După desemnarea de către liberali a lui Klaus Johannis pentru candidatura la alegerile prezidenţiale, lucrurile încep să se limpezească, dacă nu cumva erau suficient de limpezi şi până acum. Asta pentru că prea puţini îi mai dădeau vreo şansă lui Crin Antonescu să recupereze măcar o parte din terenul pierdut, aceea privind candidatura. Prestaţia dezastruoasă a fostului lider PNL, încununată de propriile sale gesturi de renunţare, a arătat, până la limita ultimă de atins, calitatea umană a personajului. Fără a fi amestecat în afaceri de corupţie şi dând, pentru acest simplu motiv, o impresie de onestitate – dusă uneori la ridicol, precum în cazul încercărilor de „gentlemen’s agreement” tocmai cu Băsescu – omul a dezamăgit nu numai prin naivitate, ci, mai ales, prin labilitate, indecizie, infatuare şi, nu de puţine ori ţâfnă, pe româneşte.
Poziţionarea lui Johannis pe toate redutele predecesorului său – nu totdeauna prin fair play, după cum nici anterioarele afaceri ale primarelui de Sibiu nu au totdeauna cel mai aseptic miros – le dă acum liberalilor un nou avânt, beneficiind de un lider dacă nu charismatic, înfipt totuşi solid în speranţele a cel puţin 33% dintre români într-un viitor cât de cât acceptabil, măcar pe termen scurt. Dacă un fost ministru şi apoi premier a fost „alintat” cândva de lumea bună şi informată cu dezonorantul, pe vremuri, „patru case”, cele 6 imobile ale candidatului de ultimă oră nu par să provoace frisoane, cel puţin deocamdată, unui electorat năucit încă de desfăşurarea evenimentelor. Lipseşte rima, atât de gustată în cazul lui Năstase. Fiindcă de riscul ca liberalii să rămână fără candidat, urmare a procesului său de incompatibilitate cu ANI, nu mai vorbeşte chiar nimeni. Dovadă că nu e prea mare înghesuială de minţi luminate pe la ei prin bordei.
În fine, cum necum, Klaus Johannis e o opţiune pe care electoratul trebuie să o ia în considerare ca fiind unica posibilitate de salvare nu numai a dreptei, dar a întregii vieţi şi evoluţii a societăţii româneşti, confruntată cu deloc neglijabilul risc al candidaturii unui om precum Victor Ponta, situat, cu totul întâmplător aş zice, pe partea stângă a eşichierului. Fiindcă marea problemă a lui nu este această situare, stânga fiind peste tot în lume (acolo unde nu e vorba de excesele de tristă amintire ale regimului comunist) o opţiune la fel de onorabilă ca şi dreapta politică (şi aceasta cu excesele ei în istorie).
În fulminanta lui carieră politică, Victor Ponta s-a sprijinit tocmai pe Năstase zis patru case, despre care aminteam ceva mai devreme. Adică pe omul corupt aflat în prezent la răcoare, ca urmare a unor sentinţe judecătoreşti bine întemeiate. Făcând parte, pe-atunci, chiar din corpul de control (pentru fapte de corupţie, desigur) al guvernului nastasiot, Ponta şi-a îndeplinit glorios misiunea de-a înăbuşi scandalul provocat de procurorul Panait, cu preţul vieţii acestuia, dacă bine ne aducem aminte. Sarcina de căpătâi fiind să scape onoarea ministrului de atunci al justiţiei, Rodica Stănoiu, îmbârligată adânc în nişte afaceri nu tocmai curate. Pe lângă ea, mai era şi un parlamentar pesedist, ce tocmai îşi înscenase furtul propriei maşini. Cred că aceste simple amănunte sunt suficiente pentru a creiona o imagine a obrazului marelui candidat de acum, chiar dacă neoficial încă.
Imaginea poate fi rotunjită cu mici detalii extrem de semnificative ale driblingului pe care l-a executat ajuns în fruntea guvernelor ce-i poartă numele – de fiecare dată cu sprijinul victimei sale, Crin Antonescu –, pe de o parte cumpărându-i miniştrii, pe de altă parte luându-le atribuţiile esenţiale. Ba mai lăsându-l pe acelaşi Crin şi cu spatele descoperit în faţa aşa-zisului inamic comun, Traian Băsescu, prin semnarea pactului de coabitare. Ca să nu mai vorbim de perla coroanei, relaţia strânsă cu figuri obscure, deşi atotputernice, din cadrul serviciilor secrete, de care a declarat de la bun început că nu vrea să se atingă. Asta tot spre consternarea, târzie şi ea, a aliatului său liberal.
În fine, totala lipsă de bun gust prin întovărăşirea la cataramă (nicio aluzie la fostul liberal cu acest nume, ce vrea de asemenea să candideze acum) cu Sebastian Ghiţă şi televiziunea acestuia şi cu Dan Diaconescu mai nou, care devine astfel un al doilea OTV pe piaţă.
Prin perfidia pe care o dovedeşte în urmărirea şi atingerea scopurilor mai mereu necurate, numele Victor Ponta e o garanţie pentru marasmul ce ne aşteaptă în cazul că ar câştiga alegerile prezidenţiale. Faţă de el, orice alt candidat e bun de pus la icoană, ca fiind curat precum lacrima.
La toate acestea ar fi bine de luat aminte.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.