Documente extrase din dosarele Curții de Apel București scot la iveală minciuna și manipularea la care au fost expuse opinia publică și presa în afacerea răpirii jurnaliștilor români în Irak, din perioada martie-mai 2005. Declarațiile martorilor în dosarul nr. 4855/2/2006 (Dragomir vs. SIE) relevă faptul că, înalți oficiali români din jurul fostului președinte al țării Traian Băsescu au fost informați întocmai și la timp, de surse ale serviciilor secrete din anturajul teroriștilor Mohammad Munaf și Omar Hayssam, despre modul în care s-a realizat „operațiunea” care a ținut România cu sufletul la gură, timp de 55 de zile.
Raad Halool
Conform declarațiilor de la dosarul susmenționat, Palcu Eugen, fost angajat civil al Comandamentului Apărare Antiaeriană a Teritoriului înainte de 1989, a fost contactat de partenerul său de afaceri irakian Raad Halool, imediat după începerea crizei ostaticilor. Halool, un important afacerist irakian, școlit în țara noastră în comunism, cu familie la București, care avea interdicție de intrare în România, a decis să se implice în rezolvarea crizei pentru a-și putea schimba statutul. Astfel, Palcu a devenit pe toată perioada crizei, interfața dintre colonelul SIE Ionel Dragomir, generalul Constantin Degeratu și Palatul Cotroceni. Irakianul a furnizat importante informații despre unii dintre autorii răpirii, avertizând în repetate ocazii că operațiunea a fost regizată la București. Conform declarațiilor luate în cursul cercetării judecătorești, în dosarul răpirii, pe milionarul Raad Halool îl regăsim în perioada răpirii alături de ambasadorul Mihai Ștefan Stuparu și de specialistul Serviciului de Informații Externe în spațiul arab, Octavian Hârșeu, în celula de criză constituită în cadrul Ambasadei României din Bagdad.
Ca urmare, fostul student irakian, devenit ulterior afacerist de succes, primise acordul serviciilor secrete române să intre în reprezentanța României din Bagdad. Ulterior, în câteva înregistrări video, Raad Halool și locotenent colonelul Moaied Abdel Kazim (de la Direcția de Crime Majore Shark El Khanat ) aveau să dezvăluie amănunțit modul în care a fost montată afacerea “Răpirea din Irak” la București. Raad Halool îi cunoștea foarte bine pe cei doi țapi ispășitori, Mohammad Munaf și Omar Hayssam încă din perioada studenției, dar era la curent și cu sistemul, toți studenții străini fiind luați în evidență și instructaj de Securitate în anii ’80. Numele lui Raad Halool și firmele sale apar în celebrul raport „Petrol contra hrană“ , fiind suspectate de tranzacții frauduloase. A fost expulzat din România pentru legături cu regimul lui Saddam Hussein. Irakianul motivează punerea sa sub interdicție de a intra în România, cu refuzul său de a colabora cu serviciile speciale românești și americane înainte de căderea dictatorului irakian. Pentru conformitate, vă punem la dispoziție ataât declarația martorului Eugen Palcu în fața instanței CAB, cât și una dintre declarațiile milionarului Raad Halool în fațe procurorilor români, document care nu a fost niciodată depus la dosarul “Răpirea din Irak”.
“CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA Contencios Administrativ și Fiscal
Dosar nr. 4855/2/2006
Ședința publică/nepublică din date de 13.02.2008
DECLARAȚIE DE MARTOR
Numele și prenumele Palcu Eugen, vârsta 52 ani, …..
