×
×
Noi
Citite
Recomandate
Ultima oră
Actualizat acum 5 ore
24 Ore
7 Zile
30 Zile
24 Ore
7 Zile
30 Zile
Data
Luni, 21 august 2017, 03:55
EUR (€)
+0.0067 ↗
4.5883 RON
USD ($)
-0.0038 ↘
3.9066 RON
• • •
Se împlinesc 100 de ani de la nașterea pianistului
Scurta și tragica viață a lui Dinu Lipatti
Dinu Lipatti, în timpul ultimului său concert de la Besancon, în 1950
Dinu Lipatti, în timpul ultimului său concert de la Besancon, în 1950

În urmă cu exact un secol, într-o Românie aflată în mijlocul războiului, cu un viitor pus sub semnul întrebării, se năștea, la București, pianistul Dinu Lipatti. Circumstanțele tumultuoase în care a ales să își înceapă viața pălesc, dacă stăm să ne gândim că adevărata tragedie este, de fapt, cât de scurtă a fost viața pianistului.

Longevitatea pare să fie un dar rar al pianiștilor, mai mult decât pentru alți muzicieni. Arthur Rubinstein și Mieczysław Horszowski au dat ultimele recitaluri la 89, respectiv 100 de ani, iar cu câțiva ani în urmă, Menahem Pressler, care a fugit din calea naziștilor pe când era adolescent, a revenit la Berlin la vârsta de 90 de ani pentru a debuta cu Filarmonica. În schimb, o aură mitică înconjoară acei pianiști care au murit tineri, printre care William Kapell și Julius Katchen. La fel s-a întâmplat și cu Dinu Lipatti, care a trăit numai 33 de ani înainte să moară din cauza limfomului Hodgkin, boală care l-a chinuit în ultimii ani.

În vremea războiului, a căutat siguranța în Elveția

A crescut într-o casă de muzicieni, cu o mamă pianistă și un tată violonist care a studiat cu faimosul pedagog Carl Flesch și cu spaniolul Pablo de Sarasate. Ca și cum „pedigree-ul“ băiatului cerea perpetuarea talentului muzical în familie, nașul său a fost nimeni altul decât violonistul și compozitorul George Enescu, cel mai apreciat muzician român. A început lecțiile cu mama sa la vârsta de patru ani și, curând, a început să câștige și câteva premii, nu numai pentru interpretările la pian, dar și pentru compoziții. (Mai târziu va deveni un profesor și critic foarte stimat.) În 1933 a participat la Concursul Internațional de Muzică de la Viena, dar a ieșit pe locul al doilea, fapt ce a determinat retragerea, în semn de protest, a unuia dintre membrii juriului, Alfred Cortot, care a apreciat interpretarea sa ca meritând locul întâi. Cortot l-a luat pe Lipatti ca elev al său la Școala Normală de Muzică din Paris, unde a studiat cu Nadia Boulanger, Paul Dukas și Charles Munch.
Astfel, în scurt timp tânărul Lipatti își începe cariera, fiind întreruptă doar de Al Doilea Război Mondial. Lipatti a revenit în România, dar a căutat siguranța la Geneva. Era anul 1943, anul în care apar și primele semne ale bolii sale, misterioasă la vremea aceea. Doctorii nu aveau nici cea mai vagă idee ce să facă să-i calmeze stările persistente de slăbiciune și febră, neștiind că acestea erau simptome pentru o formă de cancer de sânge. Nu a primit niciun diagnostic final până în anul 1947, anul în care s-a căsătorit cu pianista Madeleine Cantacuzino. Starea sa de sănătate s-a deteriorat atât de mult, încât s-a văzut nevoit să mai reducă din activitatea concertistică.

Bustul pianistului din cimitirul Chene-Bourg (Geneva)

Boala începe să se facă simțită

A continuat să predea la Conservatorul din Geneva, iar pauzele de respiro între reprizele de injecții cu cortizon, ceva nou la vremea respectivă, i-au permis în anii următori să facă înregistrări extrem de valoroase și în ziua de azi. Cortizonul nu avea să rezolve problema. Nu era vorba numai de stări de oboseală și de febră, ci apăruseră și dureri de nesuportat în brațe. În afară de surzenie, nu ne-am putea gândi la un destin mai dramatic pentru un pianist. Thomas Mann a spus, odată, că suferința lui Lipatti a fost compensată numai de profunda sa spiritualitate.

