Preda: PDL și-a găsit, în sfârșit, modelul

Europarlamentarul Cristian Preda, suspendat recent pentru o perioadă de 6 luni, taxează pe blogul personal declarațiile lui Vasile Blaga în ce privește Partidul Comunist Chinez.

“Incredibil, dar colegii noștri chinezi, practic, și asta mă bucură, împărtășesc aceleași valori cu noi, în tot ceea ce înseamnă construcția unui partid (..) și modul în care te raportezi la cetățean”, a declarat Vasile Blaga la Beijing. După despărțirea de Băsescu, PDL căuta un model. L-a găsit. Nu mai e vorba despre un lider, ci despre o formațiune politică. Partidul Comunist Chinez.
Ceilalți membri PPE vor fi surprinși să afle care e noua referință a popularilor de la București.
În ceea ce mă privește, rămân fidel pluralismului politic și libertății de opinie, pe care “colegii noștri chinezi” le calcă în picioare”, scrie Preda pe blogul personal.

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, aflat într-o vizită în China împreună cu alţi lideri ai partidului, a declarat că Partidul Comunist Chinez împărtăşeşte aceleaşi valori cu democrat-liberalii.

„Am dorit să împărtăşim din experienţa vastă a Partidului Comunist Chinez, care îmi dau seama că este într-o permanentă reconstrucţie. Incredibil, dar colegii noştri chinezi, practic, şi asta mă bucură, împărtăşesc aceleaşi valori cu noi în tot ceea ce înseamnă construcţia unui partid, pornind de la necesitatea atragerii în partid a elitelor locale, pentru a da valoare organizaţiilor, cât şi a modului în care te raportezi la cetăţean”, a afirmat Blaga, potrivit site-ului în limba română al postului chinez.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8516 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.