Îl cunosc pe reclamant înainte de 1989 când prin 1984 sau 1985 a venit ca CI-st locotenent major la Comandamentul Apărare Antiaeriană a Teritoriului unde lucram ca personal civil. Un timp s-a legat între noi o prietenie. În 1991 eu am plecat iar reclamantul a plecat la rândul său cred la Centrul de Informatică al Ministerului Apărării Naționale. După 1990 l-am mai întâlnit ocazional, am vorbit cu el dar nu am știut cu ce se ocupă. Menționez că am fost și vecini zeci de ani facând împreună naveta. Menționez că am fost asociat la o societate cu numitul Raad Halool un om de afaceri influent în zona Irakului precum și în România. La scurt timp după declanșarea crizei ostaticilor din Irak am fost sunat de Raad Halool care mi-a spus că ce se întâmplă este o mare măgărie regizată de la București de Omar, Munaf și alți arabi din România. Mi-a spus că știe unde sunt că știe unde sunt jurnaliștii, că trebuie făcut ceva pentru eliberarea lor întrebându-mă dacă personal cunosc persoane influente, eventual din anturajul președintelui Băsescu sau din zona serviciilor de informații. Raad Halool mi-a spus că în niciun caz nu trebuie lăsat Omar Hayssam să părăsească România el fiind în spatele operațiunii de răpire și că ostaticilor să nu se plătească sume atât de mari precum cele de genul celor vehiculate de presa română, de milioane de dolari. După ce am vorbit cu Raad Halool m-am gândit la Dragomir Ionel în considerarea faptului că fusese CIstul unității noastre. L-am sunat i-am spus despre ce este vorba într-o întâlnire pe care am avut-o ulterior cu acesta, iar el mi-a cerut o zi, două pentru a-mi da un răspuns dacă se implică în această problemă. Ulterior reclamantul a fost de acord să poarte discuții cu Raad Halool, iar urmare a acestor discuții lua legătura cu domnul Constantin Degeratu, de cele mai multe ori în prezența mea, căruia reclamantul îi comunica cele aflate de la Raad Halool. Pornind de la modul în care s-au purtat discuțiile cu Constantin Degeratu, de faptul că cei doi schimbau informații pe tema crizei ostaticilor și că ulterior unor discuții telefonice reclamantul spunea că pleacă la Cotroceni am tras concluzia că cei doi au o relație bună. Chiar îl întrebam pe reclamant dacă este cumva general de are astfel de “întâlniri”. Pentru că nu știam la acel moment cu ce se ocupă am dedus ulterior după câteva zile din tonul discuțiilor purtate de reclamant cu Constantin Degeratu aflându-se în raporturi de subordonare. Chiar l-am întrebat dacă e și el general având în vedere cum se adresa domnului Degeratu. Nu știu ca reclamantul să fi cunoscut anterior dar din modul cum a decurs punerea lor în legătură trag concluzia că nu.
Într-o sâmbătă seara mă aflam la o nuntă în Piața Operei când am fost sunat de Raad Halool care mi-a spus că are ceva de informat. L-am sunat pe reclamant care a ajuns la scurt timp și atunci tin minte ca in timp ce reclamantul vorbea cu Raad Halool pe telefonul meu, a fost sunat pe telefonul propriu de domnul Degeratu. Am dedus că era vorba de domnul Degeratu întrucât reclamantul i-a spus “ Să trăiți domnule general, tocmai sunt în discuții, vin la dumneavoastră sau vă sun când termin”. Ulterior însuși reclamantul mi-a confirmat că vorbise cu domnul Degeratu.
Știu de la reclamant că într-o discuție pe care acesta a avut-o cu domnul Degeratu acesta i-a transmis din partea președintelui Băsescu, pentru a transmite mai departe în Irak că în nici un caz să nu se pună problema retragerii trupelor române din Irak să se negocieze la sânge orice alte forme de eliberare.
Raad Halool mi-a spus că a primit o felicitare din partea Președinției României pentru modul cum s-a implicat în rezolvarea crizei și că se va analiza solicitarea acestuia de reducere a perioadei de interdicție de intrare în țară, însă Raad Halool a refuzat să arate această felicitare.
Menționez că am fost sunat de Raad Halool, pentru a-și oferi concursul la soluționarea crizei la o zi sau două după ce incidentul a devenit public. Cred că în aceeași zi în care m-a sunat Raad Halool l-am contactat pe reclamant.
Menționez că mă întâlneam cu reclamantul aproape în fiecare zi, uneori chiar și de 2-3 ori pe zi, alteori deloc. În tot intervalul de la contactarea lui până la eliberarea ostaticilor întâlnindu-ne cam în 2/3 din acest interval.
Discuțiile mele cu reclamantul au încetat cam cu 5-7 zile înainte de eliberarea jurnaliștilor. Arăt că toate discuțiile purtate de reclamant cu Raad Halool s-au purtat prin intermediul meu niciunul neavând …telefonul celuilalt. Dacă reclamantul ar fi luat legătura cu Raad Halool și reciproc, Raad Halool mi-ar fi spus acest lucru.
Dețin înregistrările convorbirilor dintre reclamant Raad Halool și subsemnatul, o copie predându-i-o domnului Dragomir, la solicitarea insistentă a acestuia.
Nu am cunoștință dacă informațiile primite de reclamant au ajuns și la alte persoane în afara domnului Degeratu. Am tras concluzia că reclamantul avea îndreptățirea și mandat să poarte discuții cu Raad Halool, pe de o parte fiindcă atunci când l-am contactat mi-a cerut un termen de gândire și consultare de 1-2 zile, iar pe de altă parte din discuțiile purtate u domnul Degeratu, cel puțin asta a fost impresia care mi-a lăsat-o reclamantul. Inițial nu mi-a spus nimic despre asta însă ulterior mi-a confirmat că îl cunoaște pe “nea Costică” (Constantin Degeratu) că i-a fost subordonat când a lucrat în Ministerul Apărării.
