S-a decis eliminarea calendarului de liberalizare și începutul exportului de gaze

Guvernul a eliminat restricția legată de exportul gazelor naturale și accesul operatorilor la gazele naturale astfel încât de la 1 aprile 2017 România va putea vinde gaze naturale peste graniță, conform unei ordonanțe de urgență aprobată în ultima ședință a Executivului. De asemenea, va fi eliminat calendarul de liberalizare a prețurilor la gazele din producția internă, adică de la OMV Petrom și Romgaz, pentru consumatorii casnici și producătorii de energie termică. Această operațiune vizează eliminarea prețurilor reglementate de către autorități pentru populație și micii consumatori, care vor trebui să cumpere gazele naturale la preț negociat.

„Legea energiei electrice și a gazelor naturale a fost modificată și completată de Guvern, prin ordonanță de urgență, în scopul asigurării unor mecanisme necesare instituirii unui mediu competitiv, transparent și nediscriminatoriu pentru derularea tranzacțiilor cu gaze natural pe piața din România, fiind create astfel premisele pentru valorificarea gazelor naturale la nivel național la prețuri reale, de piață, determinate pe baza cererii și ofertei”, se spune într-o informare a Cabinetului Cioloș. De asemenea, actul normativ adoptat menține actualul sistem de alocare a cantităților de gaze naturale către clienții casnici și către producătorii de energie electrică, numai pentru cantitățile de gaze naturale necesare producerii energiei termice destinate consumului populației până la 31 martie 2017. Scopul este acela de a evita apariția unor riscuri în privința securității și continuității în alimentarea acestora, pe perioada sezonului rece.

Ordonanța de Urgență reglementează obligația furnizorilor de a achiziționa gazele naturale pe care le furnizează clienților casnici, în condiții de eficiență economică, pe baza unor proceduri care să asigure caracterul transparent al procesului de achiziție al gazelor naturale și, în același timp, tratamentul egal și nediscriminatoriu al persoanelor care participă la procedura de achiziție a gazelor naturale, în calitate de ofertanți. Pentru perioada 1 decembrie 2016 – 31 decembrie 2017 este reglementată obligația producătorilor și obligația fiecărui furnizor de gaze naturale, care nu are și calitatea de producător, de a încheia contracte pe piețele centralizate din România, transparent și nediscriminatoriu, în conformitate cu reglementările emise de ANRE.

De asemenea, pentru perioada 1 ianuarie 2018- 31 decembrie 2021, sunt reglementate obligațiile producătorilor și ale furnizorilor care nu au și calitatea de producător de a încheia contracte pe piețele centralizate din România, transparent și nediscriminatoriu.

Acum pentru consumatorii casnici sunt furnizate gaze la preţ reglementat. În prezent, preţurile gazelor din import sunt la nivelul de 63-64 lei/MWh, în timp ce preţul regementat este de 60 lei/MWh. De la 1 iulie, preţul ar fi trebuit să crească la 66 lei/MWh. Dacă s-ar fi respectat, se ajungea la situația în care preţul reglementat ar fi fost peste cel din import. Astfel, Guvernul a decis să suspende calendarul de liberalizare până la 31 martie 2017, astfel preţul va fi îngheţat.

Prin modificările legislative propuse se are în vedere, conform Guvernului, asigurarea condițiilor de acces a întreprinderilor pe piața gazelor naturale, stimularea tranzacțiilor de gaze naturale pe piețele centralizate, a condițiilor specifice unei concurențe reale pe piața gazelor naturale. Și, pe cale de consecință, a unui preț real și echitabil al gazelor naturale achiziționate de către furnizori, pentru a fi livrate către clienții finali, în special către clienții casnici și producătorii de energie termică destinată consumului populației, preț fără de care nu se poate asigura, în nicio ipoteză de lucru, sustenabilitatea procesului de eliminare a prețului final reglementat al gazelor naturale.

Prin menținerea soluției de livrare a gazelor naturale, către clienții casnici, în baza prețurilor finale reglementate de ANRE, până la data de 30 iunie 2021, în conformitate cu prevederile legii, se asigură condițiile unui control al ANRE asupra prețului final de comercializare a gazelor naturale de către furnizori, către clienții casnici. De asemenea, există premisele necesare formării unui preț real și echitabil al gazelor naturale pentru clienții casnici, atât până la momentul eliminării prețului final reglementat, cât și după acest moment.

Schimbările preconizate sunt motivate și de necesitatea de a remedia, în termen cât mai scurt posibil, situația juridică pe baza căreia Comisia Europeană consideră că România a încălcat art.35 și art.36 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene și a art.40, lit.c) din Directiva 2009/73/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 13 iulie 2009, privind normele comune pentru piața internă în sectorul gazelor naturale și de abrogare a Directivei 2003/55/CE.

Astfel se asigură premisele necesare închiderii procedurii de infringement instituită prin cauza 2012/2114 și eliminarea riscului iminent de a se transmite această cauză la Curtea Europeană de Justiție și, pe cale de consecință, eliminarea riscului impunerii unor amenzi în sarcina statului român, se arată în informarea Guvernului.

România este în prezent conectată cu vecinii doar prin conducte care aduc gazul de afară înspre interior, cu o singură excepție, Iași-Ungheni. Gazoductul Szeged-Arad este prevăzut pentru scoaterea gazului afară însă mai trebuie câteva investiții pentru acest sens și se estimează că primele cantități vor ieși peste doi ani. De asemenea, pe sub Dunăre se construiește conducta Giurgiu-Ruse prin care România va putea vinde gaz în sud. Această conductă face parte din viitorul proiect BRUA, gazoductul care va uni Bulgaria – România – Ungaria – Austria și care va permite exportul gazelor de la Marea Neagră. În prezent, proiectul BRUA se află în faza de elaborare a proiectului tehnic pentru conducta şi staţiile de comprimare. De asemenea, se află în derulare procesul de obţinere a avizelor şi acordurilor necesare obţinerii autorizaţiilor de construire.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.