii pe un drum nou”, a afirmat Ponta, citat de Agerpres.

Liderul PSD a precizat că trebuie spus foarte clar că, indiferent de opţiunile politice, alegerile locale nu pot fi amânate.

„Constituţia nu-ţi dă voie şi pot fi făcute alegeri anticipate la Parlament mai repede cu şapte-opt luni, ceea ce este posibil dacă se respectă procedurile constituţionale. Pentru noi, cei de la USL, cu cât mai repede facem alegerile şi cele parlamentare, cu atât mai bine pentru România în primul rând. Nu ştiu cine are de câştigat, PDL sau noi, dar ştim că trebuie să fie un guvern care să aibă susţinerea populară, nu susţinerea unor voturi cumpărate sau obţinute prin şantaj în Parlament”, a mai spus liderul social-democraţilor.

Preşedintele PDL, Emil Boc, a declarat marţi că teoretic este posibilă comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare în anul 2012, însă Guvernul şi Coaliţia trebuie să analizeze această variantă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandru Visan 3297 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.