Când l-am contactat prima dată pe reclamant l-am întrebat cu ce se mai ocupă și mi-a spus că a terminat de tot cu armata. Arăt că l-am contactat și am avut încredere în el întrucât era un om integru, iar CI-stii nu termină niciodată, ei doar mor, iar ulterior am sesizat din partea lui un interes deosebit pentru această chestiune.
La primul contact telefonic Raad Halool și-a oferit concursul arătând că vrea să ajute România. Ulterior, la vreo 2-3 săptămâni ne-a spus că dacă “eu vă dau toate informațiile astea și grăbesc eliberarea lor cu costuri minime și dacă am făcut cheltuieli prin cointeresarea oficialilor irakieni, nu se poate să se revizuiască, reanalizeze măsura interdicției de intrare în țară ?
Tot de la Raad Halool știu că a primit câteva sute de mii de dolari de la Omar pe care i-a dus la Ambasada României spre a fi predați răpitorilor în vederea eliberării ostaticilor. Din spusele lui Raad Halool acestuia i s-ar fi interzis intrarea în țară întrucât ar fi refuzat înainte de căderea lui Saddam Hussein să colaboreze cu serviciile românești și americane, refuz motivat de faptul că nu-și trădează țara.
Arăt că reclamantul a aflat despre interdicția de intrare în țară a lui Raad Halool la vreo 2-3 săptămâni, când Raad Halool ne-a solicitat să avem în vedere posibilitatea de a fi reanalizată această măsură.
Arăt că niciodată relațiile mele cu reclamantul nu au fost de natură informativă.”
Declarația dată de controversatul om de afaceri irakian Raad Halool procurorilor români
“Povestea începe când au venit la mine la birou în Bagdad, înainte de răpirea lor cu trei zile, au făcut un interviu cu mine în calitate de președinte al Camerei de Comert Irakiană. Au fost prezenți cele trei persoane (Marie-Jeanne Ion cu doi tineri români), unu de la România Liberă și unu de la televiziunea care filmează. Cu ei au fost și Mohammed Munaf, doctorul Shamil Al Abadi, membru fondator al Camerei de Comerț și președintele Centrului de Prietenie Româno-Irakiană, unde sunt eu vicepreședinte și fondatorul acestui centru. După ce s-a făcut interviul pe care l-au condus Marie-Jeanne Ion și cu domnul de la „România Liberă“, am stat de vorbă fără camera de filmat și fără casetofon de înregistrare.
Au plecat după aceste discuții. După trei zile, m-au sunat de la Ambasada României și doctorul Shamil să îmi spună că ziariștii împreună cu Mohammed Munaf au fost răpiți și mă roagă să fiu la Ambasadă la rugămintea domnului ambasador al României. Am fost acolo pe data de 29.03.2005. La ambasadă mă așteptau domnul ambasador, domnul consul și încă trei angajați ai ambasadei și angajate de la Camera de Comerț Româno-Irakiană și Centrul de Prietenie Irak-România, doctorii Shamil Al Abadi, Mohammed Al Rubaie Selam Rubaie, Mahdi Abu Risha, fiind prezent și Yousuf Munaf (fratele lui Mohammed Munaf). Când am ajuns, a început ședința în care Yousuf Munaf a spus că poate să plătească pentru fratele sau un milion de dolari. L-am întrebat cum poate să spună această sumă, că pentru ziariștii francezi au fost plătiți 800.000 de dolari și să nu mai spună suma această că, dacă răpitorii aud că dai pentru fratele tău un milion, or să ceară și mai mulți de la tine și vor cere dublu și de la români ca să-i dea drumul. Yousuf Munaf mi-a răspuns că el nu are această sumă, domnul Hayssam Al Omar a spus că plătește pentru fratele sau ca să fie liber, iar românii să-și facă ei rost de bani să plătească.
Au plecat după aceste discuții. După trei zile, m-au sunat de la Ambasada României și doctorul Shamil să îmi spună că ziariștii împreună cu Mohammed Munaf au fost răpiți și mă roagă să fiu la Ambasadă la rugămintea domnului ambasador al României. Am fost acolo pe data de 29.03.2005. La ambasadă mă așteptau domnul ambasador, domnul consul și încă trei angajați ai ambasadei și angajate de la Camera de Comerț Româno-Irakiană și Centrul de Prietenie Irak-România, doctorii Shamil Al Abadi, Mohammed Al Rubaie Selam Rubaie, Mahdi Abu Risha, fiind prezent și Yousuf Munaf (fratele lui Mohammed Munaf). Când am ajuns, a început ședința în care Yousuf Munaf a spus că poate să plătească pentru fratele sau un milion de dolari. L-am întrebat cum poate să spună această sumă, că pentru ziariștii francezi au fost plătiți 800.000 de dolari și să nu mai spună suma această că, dacă răpitorii aud că dai pentru fratele tău un milion, or să ceară și mai mulți de la tine și vor cere dublu și de la români ca să-i dea drumul. Yousuf Munaf mi-a răspuns că el nu are această sumă, domnul Hayssam Al Omar a spus că plătește pentru fratele sau ca să fie liber, iar românii să-și facă ei rost de bani să plătească.
