Potenţialul democratic al României este infim. Diminuat pe toate căile posibile, de la atitudinile individuale, decisive, la cele ale sistemului, inexistente. Descurajată de majoritatea actualelor formule organizatorice, de caracterul caracterul cazon reinstalat în societate, care este literă de lege, democraţia a ajuns un moft. Întâmplările şi provocările existenţei în România sunt programate să distrugă individul neîncolonat echipelor de tip exterminant. Politica publică a ultimilor ani a dus la coagularea centrilor unei atmosfere carcerale în continuă consolidare legală. Aflată deasupra corupţiei, a întregului balast economic infracţional, criminalitatea sistemului face realmente imposibil, cum bine se vede, accesul spre o altă societate. Piramida, atât de des invocată, prezentă pretutindeni, s-a instalat drept firesc al stabilităţii şi funcţionării sociale. Nu altfel au decurs lucrurile când s-a instalat comunismul integrând instituţiile de teroare ale regimului anterior.
Acest marş social ajuns la intensitate maximă, promovat de campanii electorale inepte, iresponsabile şi cu pretenţii ultraprofesioniste, plasează România în zona unei propagande nesfârşite. Ca atare, tot ce se întâmplă a ajuns o refacere a totalitarismului. Răul pe care îl face politica postdecembristă, acest surogat lipsit de orice legitimitate, depăşeşte percepţia, situându-se în totală fatalitate. Critica sistemului a fost deseori una integrativă, parţială, retrospectiv partinică, fără soluţii. Planurile economice au fost făcute de cei care astăzi au umplut închisorile. Planurile ideologice, de oameni care n-au realizat în plan intelectual şi practic gravitatea degradării sub comunism, fiind preocupaţi de propria ascensiune. Planurile administrative, de persoane interesate de modalităţi prin care a fost posibilă sustragerea totală a fondurilor. După această uriaşă degringoladă interesată, după această pseudo-integrare europeană în care iresponsabilitatea a ajuns cuvântul de ordine, pare a fi imposibilă o redresare. Pentru că nu mai există decât disperare şi corupţie. Relativizarea lucrurilor a ajuns în punctul în care se pot întâmpla cele mai atroce situaţii fără a mai exista reacţii publice. O bună parte a moralei actuale îşi are rădăcinile în culisele răului care s-a fabricat. Acest fapt este deja notoriu, producând o teribilă şi justificată angoasă. Din start, ideea de reformă este subminată. Aşa, cu fiecare an, adăugând accesorii ale economiei libere, România s-a întors de unde a plecat. Compromiterea liberalismului chiar de pretinşii liberali a fost unul dintre motivele care ar fi trebuit să scoată societatea nepoluată în stradă. Criză doctrinară, morală, impostură. Accesul la viaţa publică a fost baricadat de către cei care şi astăzi continuă să se considere deschizători de drumuri.
Obligaţia de-a accepta acest tip de societate a ajuns normă juridică, ceea ce este o altă escrocherie. România poate fi integrată ţărilor în care libertatea presei este în zona incriminării. Tendinţa de consolidare a platoşei oficiale se regăseşte în toate grupurile infracţionale. Corupţia s-a poziţionat statal călcând legal în picioare tot ce îi stă în faţă. Aceste laboratoare livrează dezastru şi strategii specifice ideologiei totalitare. Dreptatea, cu toate nuanţele sale posibile, necesare, a ajuns ţinta lor preferată. Distrugând-o, corupţia câştigă o aură malefică absolută, un autoritarism exterminant. Aceste medii din board-urile a tot ce există constituit instituţional, public sau privat, sunt infestate de un comportament total antidemocratic. Punerea democraţiei sub semnul întrebării, dacă este sau nu rentabilă, aşa cum se întâmplă la noi, arată nivelul comportamental total decăzut. Inşi cu insigne şi medalii din războaie ale oportunismului, veritabili impostori, sunt aplaudaţi la scenă deschisă, drept eroi. Centrul şi marginea noii societăţi nu au criteriile valorizărilor şi devenirii, fiind blocante, constituind simple ierarhizări şi promovări mafiote.
Noua reformă va trebui să destructureze neîntârziat monopolurile, care încalcă toate drepturile constituţionale, ducând la un regim concentraţionar. Aici se află centralismul mortificant. Societatea va trebui să reacţioneze prompt contra monopolurilor, oriunde se manifestă acestea, numai aşa se va produce o schimbare. Până atunci, mafia postdecembristă va avea la dispoziţie România. Un muzeu al comunismului, aşa cum visează preşedintele Iohannis, poate avea sens când vom ajunge la o eradicare a totalitarismului. Până atunci, ar fi o glorificare a acestuia, încă o temă pentru prostirea publică.
O lege împotriva tuturor monopolurilor se impune, care să ducă, inclusiv, la o regândire a tuturor instituţiilor. Numai aceasta poate fi o revoluţie prin care ţara poate fi „luată înapoi”!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.