Presa străină: Traian Băsescu ia decizii cheie, contrar prerogativelor funcţiei

Demisia premierului român Emil Boc este văzută de majoritatea presei internaţionale drept o consecinţă a măsurilor de austeritate dure impuse de Guvernul său într-o ţară în care condiţiile de viaţă erau deja precare, ceea ce a reprezentat o „combinaţie toxică” ce a nemulţumit profund populaţia, tramsnite Mediafax.ro.

România rămâne una dintre cele mai sărace ţări din UE, cu unele zone lipsite de apă curentă şi electricitate şi cu un salariu mediu de 350 de euro pe lună, iar tăierea agresivă a cheltuielilor publice a amplificat nemulţumirea publică, susţine The Independent. Acestor probleme li se adaugă fracţionarea climatului politic, accentuat de preşedintele român Traian Băsescu, ce exercită numeroase atribuţii şi ia decizii cheie, contrar caracterului funcţiei pe care o deţine.

Măsurile luate de Guvernul condus de Emil Boc au fost o „combinaţie toxică” ce a nemulţumit profund populaţia, comentează şi The Guardian. „În România, indignaţii au obţinut capul Guvernului”, titrează şi cotidianul francez Le Point.

New York Times adaugă că deşi atenţia Europei rămâne concentrată pe negocierile privind datoria Greciei şi repercusiunile acesteia asupra euro, demisia lui Boc a amintit problemele cu care se confruntă ţările din afara zonei euro.

Austeritatea a devenit un subiect controversat în Europa pe fondul agravării crizei datoriilor. Din Grecia până în Irlanda, contestatarii acestor măsuri au criticat filosofia promovată de Germania şi cancelarul Angela Merkel, afirmând că aceste tăieri dureroase sunt menite să plătească deciziile proaste ale instituţiilor financiare şi prosta gestionare a guvernelor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.