S-a mirosit ceva care nu e în regulă la acea treabă. Imediat după discuțiile acestea, a sunat telefonul lui Yousuf Munaf și a fost pe linie Hayssam Al Omar, căruia Yousuf i-a spus: „Uite a venit Raad Halool și ți-l dau la telefon. Am vorbit cu Hayssam, care mi-a spus că a primit un telefon de la răpitori și cer patru milioane de dolari. Eu i-am spus: Te rog, asculta-mă. Spune-le că noi plătim, dar nu avem această sumă și să practice negocierea, că la francezi au cerut 10 milioane de dolari și au primit 800.000“. Hayssam mi-a spus că nu vor să discute, doar au spus patru milioane de dolari și au închis telefonul. Când mai sună o sa le dau numărul de telefon sau o să negociez eu cu ei. M-a întrebat domnul ambasador și i-am spus ce am vorbit cu Hayssam Omar și ambasadorul m-a întrebat cum trebuie să acționăm. Eu am spus să mergem pe două linii. O linie oficială, anunțăm organele de la Ministerul de Interne și să mergem și pe cale de negociere cu răpitorii. Eu am observat că Yousuf a ieșit afară și s-a întors înapoi. La câteva minute a sunat telefonul lui Yousuf. Era Hayssam, care a vorbit cu mine și mi-a spus că l-au sunat răpitorii și i-au spus că dacă anunțăm poliția sau armata Coaliției sau gărzile nationale, ei îi omoară pe toți ziariștii și pe Munaf.
Eu am cerut imediat de la ambasador ca la toate ședințele viitoare în legătură cu acest subiect să fie prezent și Yousuf Munaf. A fost de acord ambasadorul. Eu am sunat imediat la secretarul Ministerului de Interne și am cerut o întâlnire de urgență cu ministrul, profitând de relațiile cu ei. Imediat domnul ministru m-a chemat și am fost cu doctorul Shamil și cu adjunctul ministrului. Pe urmă cu domnul ministru, împreună cu domnul ambasador. Ministrul a organizat camera de lucru și a numit un general și doi colonei să se ocupe de acest caz. Au stat de vorbă cu noi. Am explicat următoarele: ce s-a discutat și ce am observat la fratele lui Mohammed Munaf; cum l-au sunat răpitorii pe Hayssam Al Omar, ce au spus ei în legătură cu banii și să nu anunțăm poliția. Se practica aici ca răpitorii să ia mobilul celui răpit, aici au lasat pe ei să scrie un SMS în România. Zona Al Harthiia de unde au fost luați este foarte aglomerată. În zona Al Harthiia, pe 28 martie, a fost multă poliție. Fortele Coaliției controlează și a fost maximă alertă și a doua zi, pe 29 martie.
Era prima ședință a Parlamentului irakian de după alegeri și se așteptau acțiuni teroriste. Și la Al Harthiia stau primul-ministru, ministrul de interne și toată conducerea Irakului, fiind aproape de zona verde din Bagdad. Au fost multe puncte de control. A fost arestat fratele lui Mohammed Munaf, numitul Yousuf, și a recunoscut tot și apoi au fost arestate 11 persoane. Toți au recunoscut că a venit la ei Mohammed Munaf și a spus că face afacerea cu ei. Hayssam Al Omar, când a aflat, m-a sunat pe mine și m-a rugat să fac orice ca să îi eliberăm. A fost distrus psihic când a văzut toate degetele îndreptate spre el și m-a surprins că mi-a spus că a trimis 200.000 de dolari pe numele meu: „Du-te la biroul de schimb valutar în Bagdad că ți-a trimis fratele meu din Siria și dacă mai ai nevoie îți trimit numai să mă scoți pe mine din această încurcătură că nu mai pot“. Eu i-am spus de ce ai transferat această sumă pe numele meu fără să îmi ceri acordul. A spus: Te rog, ajuta-mă! Eu am anunțat ambasada și pe doctorul Yassin, care a fost trimis de către Presedinția României, am fost la birou să primesc banii și de acolo am plecat direct cu garda mea. La ambasada a fost și doctorul Yassin cu mine și am predat cele 200.000 de dolari la domnul ambasador al României.
La doua zile a venit in Irak Mohammed Al Omar, fratele lui Hayssam Al Omar, si a fost arestat. La Politie a vrut sa rezolve si a cerut sa puna fata in fata cu Yousuf Munaf: „Asculta-ma, Hayssam este in pericol in Romania.”
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.