Premierul grec anunță organizarea unui referendum național

Premierul grec, Alexis Tsipras, a anunțat vineri noapte organizarea unui referendum în Grecia pe 5 iulie pe tema propunerilor creditorilor săi internaţionali.

În cadrul referendumului grecii ar trebui să se decidă dacă țara ar trebui să accepte sau să respingă planul creditorilor săi. Anunțul a fost făcut înainte de ședința Eurogrupului, prevăzută sâmbătă, la Bruxelles, între Atena și creditorii săi.

„Am convocat o ședință de guvern în care am propus să ținem un referendum, astfel încât poporul elen să decidă în mod suveran. Propunerea a fost unanim acceptată. Mâine (sâmbătă – nr.), Parlamentul se va reuni în ședință extraordinară pentru a valida propunerea Consiliului de Miniștri de a organiza un referendum duminica viitoare, 5 iulie, cu întrebarea: acceptați sau respingeți planul creditorilor? L-am anunțat deja pe președintele Republicii despre decizia mea, dar i-am sunat și pe președintele Franței, pe cancelarul german și pe președintele Băncii Centrale Europene. Mâine voi cere oficial printr-o scrisoare liderilor Uniunii Europene și instituțiilor o extindere a programului pentru câteva zile, astfel încât poporul să poată decide liber de presiuni și șantaj, așa cum ne cere Constituția și în tradiția democratică a Europei”, a spus Tsipras într-o alocuțiune la TV, în ajunul ultimei reuniuni a miniștrilor de finanțe din zona euro, la Bruxelles, înainte de o posibilă intrare a Greciei în incapacitate de plată față de FMI, pe 30 iunie.

„Aceste propuneri, care încalcă în mod clar regulile europene și drepturile fundamentale la muncă, egalitate și demnitate, arată că scopul unora dintre parteneri și a unor instituții nu a fost acela de a oferi un acord viabil pentru toate părțile implicate, ci o posibilă umilire a unui întreg popor”, a mai spus Tsipras.

Acesta anunțase deja vineri că refuză „ultimatumuri și șantaje” în Uniunea Europeană, pe fondul presiunilor imense pentru acceptarea unui acord cu creditorii săi, UE si FMI, pentru a evita intrarea în încetare de plăți.

Grecia ar urma să solicite o prelungire a acordului său de salvare, care se încheie la 30 iunie, cu câteva zile în condițiile în care urmează acest referendum.

Creditorii Greciei au stabilit un nou termen în weekend pentru a evita falimentul Atenei şi pentru a face tot posibilul pentru ca statul grec să rămână în zona euro, după ce negocieri non-stop desfăşurate la Bruxelles la cel mai înalt nivel nu au dus la niciun rezultate. După discuţiile de joi dintre Atena şi creditorii săi, o reuniune suplimentară a miniştrilor de finanţe din zona euro va avea loc sâmbătă, în încercarea de a se înregistra un progres.

Ministrul Finanțe grec, Yanis Varoufakis, va participa la reuniunea Eurogrupului care va avea loc sâmbătă la Bruxelles pe tema Greciei, a anunțat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă purtătorul de cuvânt al premierului, Gabriel Sakellaridis, citat de AFP.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.