Ponta, șah la Dragnea: „Poate mă împrumută la altă echipă”

Fostul lider PSD Victor Ponta și-a recunoscut miercuri seara implicarea în noul partid al lui Sebastian Ghiță, PRU, care a aspirat mai mulți foști și actuali pesediști.

”Am contribuit la creșterea de notorietate a PRU, exact cum am făcut în ceea ce privește ALDE. Domnul Tăriceanu era un singur om. Și i-am spus că eu cred că PNL nu va mai fi un partid liberal și uite că am avut dreptate. L-am numit președintele Senatului și m-am certat cu PSD-iștii și le-am spus să gândească pe termen lung. Și uite că a fost un proiect de succes. Închipuiți-vă acum PSD fără ALDE, ce făceam în alegerile locale? La fel am ajutat UNPR-ul după 2012”, a declarat Ponta într-o emisiune la B1 TV.

Fostul prim-ministru a apreciat că este nevoie în România de un „partid național sau naționalist”, iar noua structură politică de tip PRU ar putea obține, în opinia lui, până la 10% din voturi la alegerile parlamentare.

”Îl cunosc pe Bogdan Diaconu (liderul PRU – nr.), eu l-am pus pe liste în 2012, eu l-am rugat să plece din PSD când o luase pre tare cu chestia cu ungurii. Cred că Bogdan a învățat mult. Cred în faptul că există un electorat și o nevoie în România de un partid și de o mișcare politică autentică, nu creată prin laboratoare și am zis: da, te ajut, îți dau idei. Eu cred că pentru PSD și pentru România ar fi bine să avem un partid național sau naționalist, dar în sens modern, nu în sensul exceselor”, a spus fostul lider PSD.

Ponta crede că există un electorat al unor oameni dezamăgiţi de PSD, un electorat care aşteaptă un mesaj mai puţin convenţional, dar s-a declarat convins că, dacă va intra în Parlament, noul partid al lui Sebastian Ghiță nu va face alianță cu PNL, ci ar face cu PSD.

„Eu nu văd PRU, dacă intră în Parlament, că se va alia cu PNL să facă guvern de tehnocrați. Și atunci, cu cine să facă? Nici nu o să facă PRU 50% să își facă guvern. De aia am susținut mereu ALDE, pentru că am fost convins că nu îi voi vedea niciodată pe Daniel Constantin și pe Tăriceanu bătând palma cu PNL”, a mai precizat Victor Ponta.

În ce-l privește, Ponta a afirmat că „ar vrea” să rămână în PSD, însă, dacă partidul nu mai are nevoie de el, poate îl „împrumută la altă echipă”.

„Îmi doresc să rămân în PSD. Dacă nu e loc, nu e loc. Asta e o discuție mai complicată. Fiecare conducere, și eu am fost șase ani în conducere, își face o anumită gândire. De asta am făcut comparația cu fotbalul. Vine un antrenor nou și zice: ‘Jucătorii ăștia îi vreau, pe ăia nu îi vreau. E jucător bun, dar nu îl vreau eu’. Poate mă împrumută la altă echipă, dacă nu au nevoie de mine”, a afirmat Ponta.

Acesta a mai spus că nu își dorește să revină la conducerea PSD înainte de a exista o decizie finală a justiției în ceea ce privește dosarul său și nici președinte al PRU nu vrea să devină.

„Am fost președinte al PSD timp de șase ani. Am demisionat din funcție de președinte al PSD în momentul în care am avut acea problemă cu dosarul. (…) Nu vreau să fiu din nou președinte al PSD înainte de a avea o decizie finală a justiției, care să arate că nu am făcut nimic ilegal acum zece ani”, a adăugat Ponta.

Fostul premier a dezvăluit în aceeași emisiune că nu a mai vorbit cu liderul PSD Liviu Dragnea din luna iunie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.