Ultimul concert

Pe 16 septembrie 1950, Dinu Lipatti a cântat la festivalul din orașul Besançon din estul Franței, nu departe de granița cu Elveția. A fost o interpretare care a devenit o adevărată lecție de muzică. Se punea întrebarea legitimă dacă Lipatti va mai putea să cânte. În zilele dinainte de recital, starea sa de sănătate a devenit foarte proastă. Până la amiaza zilei de 16 septembrie a făcut febră mare, iar doctorii îl implorau să nu meargă să cânte. Lipatti a făcut o injecție cu cortizon și s-a dus la Sala Parlamentului. A pășit încet spre scenă și a intrat îngândurat, iar odată ce aplauzele au încetat, s-a încălzit cu un arpeggio simplu. Apoi a început să cânte.

O interpretare mai mult decât specială

Ar fi destul de facil să permitem ca ceea ce știm despre viața unui muzician să influențeze modul în care percepem o anumită interpretare sau înregistrare. Dar în cazul lui Lipatti, cum ar putea fi altfel? Cât de greu i-a fost să se îmbrace și să apară în fața publicului în acea zi și, lăsat singur, să cânte timp de mai mult de o oră? Violonistul Yehudi Menuhin l-a descris pe Lipatti ca „o manifestare a unei lumi spirituale, rezistentă la toate durerile și suferințele“, iar asta pare să reiasă din acel extraordinar recital, de la primele note din Partita nr. 1 de Bach, despre care mulți spun că este bogată în tonuri de culoare pe care artistul le-a atins cu fiecare clapă. Probabil că la standardele contemporane de predare în școlile de muzică s-ar fi spus că interpretarea din Bach a lui Lipatti nu este chiar „autentică“. Dar lui nu i-ar fi păsat cu siguranță, nici măcar un pic. Într-un eseu descoperit printre hârtiile sale înainte de moarte, Lipatti scria: „Niciodată să nu tratezi o partitură cu ochii mortului sau ai trecutului, pentru că aceștia s-ar putea să nu-ți aducă altceva în schimb decât craniul lui Yorick“. Nu s-a îndatorat vreodată vreunei dogme, ci numai propriei sale inteligențe ascuțite și unei comuniuni profunde cu partitura.

Dinu şi soţia sa, Madeleine Lipatti (fostă Cantacuzino)

„Chopin-ul lui Lipatti nu se tânguie și nu suspină“

Sudip Bose, de la The American Scholar, face o scurtă analiză a concertului lui Dinu Lipatti din acea seară memorabilă, acum, când se împlinesc o sută de ani de la nașterea sa. „Ascultați cu atenție partita de Bach, urmăriți tempo-ul, fiecare inflexiune și fiecare frază ce par să fie cu grijă luate în considerare, ca și cum Bach însuși vorbește cu el, stând pe scenă lângă el. Nu mai puțin impresionante sunt Sonata în A minor K.310 a lui Mozart, grandioasă și intimă, cu multe drame, și cele două improvizații ale lui Schubert, care au urmat, cascada notelor din a doua, în E-bemol major, cu tot felul de înflorituri. A urmat Chopin: un set de valsuri pentru a închide programul. Nu pot crede că acestea sunt interpretări ale unui om care se află în pragul morții, atât sunt de vii, atât de vioaie și elegante. Chopin-ul lui Lipatti nu se tânguie și nu suspină. Mai degrabă, putem spune că este rafinat, plin de finețe, fără urmă de indulgență. Și peste toate astea, am auzit inconfundabila atingere a aristocratului. Trebuia să interpreteze 14 valsuri, dar pe măsură ce se apropia de final, începuse deja să tremure. Chiar și rezistența sa de Prometeu a ajuns la limită. Prea extenuat pentru a interpreta valsul nr.2 în A-bemol major de Chopin, Lipatti s-a ridicat și a ieșit din scenă, în liniștea deplină a sălii, care nu era sigură de ceea ce se întâmplă. Dar a revenit, și în loc de Chopin a oferit publicului o piesă pe care o cântase, în premieră, cu 15 ani în urmă, tot de Bach. Această interpretare nu a fost, vai!, păstrată în înregistrare, așa că nu putem decât să ne imaginăm că a sunat ca atunci când un om al cărui organism este distrus de durere și răpus de febră a venit să cânte acea piesă liniștită și senină, cu o linie melodică blândă și o linie de contrapunct ca un clopot. Lipatti urma să moară în mai puțin de trei luni, dar aceste note liniștite, finale, această concluzie a carierei sale, mult prea scurtă, trebuie să fi fost la fel de pură precum o exprimare muzicală pe care un artist ar putea să o facă.“

