Refolosirea lui Traian Băsescu

Puţini au fost aceia care să mai creadă într-o recuperare a terenului pierdut. În urmă cu un an sau doi, Traian Băsescu era ciuca bătăilor, rădăcina răului şi ţinta ouălor stricate. Şi, cu toate acestea, Traian Băsescu a revenit în joc. Proaspăt, cu tupeu, cu aceleaşi trucuri ieftine de a transforma politica în mahala dâmboviţeană. Nu mai este nici o îndoială că revenirea marinarului la masa de joc vine şi din slăbiciunile inadmisibile ale partenerilor. Crin Antonescu şi Victor Ponta s-au arătat a fi prea mici şi prea cruzi nu numai pentru violenţa lui Băsescu, cât pentru nevoile României de a depăşi starea de fundătură pe care o traversează. Majoritatea electoratului român îşi imagina că Antonescu şi Ponta vor schimba registrul exprimării politice, vor abandona metehnele anilor de început ai democraţiei şi vor încerca să pună bazele unei construcţii de durată. Adică în limbaj european, în stil european şi cu aspiraţii de ţară civilizată. Ce ne-au adus cei doi? Amatorism la toate capitolele. Sub pretextul că schimbarea trebuie făcută inclusiv la nivel de generaţie, Ponta şi Antonescu s-au scuturat de bătrânii celor două partide şi au recurs la colegii lor de generaţie. Adică la Bănicioiu, Şova, Costoiu, Pricopie, Fenechiu, Hellvig, personaje selectate din junioratul politic, nu dintre performerii profesionişti ai societăţii româneşti.

Cu asemenea personaje de strânsură, lipsite de experienţă, de talent, chiar şi de dăruire, USL a început o guvernare de la care populaţia aştepta schimbări radicale. Oricât a părut de dureros, cei ieşiţi la urne să voteze schimbarea lui Traian Băsescu au fost obligaţi să recunoască destul de repede amăgirea. Limbajul şi comportamentul juniorilor s-au dovedit a fi sub cele ale predecesorilor. Singurul capitol la care juniorii lui Ponta şi Antonescu nu şi-au depăşit înaintaşii a fost cel al hoţiei. De frica procurorilor şi a agenţilor lui Traian Băsescu, juniorii USL chiar se pot lăuda că fură mai puţin. Dar nu pot dovedi că sunt mai puţin împiedicaţi ca echipierii lui Boc, Ungureanu şi chiar Călin Popescu Tăriceanu.

Ce poate face un aventurier politic de teapa lui Traian Băsescu într-un război cu asemenea nepregătiţi? I-a tocat şi îi toacă, i-a jucat şi îi joacă până îi apucă ameţeala. Şi la urmă îi culege ca pe nişte şoricei adormiţi.

România este în situaţia de a fi recucerită de un circar. Nici în cele mai cumplite coşmaruri, românii nu şi-au imaginat că vor ajunge la mâna unui asemenea impostor într-ale politicii. Ei, care se închinau în faţa marilor dascăli, ei, care şi-au respectat savanţii şi artiştii, să se vadă dominaţi de o liotă de chinuiţi ai limbii române, de nişte neterminaţi intelectual şi profesional, de câţiva oameni care nu au dovedit niciodată nimic, cu excepţia tupeului şi a vitezei de aplicare a afişelor pe stâlpii şi pereţii dosnici. Ţara voievozilor transformată în ţara oportuniştilor.

Cum să piardă Traian Băsescu într-o competiţie cu un asemenea material uman şi politic? Din câte afaceri necurate n-a scăpat el, din câte belele n-a ieşit cu faţa curată? Câţi iepuraşi de „rasa” acestora n-a înghiţit el cu fulgi cu tot prin vămile porturilor şi prin birourile partidului comunist şi ale Securităţii?

La un an de la referendum, deşi sancţionat indiscutabil de populaţie, Traian Băsescu supravieţuieşte. Politic, moral, hăhăitor. Ca şi cum nimic nu s-ar fi petrecut, el îşi reface partidul. Şi ilegal, şi nedemocratic, foloseşte logistica instituţiei prezidenţiale pentru a deturna scena politică de proiectele sale, si aşa destul de puţine. El, preşedintele hulit şi aproape alungat, descalificat oricum de electoratul său, mai are şi pretenţii. Pretinde să dea aprobare premierului pentru vizite şi proiecte economice, tocmai el, care le-a nenorocit pe toate! Vrea proiecte pentru agricultură, de parcă porumbul ar creşte numai pe mare. Şi ţine morţiş să ne trateze după o reţetă personală.

Complicitatea românească atinge cotele ei de aur din toată istoria complicităţii de pe meleagurile carpato-dunărene. Populaţia este debusolată, serviciile secrete îşi apără statutul de matrioşcă în interiorul şi în numele căreia acţionează, armata pare copleşită de noul ei statut de Arcom şi Arcif pe meleaguri străine. Pentru o deplasare şi o diurnă, ofiţerii români văd oastea ţării ca pe un sereleu din care trebuie să ducă acasă un profit.

Vremuri grele, în care populaţia seamănă cu o gaşcă dezbinată, cu câteva grupuri mari încălcate ba de un aventurier, ba de un necopt, ba de un închipuit.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.