Predoiu îi dă replica lui Tăriceanu

După ce a criticat programul de guvernare lansat sâmbătă de PNL, Cătălin Predoiu îi răspunde președintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Într-un mesaj pe Facebook, Predoiu îi transmite lui Tăriceanu că datorită lui nu este „înregistrat lânga Vlasov” (fost președinte al Camerei de Comerț, condamnat la 4 ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență -n.r.).

„Dl Tăriceanu declară că am fost corect în Guvernul său, dar nu îşi asumă ce-am facut în Guvernul Boc. Atât am de spus: să stea linistit, eu nu am intrat în politică pentru bani, iar în ceea ce-l priveşte, dacă nu îl opream în Guvern, în 2008, să cedeze gratis Registrul Comerţului dlui Vlasov, era astăzi înregistrat lânga dl Vlasov”, a scris Predoiu.

Sunt surprins de limbajul dlui Tăriceanu, care spune că programul PNL e „avortat”, a mai scris Predoiu.

„Dl. Tăriceanu a vrut să jignească PNL, partidul care l-a propus prim-ministru, ulterior domnia sa acceptând fără probleme desemnarea sa de către Preşedintele Traian Băsescu. S-a gândit însă că un astfel de limbaj jigneşte zeci de mii de femei care, din motive medicale, sunt silite să recurgă la avort? Acesta este „elegantul” domn Tăriceanu? Acesta e limbaj de nivelul Preşedintelui Senatului? Jos, foarte jos…”, a conchis Predoiu.

Tăriceanu a spus despre programul de guvernare al „vechiului PDL” că are puțină substanță, dar „multă retorică „, fiind o compilaţie, fără viziune şi fără o perspectivă liberală autentică.

„(…)Există, însă, un lucru pozitiv după prezentarea de ieri a programului: am văzut că „împăratul este gol”. Toţi românii au văzut că, oricât s-ar forţa, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu şi membrii PDL care conduc acum PNL, nu pot păcăli pe nimeni: nu gândesc ca liberalii, nu vorbesc ca liberalii, iar viziunea lor, cu siguranţă, nu este liberală. Liberalismul e mort şi îngropat în PNL”, a arătat Tăriceanu.

Sâmbătă, PNl şi-a lansat noul program de guvernare, care a fost aprobat de Comisia de unificare a partidului.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.