Radu Stroe, exclus din PNL

Radu Stroe a fost exclus marţi din PNL. Conducerea PNL a decis, marţi, excluderealui Stroe, după ce grupul deputaţilor liberali a decis să solicite Biroului Politic al PNL să ia în discuţie situaţia fostului ministru de Interne.

Potrivit statutului PNL, decizia finală în privinţa excluderii lui Stroe urmează să fie luată în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului.

„Biroul Politic al Partidului Național Liberal a decis, cu 53 de voturi pentru, 10 împotrivă și un vot nul, să propună Delegației Permanente, forul statutar, să decidă în acest caz, excluderea domnului Radu Stroe din calitatea de membru al PNL”, a spus purtătorul de cuvânt al PNL, Cristina Pocora.

Stroe a precizat că va rămâne deputat independent.

„S-a făcut propunerea și s-a votat excluderea. Domnul Antonescu a fost cel care a dorit acest lucru. A fost o propunere a domnului Quintus, care a propus suspendarea din funcția de vicepreședinte pentru șase luni”, a declarat Radu Stroe.

„Eu am spus doar că presimt că scorul partidului la europarlamentare nu va fi cel scontat”, a mai spus Stroe.

Crin Antonescu a declarat luni că, în opinia sa, Radu Stroe poate fi considerat un trădător al partidului, iar discuţia despre excluderea sau suspendarea acestuia din PNL a venit „natural” şi este una „normală”, care ar avea loc în orice partid.

Antonescu a fost întrebat de jurnaliști dacă Radu Stroe s-a poziţionat în afara partidului.

„PNL este un partid suficient de serios şi suficient de puternic ca să nu permită astfel de atitudini în condiţii de precampanie. (…) Atunci când faci parte dintr-un partid nu poţi să nu respecţi nişte reguli minimale, pentru că altfel îţi baţi joc de munca colegilor tăi”, a mai spus Antonescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.