Andreea TudoricăPublicat Duminică, 19 martie 2017
7516
 | 23
 | 10
+Adaugă
Comentarii
2000
Trimite
Rusu Radu
+8
Ars longa, vita brevis... Pentru a-i permite artistului să supravieţuiască prin opera lui, mă aşteptam ca Electrecord-ul să restaureze majoritatea înregistrărilor lui Dinu Lipatti; înregistrări realizate între anii 1943 şi 1950 pe discuri de gramofon. Cei de la Casa de Discuri EMI le-au luat-o cu mult înainte, românilor, în privinţa transpunerii pe CD-uri a majorităţii vechilor discuri ale maestrului. Dacă Jean de la Craiova şi Victoria Pene au meritat să apară pe CD-uri Electrecord, Dinu Lipatti nu merita?
Publicat Luni, 20 martie 2017
+Răspunde
Boko Haram @ Rusu Radu
+1
Nu se vinde, nu-i asa? TFL nici nu au auzit de Lipatti. Construim viitorul Romaniei pe fundatii de nisip miscator....
Publicat Miercuri, 22 martie 2017
+Răspunde
Clau
+8
Unul dintre cei mai buni interpreti de Chopin. Cand canta parca nici nu atinge clapele pianului, pare din alta lume. Magnific!!!!
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
SOBOLANU
+14
EXCELENT ARTICOL !!!!!DUMNEZEU SA L ODIHNEASCA IN PACE SI LINISTTE !!!!!!
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Shark
+32
Vieţi condensate : Lipatti, Eminescu, Labiş,etc... Care au reuşit într-o existenţă scurtă şi zbuciumată să lase semne distinctive pe eternitatea marmurei existenţiale.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Tudor
+22
În timp ce un Quintus , politruc fără substanță a atins vârsta senectuții , un Maestru de valoarea internațională a lui Lipatti este doar comemorat .
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Matei
+14
Nu inteleg de ce atata retinere in prezentarea diagnosticului ce i-a adus moartea : boala lui Hodkin (cancer al sistemului limfatic).
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Emile
+18
Cine l-a văzut își amintește comparația din serialul TVR lui Aristide Buhoiu, pe care l-ar putea relua TVR, despre lume interbelică și imediat postbelică cu oamenii distinși, culți, eleganți și binevoitori urmată de noi la meciul de fotbal în cămașă descheiată la gât înjurând și urlând în picioare Huo, Huo.
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
IQ100 @ Emile
+5
sau in Piata Victoriei...
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
anado tauriga
+18
canta la un pian celest, pe undeva...
Publicat Duminică, 19 martie 2017
+Răspunde
Recomandate
Brambureala pe puncte și pe notițe
Publicat acum 8 ore şi un minut
Halep,  la o victorie de locul 1 WTA
Publicat acum 19 ore şi 55 minute
Braconierii de dinozauri
Publicat acum 19 ore şi 52 minute
Halep: Sunt a treia oară aproape de locul 1
Publicat acum 18 ore şi 23 minute
Centrul Atenţiei
alarm off
Cotidianul cititorilor
17 articole/ Actualizat Sâmbătă, 12 august 2017
alarm off
Fotografiile bunicilor
30 articole/ Actualizat Sâmbătă, 05 august 2017
alarm off
Antiştirile Cotidianul
6 articole/ Actualizat Duminică, 09 iulie 2017
alarm off
NUMAI DOUĂ ÎNTREBĂRI
142 articole/ Actualizat Joi, 17 august 2017
Ilie Şerbănescu

Mai mulți „internaționaliști“ de seamă ai României postdecembriste, în frunte cu cei eterni de la BNR, cu contribuții majore la transformarea României într-o colonie.

Ilie ŞerbănescuPublicat acum 7 ore şi 49 minute